Horoscop zilnic 6 decembrie: Balanțele aleg să-și petreacă timpul liber în natură
Citește horoscopul zilnic din 6 decembrie 2019, cu previziuni pentru toate semnele zodiacale, realizat de astrologul Click!, Lorina. Iată ce ți-au pregătit astrele în horoscopul zilei de vineri, 6 decembrie 2019!
Horoscop zilnic 6 decembrie 2019: Berbec (21.03 - 19.04)
Iubire - Cei din jur sunt conservatori. Soluția este să faceți compromisuri și să adaptați convențiile sociale cu flexibilitate la anumite tradiții.
Sănătate - O întâlnire cu un antrenor, fie de viață, de fitness ori cineva cu o perspectivă de specialist, vă ajută la organizarea rutinei personale.
Bani - Sunteți orientat către viitor, dar e important să nu neglijați treaba din prezent, chiar dacă simțiți schimbarea iminentă.
Horoscop zilnic 6 decembrie 2019: Taur (20.04 - 20.05)
Iubire - Găsiți putere în slăbiciuni și ascultați prietenii care știu acum să sublinieze punctele voastre forte.
Sănătate - Sunt tratamente convenționale care trebuie urmate, dar ele pot fi combinate cu lucrul asupra propriei persoane. Fiți deschis.
Bani - Nu deveniți mediator între colegi. Nu e sarcina voastră să convingeți pe altcineva de importanța respectului reciproc.
Horoscop zilnic 6 decembrie 2019: Gemeni (21.05 - 21.06)
Iubire - Sunteți atașat de anumite principii și nu renunțați la opinia voastră nici când presupune argumentație mai agresivă.
Sănătate - Cel mai benefic e să vă urcați în mașină și să improvizați destinația. E important să vă detașați de mediul cunoscut.
Bani - Sunteți optimist, gândiți pozitiv și asta convinge și pe cei din jur că atmosfera de la muncă nu trebuie să fie neapărat apăsătoare.
Horoscop zilnic 6 decembrie 2019: Rac (22.06- 22.07)
Iubire - Axați-vă pe a clarifica obiectivele profesionale. Cereți părerea prietenilor în care aveți încredere.
Sănătate - Intervențiile chirurgicale din domeniul vascular e indicat să fie amânate pentru un moment prielnic.
Bani - Organizați-vă sarcinile și timpul. Evitați crearea haosului și supraîncărcarea personală.
Horoscop zilnic 6 decembrie 2019: Leu (23.07- 22.08)
Iubire - Emoțiile vă copleșesc și au nevoie de o formă diplomată de manifestare. Analizați ce vreți să exprimați.
Sănătate - Vă este bine când ignorați regulile. E mare nevoia să mâncați prăjituri sau dulciuri fără să vă simțiți vinovat.
Bani - Tot ce este la modă, neconvențional vă atrage atenția și vă gândiți cum să integrați asta în sarcinile profesionale.
Horoscop zilnic 6 decembrie 2019: Fecioară (23.08 -22.09)
Iubire - Echilibrați interesul personal și sacrificiile făcute pentru a intra în grațiile unor persoane.
Sănătate - E dificil să schimbați starea curentă și gândurile vă pot deveni propriul dușman.
Bani - Vă preocupă stabilitatea și securitatea financiară.
Horoscop zilnic 6 decembrie 2019: Balanţă (23.09 - 23.10)
Iubire - Alegeți să petreceți timpul liber în natură, măcar să veniți de la job prin parcul cel mai apropiat, dacă tot nu reușiți să ieșiți din oraș.
Sănătate - Eliberați lucrurile inutile și din propriul cămin, și din alimentație sau rutină.
Bani - E nevoie de puțină rebeliune acum pentru a se ajunge la soluția optimă de a termina proiectele la timp.
Horoscop zilnic 6 decembrie 2019: Scorpion (24.10 - 22.11)
Iubire - Tratați pe toată lumea după aceleași standarde. Cele duble sunt contraindicate. Fiți corect și evitați tensiuni ulterioare.
Sănătate - Gândul că ați băut cam multă cafea vă aduce agitație, iritabilitate crescută. Relaxați-vă.
Bani - Puteți prezenta ideile inovatoare, fără însă a forța sau a aștepta implementarea lor imediată.
Horoscop zilnic 6 decembrie 2019: Săgetător (23.11 - 21.12)
Iubire - Combinați tendința spiritului de pionier cu instinctul umanitar și faceți voluntariat la organizații care să vă satisfacă.
Sănătate - Corpul și felul cum arătați e preocuparea care reține atenția.
Bani - Luptați pentru interesul comun, care acum ar fi indicat să primeze pentru toți colegii din echipă. Excentricitatea nu este întotdeauna negativă.
Horoscop zilnic 6 decembrie 2019: Capricorn (22.12 - 20.01)
Iubire - Analizați rolul vostru în viața prietenilor și vedeți dacă primiți feedback pozitiv sau dacă unele relații e necesar să fie reevaluate.
Sănătate - E momentul să alegeți și să puneți în practică informațiile primite. Sunteți creatorul stării de sănătate proprii.
Bani - Detașarea emoțională este benefică. Accentul cade pe obiective comune și discuții constructive.
Horoscop zilnic 6 decembrie 2019: Vărsător (21.01 -19.02)
Iubire - Unii prieteni devin mai importanți decât familia, iar simpatia și afecțiunea acordate pot stârni invidii.
Sănătate - Este favorabil orice tratament sau dietă pentru îmbunătățirea stării sistemului endocrin.
Bani - E momentul să clarificați obiectivele personale, iar dacă nu ați fost foarte hotărât, acum e ocazia să le ordonați.
Horoscop zilnic 6 decembrie 2019: Peşti (20.02 -20.03)
Iubire - Unii prieteni dau dovadă de egoism și nu vă rămâne decât să faceți o prioritate din interesul personal.
Sănătate - Fiți atenți la manipularea obiectelor casnice, mai ales a electrocasnicelor. Nu refuzați ajutorul.
Bani - Efortul intelectual este susținut, la fel activitatea științifică și de cercetare. Axați-vă pe inovație.