Când şi în ce condiţii ar putea fi ridicate restricţiile impuse de pandemie

Când şi în ce condiţii ar putea fi ridicate restricţiile impuse de pandemie

Ultima actualizare:
1 shutterstock 154425275 jpg jpeg

Pentru ca restricţiile să fie ridicate, este nevoie de anumite condiţii, a explicat secretarul de stat la Ministerul Sănătăţii, Andrei Baciu.

Restricţiile ar putea fi rdicate de la 1 iunie, în cazul în care numărul infectărilor este în uşoară scădere.

„Este esenţial să le putem oferi tuturor pacienţilor din România, serviciile medicale de care au nevoie, pentru că vedem că acest virus are un impact extraordinar de mare şi practic, nu cruţă pe nimeni. Veşti bune ca urmare a acestor demersuri sunt că, totuşi, au fost identificate foarte repede câteva paturi suplimentare. În 2-3 zile au fost identificate şi operaţionalizate deja 12 paturi. Alte 73 de paturi au fost identificate şi se caută soluţii asfel încât să fie operaţionalizate cât mai repede şi toate aceste lucruri, la pachet cu ritmul accelerat cu care se desfăşoară vaccinarea. Practic, dau un trend care s-a stabilizat. Aproape că intră pe o fază descendentă, ceea ce este îmbucurător, pentru că uşor-uşor, putem să ne apropiem de orizontul pe care domnul premier l-a dat, 1 iunie, când putem să ne gândim la o ridicare a măsurilor şi la încă un pas mai aproape de o viaţă normală pe care o aşteptăm cu toţii, de foarte mult timp”, a anunţat Andrei Baciu la Antena 3.

Aceeaşi dată a fost vehiculată şi de premierul Cîţu pentru ca ţara noastră să îşi reia ritmul normal.

„Vorbim de obiectivul domnului Cîţu, 10,4 milioane de vaccinaţi în septembrie. Asta înseamnă că 70% din populaţia adultă este imunizată, transmisia virusului va fi mult diminuată iar fenomenul pandemic va fi încheiat”, a precizat Baciu la acelaşi post de televiziune.



Parteneri

image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
horoscop octombrie png
Zodii norocoase Foto  Courtesy of Hans Pixabay
horoscop webp
Captură de ecran din 2026 08 28 la 16 17 57 png
featured jpg
Horoscop, foto Shutterstock jpg
zodiac zodii horoscop shutterstock jpeg
horoscop sâmbătă 30 noiembrie jpeg
image
image