Rusalii 2020. La 7 iunie, ortodocșii sărbătoresc Pogorârea Sfântului Duh

Ultima actualizare:

    Pogorârea Duhului Sfânt-Cea mai veche sărbătoare creștină
Pogorârea Duhului Sfânt-Cea mai veche sărbătoare creștină

Duminică, 7 iunie, la 50 de zile după Învierea lui Hristos, creştin-ortodocşii sărbătoresc Pogorârea Duhului Sfânt asupra Apostolilor lui Iisus. În tradiţia populară, sărbătoarea este numită Cincizecimea sau Duminica Rusaliilor.

Această sărbătoare anuală, numită în tradiţia populară Rusaliile, este orânduită totdeauna la 10 zile de la Înălţarea Domnului la cer şi la 50 de zile după Paşti. În bisericile ortodoxe este preamărit momentul când la Ierusalim s-a pogorât asupra Apostolilor lui Iisus „Mângâietorul lumii, Duhul Sfânt, promis de Hristos”: „ Atunci din cer, fără veste, s-a făcut un vuiet mare, ca de suflare de vânt, ce vine repede şi a umplut toată casa unde şedeau ei. Şi s-au umplut toţi de Duhul Sfânt şi au început să vorbească în alte limbi, necunoscute de ei până în acea zi”, iar evenimentul religios a fost descris în cartea „Faptele Apostolilor” 

Rusaliile 2020: Istoria sărbătorii

În ziua Pogorârii Duhului Sfânt, ucenicii lui Hristos au fost acoperiţi de înţelepciune, de lumină, de râvnă şi de mulţime de daruri dumnezeieşti și au trezit uimire în rândul celor care-i ascultau, ştiut fiind faptul că ucenicii erau oameni simpli, fără studii.

În ziua  acestei sărbători,  Sfântul Apostol Petru s-a adresat mulţimii, iar după ce-au ascultat predica lui însufleţită s-au convertit la creştinism 3000 de „suflete”. Cei convertiţi la credinţa lui Hristos au format prima comunitate creştină din Ierusalim (Fapte II, 41), considerată nucleul Bisericii creştine. După Pogorârea Duhului Sfânt, Apostolii Domnului s-au răspândit în toată lumea, au început să săvârşească minuni, convingându-i pe păgâni să  nu se mai închine idolilor şi să se apropie de credinţa creştină.

Rusaliile, cea mai veche sărbătoare creștină

Contemporanii Apostolilor au considerat că Duhul Sfânt este o fiinţă cu puteri supranaturale, care i-a umplut de har pe aceştia, dăruindu-le puterea să ducă mai departe învăţăturile lui Hristos. Sărbătoarea Pogorârii Duhului Sfânt (Cincizecimea sau Rusaliile) încheie ciclul sărbătorilor pascale. Odată cu Pogorârea Duhului Sfânt, comunitatea creştină sărbătoreşte şi ziua de naştere a Bisericii Creştine. Ineditul eveniment completează ciclul pascal început la Florii.Rusaliile reprezintă cea mai veche sărbătoare creştină, fiind celebrată încă de pe vremea apostolilor. Până la începutul secolului al V-lea, creştinii sărbătoreau în aceeaşi zi Înălţarea Domnului şi Pogorârea Sfântului Duh-Cincizecimea.

Rusaliile 2020. Apostolul Matia, ales în locul lui Iuda trădătorul

Ucenicii s-au adunat din nou pe Muntele Măslinilor,  la 50 de zile  după Inviere, pentru a alege un apostol, care să-l înlocuiască pe Iuda Iscarioteanul, apostolul trădător. În locul lui Iuda trădătorul, Apostolii l-au ales, prin tragere la sorți , pe  Sfântul Matia .

În legătură cu alegerea noului apostol, care trebuia să întregească grupul celor 12 apostoli, Sfântul Evanghelist Luca ne relatează evenimentul în Faptele Apostolilor: "Şi au pus înainte pe Iosif, numit Barsaba, zis şi Iustus, şi pe Matia. Şi, rugându-se, au zis: "Tu, Doamne, Care cunoşti inimile tuturor, arată pe care dintre aceştia doi l-ai ales să ia locul acestei slujiri şi al apostoliei din care a căzut Iuda, ca să meargă în locul lui. Şi au tras la sorţi; şi sorţul a căzut pe Matia; şi el s-a rânduit împreună cu cei unsprezece apostoli“ (Fapte 1:23-26).

