COVID-19: câini în loc de teste

COVID-19: câini în loc de teste

Ultima actualizare:
1 dog 3428575 1920 jpg jpeg

De câteva zile, poliţia din Dubai a început să dreseze ofiţerii canini să detecteze persoanele purtătoare de noul coronavirus. În Emiratele Arabe Unite, unde numărul cazurilor de COVID-19 a trecut de 1000, oficialii se confruntă cu o problemă care a devenit globală: numărul de teste este insuficient. De aceea, mica ţară arabă din Golful Persic s-a alăturat altor state care au început deja programe similare, de a învăţa pe cel mai bun prieten al omului să detecteze oamenii infectaţi cu noul coronavirus.

Astfel, forţele K9 ale poliţiei din Dubai, au copiat modelul de dresaj canin aflat acum în desfăşurare în Marea Britanie, prima ţară care a avut ideea de a antrena câinii să detecteze prin miros persoanele cu COVID-19.

De altfel, nu este pentru prima dată când oamenii apelează la câini pentru a detecta unele afecţiuni medicale precum malaria, cancerul, boala Parkinson, epilepsia sau diabetul. De zeci de ani cei mai buni prieteni ai omului ne-au „împrumutat” abilităţile lor olfactive, mult mai dezvoltate decât ale noastre, pentru a-i identifica pe cei ce aveau nevoie de ajutor medical.

Mai multe studii au demonstrat, chiar, că prietenii noştri canini pot detecta, prin miros, malaria la un nivel de acurateţe mai ridicat decât cel impus de standardul de diagnosticare al Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii. Altfel spus, câinii pot diagnostica anumite boli mai bine chiar decât doctorii.

Citeşte şi: Căţeluş cât un măgăruş

Rapizi, eficienţi şi discreţi

Pe lângă faptul că sunt buni detectori, câinii bine dresaţi sunt, conform specialiştilor, rapizi, eficienţi şi discreţi. De aceea sunt folosiţi cu succes pentru detectarea narcoticelor în multe aeroporturi din lume.

De aceea, Marea Britanie speră să aibă acelaşi succes şi în programul de dresaj pentru detectarea cazurilor de COVID-19. Societatea caritabilă „Câinii Detectori Medicali” ai acestei ţări a început o colaborare în acest sens cu Universitatea din Durham şi cu Şcoala Londoneză de Igienă şi Medicină Tropicală. Cele trei instituţii plănuiesc să înceapă testarea câinilor în detectarea pacienţilor cu noul coronavirus cât de curând.

Dr. Claire Guest, directoarea organizaţiei caritabile a declarat că, iniţial, testele vor stabili cum să fie dresaţi câinii pentru a detecta corect, dar şi în siguranţă, virusul.

„Noi suntem convinşi că, în principiu, câinii sunt capabili să detecteze COVID-19,” a spus Dr. Guest, citată de BBC.

La începutul pandemiei cercetătorii au fost reticenţi la un asemenea program deoarece exista posibilitatea ca noul coronavirus să poate fi transmis de la animal la om şi invers. Lucrurile s-au schimbat, însă, de când Organizaţia Mondială a Sănătăţii a anunţat că animalele de companie, precum câinii şi pisicile, nu transmit acest virus.

Acum, cercetătorii speră că, dacă acest program are reuşită, chiar şi persoanele asimptomatice vor putea fi detectate de către „doctorii” canini. Conform statisticilor din ultima săptămână, aceştia ar putea reprezenta aproximativ 25% din toate cazurile de COVID-19. Iar, experţii din întreaga lume spun că cheia înfrânării pandemiei este testarea oamenilor la scară largă, la nivel global, nu doar în anumite ţări. 

Citeşte şi: COVID-19 pe glob: reacţii extreme ale unor oficialităţi



Parteneri

image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
Horoscop 6 12 mai, foto Shutterstock jpg
click ro   Cauți sneakers în trend Unfazed aduce cei mai căutați sneakers în România png
9f47d43cf2f247f15ba108ab72b72b22 png
e18c2b9752c18a82c428b07f9b80123f7b jpg
WFF 2025 arhiva jpeg
Lună plină flickr png
neti sandu zodii colaj instagram pixabay jpg
zodii, foto shutterstock jpg
image
image