Top 4 idei de ținute la modă iarna aceasta

Ultima actualizare:

Sezonul rece reprezintă o provocare vestimentară pentru fiecare dintre noi. Ţinutele includ multe piese, iar modul în care sunt combinate şi accesorizate este esenţial pentru a obţine un look modern şi potrivit oricărui context. Iarna aceasta ne oferă posibilitatea de a jongla cu o varietate de piese, tendinţele momentului permiţându-ne să ne creăm outfituri cât mai îndrăzneţe şi tinereşti. 

image

Tendinţele iernii 2022 

Tendinţele sezonului toamnă-iarnă se află sub amprenta conceptului ready-to-wear, fiind foarte potrivit ritmului alert în care trăim.

Piesele vestimentare recomandate sunt extrem de funcţionale, uşor de purtat, confortabile şi călduroase. Abordarea ski-chic pare a fi preferată, combinând îndrăzneţ jachete şi geci pufoase, cu accesorii din blăniţă, glugi, fulare multicolore, mănuşi şi căciuli.  

Este sezonul tricotajelor, al pliurilor şi al imprimeurilor îndrăzneţe, iar culoarea lila pare să fie dintre cele preferate. Pe lângă aceasta, tonurile neutre şi argintiul se numără printre recomandările designerilor.

Varietatea amplă de culori, texturi şi croieli, combinată înspirat cu încălţămintea potrivită şi cu accesoriile în trend, ne vor ajuta să ne concepem outfituri potrivite oricărui context din viaţa noastră, fie că mergem la birou, plecăm într-o călătorie, mergem la cumpărături sau ieşim cu prietenii în oraş. 

Încălţămintea defineşte orice ţinută 

Alegerea încălţămintei s-a dovedit întotdeauna a fi una dintre cele mai importante etape atunci când vrei să obţii un look bine echilibrat. Pantoful ales corect va scoate în evidenţă rafinamentul şi stilul unei ţinute, în timp ce o încălţăminte nepotrivită poate ruina un outfit, indiferent cât de inspirat ar fi conceput.

Astfel, atunci când vrei să îţi creezi o ţinută de iarnă pentru mersul la birou, concepe-ţi un look office bine echilibrat, în care o pereche botine damă piele va defini nota finală.  

Alege să porţi un costum din stofă, format dintr-o pereche de pantaloni drepţi şi un sacou, adaugă o bluză simplă uni, un palton trei sferturi, mănuşi, eşarfă şi o geantă de mână, completând totul cu botinele din piele.

Pentru o ieşire cu prietenii, creează-ţi un look casual, purtând o pereche de blugi skinny, un pulover over-size şi o geacă trei sferturi, finalizând cu o pereche de ghete şi cu un rucsac din piele. Nu uita de fularul multicolor şi nici de perechea de mănuşi călduroase şi confortabile. 

Ţinute masculine pentru iarnă  

Designerii acordă o mare atenţie modei masculine, astfel că ai posibilitatea de a-ţi crea unele dintre cele mai moderne ţinute. Astfel, atunci când te pregăteşti să mergi la o întâlnire romantică, poţi jongla cu ideile creative, combinând piese vestimentare variate şi adăugând accesoriile preferate. Poţi opta pentru o pereche de blugi clasici, pe care să o porţi cu o cămaşă regular fit, cărora le vei adăugă o jachetă scurtă îmblănită.  

Adaugă o pereche de ghete bărbați piele şi nu uita să completezi totul cu accesoriile potrivite, respectiv ceasul, portofelul şi bijuteriile din fibre textile sau din piele. Dacă petreci mult timp la birou, atunci ţinutele office vor reprezenta o prioritate pentru tine.

image

Concepe-ţi ţinute formale, însă nu uita să le conferi o notă personală, combinând cu stil o pereche de pantaloni din stofă cu o helancă neagră sau bleu-marin, un sacou uni şi perechea potrivită de ghete din piele. Poartă pe deasupra un palton trei sferturi, adaugă o servietă din piele şi accesorizează totul cu un fular călduros şi o pereche de mănuşi.

Ţinutele de iarnă, indiferent de context sau de eveniment, ar trebui alese echilibrat, astfel încât să combine plăcut confortul fiecăruia, cu efectul vizual pe care îl creează. Dă o notă de originalitate şi stil look-ului tău, optând să porţi încălţămintea modernă şi de calitate, potrivită fiecărei abordări stilistice şi oricărui context. 

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
www.antena3.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.bugetul.ro
Richard Gere și Julia Roberts în Pretty Woman, Profimedia (1) jpg
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
historia.ro
image
historia.ro
horoscop financiar jpg
horoscop financiar 1 webp
Jumari FOTO Cristina Stancu3 jpg
zodii norocoase webp
prajitura1 jpeg
Pomana porcului FOTO Shutterstock jpg
Descopera ce distruge relatia de cuplu si ce i apropie pe parteneri webp
chef catalin scarlatescu foto antena 1
image
actualitate.net
image
actualitate.net