Obiecte de zeci de mii de euro la Târgul Antique Market

Obiecte de zeci de mii de euro la Târgul Antique Market

Ultima actualizare:
1 54866 original jpg jpeg

Ediţia de toamnă a Târgului de Obiecte de Artă şi Antichităţi- Antique Market- , are loc în perioada 17-21 septembrie, în cadrul Centrului Expoziţional Romexpo.

Evenimentul reuneşte colecţionari şi pasionaţi de antichităţi pentru încă o ediţie în care istoria va avea ocazia să-şi spună poveştile vizitatorilor. Piese de mobilier,tablouri,ceasuri,cărţi,maşini,decoraţiuni şi multe altele vor fi de găsit timp de patru zile la Romexpo.

Printre obiectele prezentate în cadrul acestei ediţii se numără:

Consola Colonna,ce se va regăsi în standul Supreme Gallery. Obiect al epocii baroce,a aparţinut uneia dintre cele mai vechi familii din Roma,ale cărei  origini datează încă din secolul al XII-lea şi ai cărei descendenţi pot fi cunoscuţi şi astăzi. Provenind din Palatul „Principe Colonna", Consola cu acelaşi nume, se remarcă prin forme elegante ce se concretizează în două lujere convergenţe, sculptate în stilul epocii din care face parte: baroc român.

90fb1503982849216f903b57e162324d jpg jpeg

Tot în standul Supreme Gallery, vizitatorii vor regăsi  o pereche de scaune unicat, ce aparţin creatorului elveţian Carlo Rampazzi. Diferitele esenţe de lemn folosite ca inserţii pe picioarele celor două scaune, completează prin dinamism şi culoare cele două piese caracterizate în principal de rafinament şi originalitate.

012621bad4cdfe159ffe04187017b049 jpg jpeg

Program de vizitare:

17 - 20 septembrie - 10:00 - 18:0021 septembrie: 10:00 – 16:00

Pentru mai multe detalii despre eveniment, accesati: www.antiquemarket.ro.



Parteneri

image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
horoscop financiar 1 webp
cum aleg romanii sa se relaxeze in serile reci de toamna jpg
Super Weekend la Lidl   reduceri de până la  40% la produse pentru toate gusturile png
img Tezaur jpg
horoscop
zodii png
zodii, foto shutterstock jpg
horoscop, foto shutterstock jpg
image
image