Sărbătoarea Sfintei Cruci Marți seara, de la ora 19-21 în Capitală Procesiunea Pelerinaj”Calea Sfintei Cruci, scară către cer”

13 septembrie 2016
cruce intreaga14315444 1455513407798843 924410569 o jpeg
Sfânta Cruce purtată la pelerinaj și la Biserica cu Hramul Biserica Sfintei Cruci și a Sfântului VasileSursa foto: Creștinortodox

Asociația Studenților Creștini Ortodocși Români (ASCOR) amintește credincioșilor din Capitală că sunt invitați în număr cât mai mare să participe la procesiunea organizată în cinstea Hramului Parohiei ”Sfântul Vasile și Sfânta Cruce” de pe Calea Victoriei nr. 198

Părintele paroh dorește ca la această procesiune să participe cât mai mulți tineri, mai ales că 2016 este Anul Educației tinerilor.

13 septembrie 2016: Procesiunea se desfășoară în intervalul 19-21 pe următorul taseu: Biserica Sfintei Cruci și a Sfântului Vasile spre Parcul Nicolae Iorga  cu Sfintele racle  ce adăpostesc Moaștele Sfintei Mucenițe Filofteia  de la Curtea de Argeș și cel mai mare fragment din Lemnul Sfintei Cruci aflat în România. Pelerinii vor înconjura parcul cu cântări, apoi va fi rostită o cuvântare despre praznicul Înălțarea Sfintei Cruci de mâine, 14 septembrie și despre Sfânta Filofteia. În continuare, pelerinii vor asista la un concert de muzică bizantină. Pelerinii trebuie să poarte câte o cruce  spre mărturisirea  credinței sau o iconiță cu Sfânta Filofteia   

La sărbătoarea hramului Biserica Sfintei Cruci și a Sfântului Vasile  Miercuri, 14 septembrie

În intervalul :8-10 : Slujba Utreniei, iar la sfârșitul acesteia, în biserică  se va scoate Lemnul Sfintei Cruci

Între orele :10-12: Sfânta liturghie Arhierească prilejuită de  prăznuirea Hramului Înălțării Sfintei Cruci, în timpul căreia  credincioșii prezenți se vor putea închina la Lemnul Sfintei Cruci.

kate profimedia 0692807495 jpg
2vancea botez jpg
loredana chivu jpg
1alexandra stan mihai morar png
Gabi Bădălău jpeg
bianca dragusanu png
image
adevarul.ro
image
adevarul.ro
Horoscop săptămânal 23 29 mai 2022 jpg
scorpion jpeg
FOTO 3 jpg
clutch png
image png
Cum sa devii un manager mai bun  4 lucruri de care sa tii cont jpg