Dragobetele este protectorul dragostei. Totul despre sărbătoarea iubirii
An de an, în data de 24 februarie, spiritualitatea populară celebrează o sărbătoare autohtonă, Dragobete. În tradiţia populară, Dragobetele este protectorul iubirii şi a bunei dispoziţii, find comparat cu Cupidon, zeul dragostei în mitologia romană, şi cu Eros, mesagerul dragostei din mitologia greacă.
Dragobete, fiul Babei Dochia
Dragobetele era considerat fiul babei Dochia, un bărbat foarte frumos şi iubăreţ, care se deosebeşte radical de Sfântul Valentin, dornic să-i căsătorească pe tinerii care se iubeau. În același timp, pentru daci, Dragobetele era un "naş cosmic" care oficia nunta păsărilor și animalelor la începutul primăverii. În timp, această tradiţie s-a extins şi în rândul oamenilor. De aceea, la sărbătoarea de Dragobete, fetele şi băieţii îşi fac jurăminte, pentru ca iubirea lor să dureze măcar până la Dragobetele din anul următor.
De asemenea, personificare magică a iubirii, Dragobetele era însoţit de zâne, numite Dragostele. Ca mesageri ai destinului, Dragostele îi pândeau pe tineri, şoptindu-le cuvinte de dragoste, prin care să-şi atragă iubirea dorită. În mod strategic, în aceste şoapte de dragoste se regăseau cuvinte precum dor arzător, dragoste veşnică, săgeta iubirii alături de numele persoanei iubite.
De Dragobete, tinerii se îmbrăcau în haine de sărbătoare
De Dragobete, fetele şi flăcăii se îmbrăcau în haine noi de sărbătoare, ţesute în casă, în timpul anului. Când vremea era frumoasă, cu toţii porneau în grupuri prin lunci şi păduri, cântând şi veselindu-se, anticipând apropierea primăverii.
Cine culegea mai multe flori de primăvară, întâlnite în cale: ghiocei, viorele şi tămâioase era norocos în dragoste; apoi, aceşti mesageri ai deşteptării naturii erau aşezaţi la icoane, până la Sânziene; atunci se aruncau în apele curgătoare din localitatea natală, ducând în univers gândurile lor pozitive. Dis-de- dimineaţă, în ziua de Dragobete, fetele şi nevestele tinere adunau zăpadă proaspătă, o topeau şi se spălau cu apa obţinută, pentru a avea părul şi tenul strălucitoare.
Când era vreme urâtă de Dragobete, tinerii pregăteau o masă festivă
Când era vreme urâtă, grupul de tineri care-l sărbătoreau pe Dragobete se aduna în casa unui gospodar de frunte din comunitatea respectivă şi-l omagia pe zeul iubirii. Pentru această întâlnire, gazda pregătea o masă festivă, cu bucate şi băuturi preparate special pentru Dragobetele sărbătorit.
Această sărbătoare era şi trebuie respectată, pentru ca tinerii să se îndrăgostească, să se respecte şi să se iubească până la Dragobetele din anul următor.
De Dragobete, tinerii deveneau fraţi şi surori de cruce
Potrivit unei vechi tradiții, tinerii adunați în cete și grupurile de fete obişnuiau ca, în această zi, să-şi cresteze braţul în formă de cruce, după care suprapuneau tăieturile, devenind astfel fraţi, respectiv surori de cruce. Fiecare „frate" sau „soră" îşi lua rolul în serios şi participa la evenimentele de bucurie sau de întristare care apăreau în viaţa „rudei" sale.
Dragobetele vine însoţit de zânele Dragostele
Oamenii respectau această zi întrerupând orice muncă în gospodărie, împodobindu-şi casa ca să-l primească pe zeul iubirii, ca pe un oaspete de seamă. În ziua de Dragobete, acesta nu venea singur, ci era însoţit de zânele numite „Dragostele" care împlineau efectul vorbelor meşteşugite, prin care să-i cucerească pe tinerii singuri.
În ziua de Dragobete, tinerii îndrăgostiţi practicau obiceiuri de iniţiere premaritală, cu scopul de a se feri de farmece şi făcături de urât.
Sărbătoarea de Dragobete se mai numește Cap de primăvară
În tradiţia populară, sărbătoarea de Dragobete se mai numeşte şi Cap de primăvară, pentru că foarte multe obieiuri şi tradiţii specifice acestei sărbători populare anticipează venirea anotimpului îndrăgit.
Cine sărbătorește Dragobetele este ocolit de boli
Legenda spune că, în Oltenia, toţi localnicii care participau la petreceri în ziua de Dragobete erau ocoliţi de boli şi tot anul erau foarte sănătoşi. În tradiţia populară, gospodarii primeau în această zi binecuvântarea cerească a Zeului Iubirii, care era generos cu cei care-l sărbătoreau şi le oferea belşug în gospodărie.Totodată, tot legenda Dragobetelui amintea că apa adunată de pe frunzele fragilor avea puteri magice. Dacă era adunată şi folosită de fetele nemăritate, acestea deveneau mai frumoase ca oricând şi atrăgeau privirile băieţilor.
