Te-a părăsit partenerul? Iată ce NU trebuie să-ți reproșezi niciodată

Atunci când o relație se termină, mai ales dacă nu tu ai ales acest final, apare un cumul de emoții, credințe și afirmații negative, resentimente, dorința de răzbunare, lipsă de încredere (în tine sau în oameni, în general), orgoliu rănit, stima de sine la pământ, multe întrebări și concluzii de cele mai multe ori eronate. Care sunt principalele gânduri care apar în astfel de momente și care ne împiedică să mergem mai departe în procesul de vindecare?

despartire iubire partener jpg

”Toată această relație a fost o minciună.” Eroare de logică aici este să crezi că un rezultat anulează un întreg proces. Cine ar investi timp din viața sa, în mod conștient și deliberat, în ceva care, în final, știe că nu îi va aduce nimic? Cu siguranță, atunci când îți spunea că te iubește și vrea să îmbătrâniți împreună, era adevărat, însă lucrurile se mai schimbă. Poate că și acum, când îți spune că nu te mai suportă, este la fel de adevărat. Sunt momente diferite în timp, uneori oamenii și sentimentele nu rămân pe termen lung la fel. Înainte gândea ceva, acum altceva. Cele două nu se exclud și ambele pot fi adevărate.

”Cum am putut să fiu atât de proastă și să am încredere în el?”Eroarea în cazul acestei concluzii este să credem că numai cei mai puțin inteligenți au încredere. Cum ai fi putut să știi că urma să te rănească? Iar dacă nu a avut inițial intenția de a te răni, atunci unde este ”prostia”?Dacă a intenționat de la început să te păcălească, însă a reușit să o ascundă atât de bine, atunci ce vină ai? Nu există relații fără încredere, nu poți pleca la drum fără încredere. Aceasta este de baza și nu are legatura cu ”prostia”. 

Citește continuarea pe canal33.ro. 



Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
www.antena3.ro
image
www.gandul.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.viva.ro
image
www.unica.ro
image
playtech.ro
image
www.stiripesurse.ro
image
www.stiripesurse.ro
image
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
historia.ro
image
historia.ro
virgiliu stroescu webp
Horoscop carieră 3 9 Martie 2025, foto Shutterstock jpg
cozonac la cuptor jpg
Secrete de hairstyling rapid pentru un aspect profesional în fiecare zi jpg
Tendințe moderne în bucătărie   gătitul rapid și eficient jpg
Articol 2   Copia Certificata a Intabularii png
image png
Ce nutrienți sunt esențiali pentru funcția cognitivă la adulți jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net