Dragoste și sex
Pagina 67

Spune-mi ce flori îţi aduce, ca să-ţi spun cum e relaţia voastră
Florile ne fac viaţa mai frumoasă, fie că le cumpărăm să decorăm locuinţa, fie că vrem să exprimăm anumite sentimente. Sunt specii de flori cu ajutorul cărora bărbaţii îşi exprimă afecţiunea. În funcţie de alegerile pe care le fac, florile pot spun multe despre o relaţie.
Dragoste și sex
Semne care te anunţă că iubitul te înşală
Simţi că nu te mai iubeşte şi încerci să găseşti câteva indicii clare că nu este pe deplin sincer cu tine? Sau, mai grav, că te înşală? Îţi recomandăm ca, până afli adevărul, să-ţi păstrezi atitudinea diplomată şi să nu acţionezi impulsiv!
Dragoste și sex
7 sfaturi de la specialişti pentru un orgasm sigur
Ştiai că foarte multe femei nu reuşesc, de cele mai multe ori, să ajungă la orgasm în timpul contactului sexual cu partenerul? Dar, cu puţin ajutor, situaţia se poate schimba în bine sau chiar în foarte bine.
Dragoste și sex
Cum poate salva terapia de cuplu o relaţie
Potrivit ultimelor statistici, durata medie a unei căsătorii în România este de 13 ani, iar în ultimii ani, divorţul apare cu frecvenţa cea mai mare în rândul bărbaţilor şi femeilor din grupa de vârstă 35 - 39 de ani. Dar de unde apar probleme în cuplu, când şi în ce fel poate fi salvată relaţia?
Dragoste și sex
De ce atragi partenerul nepotrivit în viaţa ta
Pare a fi o iubire dură, şi poate că este. Dar, de fapt, există un sens mai profund în spatele ei. Noi atragem ceea ce merităm. Şi ceea ce noi credem că merităm este de obicei înrădăcinarea a ceea ce am experimentat sau a asistat în dezvoltarea noastră.
Dragoste și sex
Cum să depăşeşti singurătatea când nu ai partener
A trăi singură, cu intenţie sau nu, poate fi o fericire, dar şi un blestem. O fericire pentru cele ce preferă să fie independente, un blestem pentru femeile care s-au săturat să stea într-un colţ la o petrecere de familie sau să nu aibă un umăr pe care se sprijine.
Dragoste și sex
5 metode ca să fii mai încrezătoare când faci sex
Poţi să fii încrezătoare în dormitor chiar şi atunci când consideri că nu ai un corp de milioane. Şi, când te simţi mai sigură pe tine, poţi aduce mai multă plăcere partenerului
Dragoste și sex
Semne că partenerul tău online are pe altcineva
Nu eşti sigură dacă bărbatul pe care l-ai cunoscut pe un site de întâlniri mai are sau nu pe altcineva şi poate că nu merită toată încrederea ta. Dacă este implicat într-o altă relaţie, modul în care se comportă cu tine îl poate da de gol.
Dragoste și sex
Secretul unei relaţii fericite
Mulţi oameni îşi petrec viaţa într-o cursă nebună împotriva timpului, cufundaţi în rutina lor, fiind ocupaţi cu o mie de lucruri. În timpul liber îşi distrag atenţia uitându-se la televizor, stând pe Facebook sau înconjuraţi de oameni cu care nu au nimic în comun.
Dragoste și sex
Ce să faci să-l uiţi, după ce v-aţi despărţit
Cu toate am trecut prin despărţire şi am supravieţuit. În plus, îţi vindem un pont: acum, că v-aţi despărţit ,nu mai este niciun impediment pentru ca alesul tău să apară. Iar tu poţi deschide ochi să-l vezi când se apropie de tine.
Dragoste și sex
Ce spune despre el performanţa lui sexuală
Te-ai îndrăgostit şi, pe lângă fluturaşii din stomac, îţi faci fel şi fel de gânduri legate de viitorul împreună cu alesul inimii? Fii atentă la indiciile pe care le poţi afla despre el analizându-i performanţele între cearşafuri.
Dragoste și sex
5 greşeli pe care le fac femeile în pat
Vrei să fii o iubită perfectă în dormitor? Începen prin a nu mai face greşeli pe care multe dintre femei le fac frecvent. Iată despre ce este vorba!
Dragoste și sex
5 lucruri pe care cuplurile fericite le fac în mod normal
Fie că vorbim de un cuplu de vârstnici sau de doi tineri îndrăgostiţi, aceste perechi care par desprinse din poveşti au o rutină zilnică plăcută ce îi ajută să treacă şi peste cele mai dificile momente.
Dragoste și sex
Lipsa sexului. La ce duce traiul fără activitate sexuală
Viaţa sexuală este poate cel mai discutat subiect, atât în rândul femeilor, cât mai ales în rândul bărbaţilor. Deşi există dovada că se poate trăi şi fără sex, aşa cum o demonstrează călugării din întreaga lume, o perioadă de abstinenţă impusă poate fi, totuşi dăunătoare. Iată la ce duce lipsa sexului.
Dragoste și sex
Din secretele celor mai bune partide de amor
Clipele petrecute în dormitor sunt foarte importante pentru un cuplu, deoarece consolidează relaţia şi fac minuni pentru sănătatea fizică şi psihică. Cu o condiţie: plăcerea să fie simţită de ambii parteneri şi ce se întâmplă în spatele uşilor închise să îi ajute pe cei doi să îşi desăvârşească sentimentele.
