Ce şanse sunt să te cuplezi vara asta şi cine va avea multe aventuri

Ultima actualizare:

    Ce zodii au parte de aventuri vara asta
Ce zodii au parte de aventuri vara asta

Astrologul Tina Rizea îţi spune cum stai cu amorul.

Ce şanse ai să-ţi găseşti iubirea vara asta? Specialistul Click!, astrolog Tina Rizea îţi dezvăluie azi ce spun astrele despre şansele tale de a te cupla vara asta. Chiar şi nativii care şi-au găsit marea iubire pot fi atraşi, în această vară, de farmecul unei relaţii amoroase noi.

Berbec (21.03 - 19.04)

Aceşti nativi se vor „odihni” oarecum după perioada de foc din  primăvară, când au trecut de la o aventură la alta, ca nişte colecţionari înrăiţi. Infidelitatea nu va dispărea nici în august, când cea mai mare parte dintre ei se vor lăuda cu experienţele lor amoroase. Cei căsătoriţi se cuminţesc.

Taur (20.04 - 20.05)

Începutul verii le oferă tot ce e mai bun! Dacă în iunie clocotesc de sexualitate şi senzualitate, în iulie devin mult mai relaxaţi şi mai atraşi de alte aspecte ale vieţii cotidiene. August e liniştit pentru că vor avea tendinţa să fie geloşi doar pe amici, iar relaţiile deja stabilite funcţionează.

Gemeni (21.05 - 21.06)

Nu-şi vor vedea capul de treabă şi unii cred că nu vor avea timp pentru „activităţile” sentimentale. În iunie, vor suferi şi ei de gelozie acută, dar în iulie pot chiar să-şi mintă din orgoliu partenerul de cuplu, dacă simt că sunt înşelaţi. August îi „cuplează” cu o persoană din cercul de amici.

Rac (22.06 - 22.07)

Sentimentalismul şi romantismul celor născuţi în zodia Rac sunt de cele mai multe ori însoţite de o mare credulitate. Nu este de mirare că mulţi dintre aceşti nativi vor crede toate declaraţiile de dragoste pe care le vor primi şi vor renunţa cu uşurinţă la fidelitate. Cea mai aventuroasă lună va fi iulie.

Leu (23.07 - 22.08)

Foarte orgolioşi şi lipsiţi de maleabilitate în relaţiile sentimentale, nu pot să renunţe la gelozie. Din păcate, patima amoroasă se află, în ceea ce-i priveşte, la loc de cinste până în octombrie, deci şi în „torida” vară. Din punctul lor de vedere, declaraţiile erotice trebuie neapărat onorate!

Fecioară (23.08 - 22.09)

Nu prea mai au timp să observe dacă e cineva interesat erotic de ei, fiind preocupaţi mai mult de starea lor de sănătate. În cazul în care află întâmplător că sunt înşelaţi, seniorii vor încerca să braveze ori chiar să facă pe „mortul în păpuşoi”. Nativii tineri devin foarte activi erotic în august.

Balanţă (23.09 - 23.10)

Chiar dacă sunt indiferenţi, nativii din Balanţă le dau impresia celor din jur că sunt gata să le împărtăşească pasiunile erotice. Dacă totuşi sunt prea agasaţi de cei din jur (ceea ce nu este exclus, având în vedere capacitatea lor de a cocheta), sunt gata să se ascundă la umbra iubirii unui prieten.

Scorpion (24.10 - 22.11)

Nu au de gând să renunţe sub nicio formă la plăcerile amorului şi din această cauză nu trebuie refuzaţi de către partener. Îşi vor găsi mult prea uşor alinare (şi mai mult decât atât) la persoanele din anturaj, fiind întreaga vară admiraţi şi doriţi (foarte „ocupaţi” erotic vor fi însă în august).

Săgetător (23.11 - 21.12)

Nativii cu experienţă îşi dozează, întreaga vară, eforturile sexuale şi se implică greu în aventuri amoroase noi. Cei tineri însă nu scapă nicio ocazie să flirteze, deşi şi-au găsit alesul inimii şi vor să se căsătorească. O relaţie nouă va fi când explozivă, când liniştită, când în pragul destrămării.

Capricorn (22.12 - 20.01)

Toţi nativii din această zodie nu prea mai au timp să-şi răsfeţe partenerul de cuplu. În cazul în care vor observa totuşi o cât de mică „deraiere”, se va declanşa iadul pe pământ. Toate nemulţumirile (şi sunt destule) se vor canaliza în pedepsirea persoanei iubite prin „instalarea” unei relaţii noi.

Vărsător (21.01 - 19.02)

Nu le scapă nimic din ceea ce se petrece în anturaj şi sunt gata să profite de orice ocazie amoroasă. Nu se gândesc că ar putea să rănească sentimentele persoanei iubite, mai ales că-i oferă libertate totală. Dacă în iunie şi iulie caută, în luna august, ating fericirea şi nu vor să-i mai dea drumul!

Peşti (20.02 - 20.03)

Se consideră fideli şi chiar se laudă cu lipsa lor de patimă, dar toate acestea până întâlnesc persoana potrivită să le tulbure serenitatea. În iulie, au două şanse: ori se îndrăgostesc iar de partenerul lor de cuplu, ori vor lua foc în preajma vreunui vecin mai sturlubatic. În august, se cuminţesc.

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
www.antena3.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.bugetul.ro
Richard Gere și Julia Roberts în Pretty Woman, Profimedia (1) jpg
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
historia.ro
image
historia.ro
horoscop financiar 1 webp
Jumari FOTO Cristina Stancu3 jpg
zodii norocoase webp
prajitura1 jpeg
Pomana porcului FOTO Shutterstock jpg
Descopera ce distruge relatia de cuplu si ce i apropie pe parteneri webp
chef catalin scarlatescu foto antena 1
KV CSR landscape jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net