Lungmetrajul „Moromeţii 2” va avea premiera mondială la Festivalul de Film de la Salonic

Lungmetrajul „Moromeţii 2” va avea premiera mondială la Festivalul de Film de la Salonic

Ultima actualizare:
1 83807 original jpg jpeg

Lungmetrajul „Moromeţii 2”, de Stere Gulea, va avea premiera mondială, pe 2 noiembrie, la Festivalul de Film de la Salonic, unde a fost selectat în programul necompetiţional „Balkan Survey”.

Anul trecut, în cadrul aceleiaşi secţiuni, ca parte a unui tribut intitulat „From Words To Images: Balkan Literature And Cinema”, a fost proiectată pelicula „Moromeţii”, semnată de acelaşi cineast.

Acum, filmul care readuce pe marile ecrane personajele lui Marin Preda va fi proiectat la Salonic pe 2 şi 3 noiembrie, în prezenţa regizorului Stere Gulea.

„Moromeţii 2”, cu Horaţiu Mălăele, Dana Dogaru şi Iosif Paştină în distribuţie, va rula pe marile ecrane din România din 16 noiembrie, iar mai multe avanpremiere au fost programate începând cu finalul lunii octombrie.

image

Secţiunea Balkan Survey a fost iniţiată în urmă cu 25 de ani şi găzduieşte, anual, o selecţie a celor mai bune 15 pelicule (lungmetraje şi scurtmetraje) din producţia anuală a regiunii. În plus, anul acesta va exista şi un program special dedicat predecesorilor noului val de film românesc, o selecţie de opt titluri - „Reconstituirea”, „Proba de microfon”, „100 de lei”, „O lacrimă de fată”, „Concurs”, „Secvenţe”, „E pericoloso sporgersi” şi „Marfa şi banii”.

Printre filmele incluse în selecţia oficială a secţiunii, alături de „Moromeţii 2”, se află „Butterflies” (r. Tolga Karaçelik, Turcia), „Cold November” (r. Ismet Sijarina, Kosovo), „You Have the Night” (r. Ivan Salatić, Muntenegru, Serbia), „Îmi este indiferent dacă în istorie vom intra ca barbari” (r. Radu Jude, România) şi „Alice T.” (r. Radu Muntean, România).

image

Cea de-a 59-a ediţie a festivalului va avea loc în perioada 1 - 11 noiembrie 2018.



Parteneri

image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
horoscop png
horoscop webp
lovely couple sitting bed while woman calm down her boyfriend which upset jpg
Horoscop 6 12 mai, foto Shutterstock jpg
click ro   Cauți sneakers în trend Unfazed aduce cei mai căutați sneakers în România png
9f47d43cf2f247f15ba108ab72b72b22 png
e18c2b9752c18a82c428b07f9b80123f7b jpg
WFF 2025 arhiva jpeg
image
image