Kate şi Meghan au concurenţă! Beatrice Borromeo, denumită „Cea mai stilată regalitate”

Kate şi Meghan au concurenţă! Beatrice Borromeo, denumită „Cea mai stilată regalitate”

Ultima actualizare:
13 profimedia 0254413010 jpg jpeg

Revista Tatler a denumit-o pe Beatrice Borromeo din Monaco „Ce mai stilată membră a unei familii regale europene”. Prin comparaţie cu Ducesele de Sussex şi de Cambridge, superba blondă afişează un stil mai hollywoodian, cosmopolit, îndrăzneţ. Dar cine este cea care s-a măritat cu Pierre Casiraghi, fiul Prinţesei Caroline de Monaco?

Beatrice este fiica lui Don Carlo Ferdinando, provenit din familia aristocratică italiană Borromeo, şi a lucrat ca model şi jurnalist politic, lucru care i-a influenţat stilul vestimentar de-a lungul anilor.

Mama ei a fost Contesa Donna Paola Marzotto, iar tatăl, Don Carlo Ferdinando Borromeo, care deţine titlul de Conte de Arona, provine din casa aristocratică italiană Borromeo. Familia ei a început să achiziţioneze insulele Borromeo din nordul Italiei în secolul al XVI-lea şi deţine, în continuare, majoritatea lor, pe lângă toate alte proprietăţi agricole din alte părţi de ţară.

Prin tatăl ei, frumoasa Beatrice este înrudită cu Carlo Borromeo, arhiepiscopul oraşului Milano din 1564 până în 1584, care era şi un cardinal canonizat de Biserica Catolică. 

Beatrice a studiat la Universitatea Bocconi din Milano, are un master în jurnalism, făcut la Universitatea Columbia, şi, după ce şi-a încheiat studiile, a şi început să lucreze în presă, mai exact în redacţia Newsweek, Daily Beast şi în cea a ziarului italian Il Fatto Quotidiano.

Ulterior a făcut trecerea spre micul ecran, lucrând pentru un talk show italian, după care a devenit gazda unei emisiuni săptămânale, în care invita de la senatori italieni la scriitori americani. A regizat câteva documentare, printre care şi Mamma Mafia, despre femeile din mafia.

La 15 ani s-a apucat de modeling, defilând pe podium pentru branduri ca Chanel, Valentino şi Tussardi, iar anul acesta a devenit ambasadoarea Dior.

Şi-a cunoscut jumătatea în 2008, iar 2015 a fost anul nunţii ei. Cununia civilă a avut loc în Palatul Prinţului din Monaco, iar cea religioasă au făcut-o în Italia, câteva zile mai târziu. La nuntă, Beatrice a purtat patru rochii de mireasă, două Valentino şi două Armani Privé.

Cu toate că amândoi, atât ea, cât şi soţul ei, provin din familii nobile, nici Beatrice, nici Pierre nu au titluri regale oficiale. În cazul ei, conţii îşi pot transmite titlul nobiliar doar moştenitorilor de sex masculin, iar el o fi nepotul Prinţesei Grace Kelly şi al Prinţului Rainier şi nepotul Prinţului Albert, dar tot nu a primit un statut regal oficial.

Foto - Shutterstock, Profimedia



Parteneri

image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
Horoscop 6 12 mai, foto Shutterstock jpg
click ro   Cauți sneakers în trend Unfazed aduce cei mai căutați sneakers în România png
9f47d43cf2f247f15ba108ab72b72b22 png
e18c2b9752c18a82c428b07f9b80123f7b jpg
WFF 2025 arhiva jpeg
Lună plină flickr png
neti sandu zodii colaj instagram pixabay jpg
zodii, foto shutterstock jpg
image
image