Tipuri de paste și cum să le alegi pe cele potrivite pentru preparatul tău

Ultima actualizare:

Spaghetti, bavette, bucatini, tagliatelle, fusilli, scoici, macaroane și multe altele. Cu siguranță dieta mediteraneană se bazează preponderent pe paste, iar acestea au ajuns să fie extrem de populare în toată lumea. Dar pentru că există atât de multe tipuri, este greu câteodată să alegi pastele potrivite pentru sosul sau rețeta pe care o prepari. Iată mai jos care sunt tipurile de paste și cum să le alegi pe cele potrivite pentru preparatul tău.

Foto: Unsplash
Foto: Unsplash

Câte tipuri de paste uscate există?

Conform legislației italiene, pastele uscate  în țara noastră trebuie să fie produse exclusiv cu gris de grâu dur și apă. Singurul adaos posibil la aceste 2 ingrediente este sarea care, dacă este necesar, trebuie să fie indicată pe etichetă. Pe de altă parte, nu există reglementări cu privire la formatele care pot fi adoptate. Prin urmare, este foarte dificil să urmăriți oficial numele și tipurile de paste de pe piață. Se spune că există peste 300 de tipuri de paste, între scurte și lungi, netede sau striate.

Pastele italiene sunt cele mai bune din lume, cel puțin conform standardelor occidentale, dar cum să recunoaștem penne, farfalle sau macaroane de calitate? Fiecare element la deschiderea ambalajului trebuie să fie intact și uniform la culoare, prin urmare nu trebuie să existe pete sau imperfecțiuni.

Tipuri de paste și cu ce pot fi gătite

Spaghette, tagliatelle și spaghettoni - Cea mai cunoscută  și iubită formă de pastă din Italia, poate pentru că se pretează la toate ingredientele, chiar și la cele de bază. Sunt uimitoare cu chilli, ulei și usturoi. Minunate cu fructe de mare. Delicioase cu carbonara cât și cu ragù. Dacă sunt foarte subțiri puteți utiliza și în supă. Este puțin probabil să nu fi mâncat până acum spaghette sau tagliatelle, fiind și cele mai întâlnite tipuri de paste în restaurante.

Fusilli și caserecce - De tradiție regională sudică, cu o formă mai mult sau mai puțin elicoidală ondulată, au avantajul de a rezista foarte bine la gătit. Din acest motiv le poți folosi în preparate care necesită o ultimă călire sau sotare în tigaie. Dacă au o suprafata aspră, pot să adere chiar și cele mai fine sosuri. Încercați fusilli fierbinți cu legume sotate sau casercce reci cu feta și măsline negre.

Bavete sau linguine - Acest format lung, de aceeași dimensiune ca și spaghetele, dar cu o secțiune necilindrică, dar „aplatizată”, pune în valoare ingredientele savuroase și cremoase precum numeroasele varietăți de pesto, dar și sosuri de pește. Dacă vă este teamă că se vor lipi împreună în timpul gătitului, puteți turna 1 lingură de ulei în apă, ca la lasagna. Pentru a le condimenta cel mai bine, turnați puțin sos în bol, adăugați pastele și acoperiți cu mai mult sos.

Macaroane - Întotdeauna sinonime cu pastele în afara Italiei, dacă au caneluri pe suprafața exterioară se mai numesc în mod obișnuit rigatoni. Sunt printre cele mai practice formate pentru că, dacă sunt de calitate, sunt dure și cu greu se gătesc prea mult. Pe masă se combină cel mai bine cu sosuri compuse: cubulețe si brunoise de legume și ierburi, șuncă și brânză scamorza, smântână și mazăre.

Farfalle - Au o virtute care nu trebuie subestimată, forma lor este amplă pentru ca sosul să adere bine. Sunt disponibile în mai multe dimensiuni, de la puțin de 1 cm lățime până la peste 5 cm. Cele mici pot fi gătite și în supe, cele mari întotdeauna cu sosuri. Se potrivesc bine cu sosuri dense și pline, de exemplu cu ricotta și stracchino sau cu pesto de fistic și mortadella. Prin urmare, este mai bine să nu le scurgeți prea mult: dacă le lăsați ușor umede, sosul se va distribui mai bine. Ai grijă la gătit: se fierb mai întâi pe dinafară și mijlocul rămâne puțin mai tare.

Penne sau pennoni -  Formatele mai mari sunt perfecte cu ragu de carne și pește, cele mai mici sunt bune cu sosuri de roșii sau legume. Încercați-le cu pește-spadă și vinete sau cu tradiționalul sos puttanesca. Le mai puteți prepara la tavă, gratinate: alternați straturi de paste, sos, brânză și bechamel, apoi puneți totul la cuptor.

Scoici și melci - Ca toate pastele cu căuri, acestea trebuie scurse cu grijă altfel riscați să adăugați prea multă apă în sos. Dacă le cumpărați într-un format mic, le puteți folosi pentru a le găti în supă. Îi iubești pe cei mari? Vă recomandăm o idee gustoasă  care nu se poate realiza cu alte forme de paste! Gătiți-le în apă clocotită, umpleți-le cu un sos gustos și terminați de gătit la cuptor. Veți obține scoici umplute gratinate perfecte.

Pentru a găti paste perfect al dente ai nevoie de regula 10:100:1000, adică 10 grame de sare (o lingură) pentru fiecare 100 de grame de paste la 1000 de grame de apă (1 litru). Folosiți doar sare grunjoasă și adăugați-o în apă doar când aceasta fierbe și așteptați să se dizolve înainte de a pune spaghette sau tagliatelle. Respectă mereu timpul de fierbere de pe pachet.

Ai un pont sau mai multe informații pe subiect, scrie-ne pe adresa pont@click.ro!

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
www.antena3.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.bugetul.ro
Richard Gere și Julia Roberts în Pretty Woman, Profimedia (1) jpg
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
historia.ro
image
historia.ro
Trei zodii au probleme de sănătate în luna februarie, sursă foto: Pixabay
horoscop financiar jpg
horoscop financiar 1 webp
Jumari FOTO Cristina Stancu3 jpg
zodii norocoase webp
prajitura1 jpeg
Pomana porcului FOTO Shutterstock jpg
Descopera ce distruge relatia de cuplu si ce i apropie pe parteneri webp
image
actualitate.net
image
actualitate.net