Rusaliile 2020. Iisus despre Botezul cu Duhul Sfânt

Înainte de Înălţarea Sa la cer, Domnul Iisus era  împreună cu cei 12 ucenici ai Săi şi le-a vorbit despre botezul cu Duhul Sfânt: “Căci Ioan a botezat cu apă, dar voi, nu după multe zile, veţi fi botezaţi cu Duhul Sfânt.” (Fapte 1:4-5)  Apoi, Iisus le-a mărturisit cum se va manifesta prezenţa Duhului Sfânt în vieţile lor: “Ci voi veţi primi o putere, când Se va pogorâ Duhul Sfânt peste voi, şi-Mi veţi fi martori în Ierusalim, în toată Iudea, în Samaria, şi până la marginile pământului.” După  această mărturisire, pe când se uitau ei la El, Iisus s-a înălţat la cer, şi un nor L-a ascuns din ochii lor. (Fapte 1:8-9)

Rusaliile 2020. Duhul Sfânt, Mângâietorul lumii, s-a pogorât peste Apostoli

Evenimentul Pogorârii Duhului Sfânt, ce s-a întâmplat „nu după multe zile” de la Înălţarea Domnului Iisus la cer şi anume după 10 zile, este descris în Faptele Apostolilor (capitolul 2). În Bisericile Ortodoxe este sărbătorit momentul când la Ierusalim s-a pogorât asupra Apostolilor lui Iisus “Mângâietorul lumii-Duhul Sfânt”, promis de Hristos. În ziua Cincizecimii, ucenicii erau împreună în acelaşi loc. Deodată, a venit din cer, fără veste, un vuiet mare, ca vâjâitul unui vânt puternic, ce vine repede şi a umplut toată casa unde şedeau ei. Nişte limbi ca de foc au fost văzute împărţindu-se printre ei, şi s-au aşezat câte una pe fiecare din ei.

Rusaliile 2020. Apostolii au vorbit în limbi necunoscute de ei

Atunci toţi s-au umplut de Duh Sfânt, şi-au început să vorbească în alte limbi, necunoscute de ei până atunci, după cum îi îndemna  Duhul să vorbească. (Fapte 2:1-4). În acea zi, ucenicii lui Hristos au fost acoperiţi de înţelepciune, de lumină, de râvnă şi de mulţime de daruri dumnezeieşti, trezind uimire în rândul celor care-i ascultau, ştiut fiind faptul că ucenicii erau oameni simpli, fără studii. În ziua Pogorârii Sfântului Duh, Apostolii au primit puterea de a grăi în limbi necunoscute de ei până atunci. După acest eveniment, Apostolii au început să  răspândească învăţătura Mântuitorului şi altor neamuri, în diferite limbi. În mod miraculos, Apostolii s-au făcut înţeleşi de toţi iudeii veniţi la predica  Sfântului Petru

Predica Sfântului Petru şi prima comunitate creştină

În ziua Pogorârii Duhului Sfânt, Sfântul Apostol Petru s-a adresat mulţimii. Predica lui apostolică s-a bucurat de un  uriaş succes şi atunci s-au convertit la creştinism, primind botezul, 3000 de  „suflete.”  Cei convertiţi la credinţa lui Hristos au format prima comunitate creştină din Ierusalim (Fapte II, 41), considerată nucleul Bisericii creştine. După Pogorârea Duhului Sfânt, Apostolii Domnului s-au răspândit în toată lumea, au început să săvârşească minuni, convingându-i pe păgâni să nu se mai închine idolilor şi să se apropie de credinţa creştină. Contemporanii Apostolilor au considerat că Duhul Sfânt este o fiinţă cu puteri supranaturale, care i-a umplut de har pe aceştia, dăruindu-le puterea să ducă mai departe învăţăturile lui Hristos.

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
www.antena3.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.bugetul.ro
Prințesa Caroline și Pierre Casiraghi cu soția Beatrice Borromeo, doliu în familia Casiraghi de la Monaco   Profimedia jpg
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
historia.ro
image
historia.ro
Pomana porcului FOTO Shutterstock jpg
Descopera ce distruge relatia de cuplu si ce i apropie pe parteneri webp
chef catalin scarlatescu foto antena 1
KV CSR landscape jpg
1 despartire zodii jpg jpeg
1 pilaf sarbesc jpg jpeg
cub horoscop 2 gif
longevitate
image
actualitate.net
image
actualitate.net