Se deschide stagiunea Teatrului fără tavan!

Se deschide stagiunea Teatrului fără tavan!

Ultima actualizare:
1 54412 original jpg jpeg

Dacă iarna trecută, Teatrul de Artă Bucureşti inaugura propria sală de spectacole, în această vară, pe 8 iulie, deschide serile răcoritoare de teatru şi muzică bună.

Începând cu 8 iulie şi până pe 8 septembrie,Teatrul de Artă Bucureşti (TAB) a luat iniţiativa de a dezvolta o stagiune de vară în aer liber. Astfel,la sediul TAB (str. Sfântul Ştefan,Nr. 21),care dispune de o curte interioară generoasă,ferită de zgomotul urban,s-a amenajat „Teatru fără tavan”,un spaţiu de evenimente,spectacole de teatru şi concerte.

Teatrul de Artă Bucureşti,sub actuala titulatură,s-a născut din iniţiativa actorului George Constantinescu,în anul 2010,însă experienţa artistică a început cu alţi patru ani în urmă.

Anul trecut,pe 8 decembrie,TAB a deschis porţile propriei săli de spectacole,în cadrul unui eveniment de lansare desfăşurat pe o perioadă de cinci zile,iar în cele şapte luni care au urmat lansării oficiale,pe scena TAB au avut loc,aproape în fiecare seară,spectacole de teatru (producţii proprii sau găzduite) pentru adulţi,dar şi pentru copii,concerte şi evenimente în cadrul unor festivaluri.

Începe să-mi fie frică să-mi imaginez lucruri. Mulţumesc Celui de Sus! Se pare că orice gând curat trebuie să devină faptă. După frumoasa experienţă cu lansarea Teatrului de Artă Bucureşti în 8 decembrie,iată-ne după 7 luni inaugurând «un al doilea teatru».

E un spaţiu în aer liber care,începând cu anul acesta,pentru public,va deveni Teatrul fără tavan al TAB,de vară”,a declarat George Constantinescu,iniţiatorul proiectului.

Stagiunea Teatru fără tavan a Teatrului de Artă Bucureşti va fi deschisă permanent în perioada8 iulie – 8 septembrie 2013 şi va încânta publicul cu spectacole de teatru pentru adulţi,spectacole pentru copii,derulate în cadrul proiectulului Teatrul de Artă Junior,concerte şi evenimente în aer liber.

Programul lunar al stagiunii îl găseşti pe www.teatruldearta.ro.



Parteneri

image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
horoscop octombrie png
Zodii norocoase Foto  Courtesy of Hans Pixabay
horoscop webp
Captură de ecran din 2026 08 28 la 16 17 57 png
featured jpg
Horoscop, foto Shutterstock jpg
zodiac zodii horoscop shutterstock jpeg
horoscop sâmbătă 30 noiembrie jpeg
image
image