Dragoste și sex
Trucuri ca să faci sex fără să deranjezi vecinii
Partidele de sex în apartamente cu pereţii subţiri – nimic mai deranjant pentru vecini şi jenant pentru tine şi partener. Câteva sfaturi te ajută să camuflezi zgomotele prea puternice.
Dragoste și sex
De ce sunt infidele femeile
Percepţia comună, atunci când vorbim despre infidelitate sexuală, este faptul că bărbaţii sunt mereu cu un pas înainte decât femeile din viaţa lor. Este inutil să spunem că această idee este deja învechită. În realitate, femeile sunt la fel ca şi bărbaţii.
Dragoste și sex
5 trucuri de recucerit partenerul
Dacă ţi se pare că relaţia începe să aibă de suferit, uite cum îl faci să se îndrăgostească de tine mai mult!
Dragoste și sex
5 motive pentru care nu-ţi găseşti un partener
În unele cazuri, îţi pui beţe în roate singură prin aşteptări mult prea mari sau gânduri negative. Se întâmplă şi atunci când pierzi orice speranţă să-ţi mai găseşti alesul. O schimbare de atitudine îţi va aduce mai multe avantaje.
Dragoste și sex
Te minte? Gesturi care îl dau de gol
Vă ştiţi de multă vreme şi nu îţi mai poate ascunde când e nervos, când e ironic, când e bucuros sau trist. Fiind familiarizată cu reacţiile lui în orice situaţie, îţi este uşor să îl faci să se dea de gol atunci când îl suspectezi de ceva. Iată câteva gesturi pe care le face un mincinos!
Dragoste și sex
"Ingredientul" care lipseşte din majoritatea relaţiilor
Potrivit noilor studii, există între noi legături pe care le avem de când ne naştem. Legături cu parteneri, părinţi şi copii. Aceste asemănări le căutăm mereu, mai ales atunci când alegem partenerul de viaţă.
Dragoste și sex
3 căi sigure, dar ignorate spre orgasm
Să vorbim despre orgasmul la femei într-o lume concentrată în special pe plăcerea masculină e dificil. Unii îl consideră o himeră, alţii se raportează la „educaţia“ din industria filmelor erotice. Însă orgasmul poate fi atins, iar efectul diferă de la femeie la femeie.
Dragoste și sex
Te-ai îndrăgostit de un bărbat însurat?
Îl iubeşti şi el îţi întoarce sentimentele, vulnerabil, confuz şi, posibil, vinovat. Soţia lui nu ştie şi nici nu crede că o să-i spună. Ţine la ideea de familie şi respinge categoric divorţul. Ce poţi face tu?
Dragoste și sex
De ce ne scade cheful de sex?
Apetitul sexual diminuat este o tulburare sexuală din ce în ce mai des întâlnită în societatea modernă, iar psihologii consideră că stilul de viaţă stresant pe care îl ducem, distanţarea emoţională faţă de parteneri sau oboseala cronică sunt principalii factori declanşatori.
Dragoste și sex
Dating după divorţ: De ce e mai bine să fii fată rea
De fiecare dată când ai încercat să fii fată drăguţă, ai sfârşit prin a fi rănită, dovadă fiind faptul că, după ce te-ai căsătorit cu bărbatul iubit, aţi ajuns la divorţ, iar tu te-ai trezit dintr-o dată mai singură ca niciodată. Dar nu e un capăt de lume, căci în jurul tău sunt o grămadă de bărbaţi dispuşi să te iubească necondiţionat, iar tu trebuie să le răspunzi la fel.
Dragoste și sex
5 motive pentru care bărbaţii ajung să înşele
În societatea modernă se consideră că bărbaţii sunt prin natura lor infideli, iar cei care nu fac parte din această categorie sunt excepţii. Cu toate astea, experţii în relaţii consideră că de cele mai multe ori aceştia au motive importante pentru a-şi încălca promisiunile şi a rupe un angajament.
Dragoste și sex
Sfaturi pentru cuplurile care se despart, se împacă, se despart…
Există cupluri în care preocuparea de bază pare a fi „cum să ne împăcăm pentru a ne despărţi din nou”. Viaţa în doi pare desprinsă dintr-un tabloid. Deci, ce poţi face dacă te afli în situaţia asta?
Dragoste și sex
Cum faci un bărbat să fie mai drăgăstos
Multe femei se plâng că partenerii lor de viaţă nu mai sunt ca la începutul relaţiei. Nu mai sunt atât de atenţi şi grijulii, şi în multe cazuri complimentele şi declaraţiile de dragoste lipsesc cu lunile. Sunt câteva trucuri şi obiceiuri, care te vor ajuta să-l schimbi în bine.
Dragoste și sex
Cum să atragi dragostea în viaţa ta
Atunci când eşti singură şi îţi place de un băiat, te întrebi cum să faci ca să-l atragi şi să te observe. De multe ori nu avem curaj să-i spunem în faţă că ne place de el şi, de aceea, încercăm să-l facem să-şi dea seama prin fapte de dragostea pe care i-o purtăm.
Dragoste și sex
Tradţii de nuntă şi semnificaţia lor
Atunci când cineva se căsătoreşte are mereu în preajmă rude sau prieteni care să îi amintească de tradiţiile pe care trebuie să le respecte. Te-ai întrebat vreodată ce reprezintă aceste obiceiuri şi de ce sunt ele atât de importante?
Dragoste și sex