Numerele norocoase la Loto pentru joi, 7 aprilie

Ultima actualizare:

    Sursa foto: Arhiva Click
Sursa foto: Arhiva Click

Și în această zi de joi, Loteriștii optimişti continuă să joace numerele preferate, alături de alte ”norocoase” legate de data extragerii, propuse de noi în rubricile tradiţionale de numerologie. Și la ultima extragere, Potul cel Mare s-a îngrăşat din nou. În acelaşi timp, spiritul de observaţie al jucătorilor cu experienţă, la orice joc loteristic, ţine seama de faptul că există capcane ce trebuie ocolite .

Criteriile de selectare a numerelor norocoase urmează un drum precis pe urmele unei scheme, iar jucătorii care câştigă frecvent (sunt şi astfel de situaţii fericite!) au descoperit 9 scheme pe care le aplică la fiecare extragere. Câştigurile, obţinute la jocurile Loto, “ modeste ” sau “dolofane”, înseamnă o victorie, dacă ne raportăm la numărul impresionant de variante (13.983.816!) care se obţin prin combinarea celor 49 de numere la jocul vedetă-6/49! Loteriștii care joacă în grup,  se inspiră reciproc, iar multiplii Numărului 7  şi data lor de naştere echivalează cu succesul aşteptat. Mai ales când extragerile Loto se organizează  la o dată de 7,  Loteriştii trebuie să alinieze şi numerele preferate, care corespund cu  evenimentele fericite din viaţa lor.Pentru această extragere am selectat numerele benefice  pentru Numărul 7. Nu am omis nici cuvintele-cheie, alese din visele analizate în ediţia recentă „Traducătoarea de vise”, pe care le-am transformat în numere. Din variantele propuse, vă puteţi alege numere pentru jocul vostru preferat:

 Pentru 6/49

1-7-18- 26-27-33-35-446-8-14-26-27-34-40-4310-11-20-21-29-39-43-467-18-26-28-29-31-36-441-2-16-17-26-30-31-327-18-22-24-27-34-37-42

Variante simple 6/49

5-13-17-23-28-457-10-16-24-46-485-13-25-27-37-436-7-8-15-25-37-438-16-31-32-42-439-17-18-31-37-404-12-16-32-37-436-8-12-19-25-33

Pentru 5/40

1.5-6-13-19-22-36-392. 4-10-19-27-34-373. 2-6-8-16-19-22-314. 4-9-16-17-27-31-375. 6-8-19-25-33-34-406. 4-9-17-23-31-32-37

Pentru Joker

2-16-17-19-24-26, 30+7, 1, 181-7-12-18-24-33-34+ 8, 16, 41-16-17-18-27-29-31+ 9, 5, 171-2-18-19-20-33-41+ 2, 13, 188-13-16-25-27-32-37+ 8, 16, 171-7-17-24-25-31-32+ 16, 7, 14

Pentru sărbătoriţii zilei

3-8-12-23-25-28-42-458-9-18-23-28-32-33-404-8-16-23-28-32-34-4316-17-18-23-29-32-434-8-23-31-37-41-42-495-15-24-29-30-33-42-49      

Surprizele norocului la jocurile Loto pentru intervalul 1-30 aprilie

Vizitatorii care au ţintit mai multe numere norocoase la jocurile preferate, în ultimiii patru ani, au dorit să continuăm această experienţă care  le-a adus bucurii financiare Loteriștilor consecvenți. Totodată, din visele norocoase apreciate de vizitatorii noştri la ediția săptămânală "Traducătoarea de vise" (Secţiunea Lifestyle-Astrologie) am ales cuvintele-cheie care atrag şansele în carieră şi în viaţa relaţională şi le-am transformat în numere. Cu aceste numere selectate, am alcătuit variante din care puteţi să vă inspiraţi pentru variantele pe care le folosiţi la jocurile preferate: 6/49, 5/40 şi Joker, timp de o lună.

Alegeţi numerele norocoase din aceste variante:                     

4-9-11-17-21-24-27-30-39-483-12-17-18-25-28-31-37-40-477-10-11-15-27-32-33-41-475-9-13-17-19-27-28-34-37-45 6-8-13-17-21-22-25-39-40-463-4-8-12-15-20-21-28-29-312-6-8-13-18-26-32-35-41-449-13-14-17-27-29-35-39-48-493-8-10-17-21-28-32-35-36-43



Parteneri

image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
Cele 4 zodii care vor avea parte de surprize majore in sezonul Berbecului, foto Shutterstock jpg
produse cosmetice, foto shutterstock jpg
e1ebf9d64cce3a8c94cfea0eac40de01f8 jpg
cristian terran (6) jpg
horoscop 4 august jpg
image png
horoscop martie  iunie logo webp
chec de postr png
image
image