Sfânta Muceniță Filofteia, copila care a murit la 12 ani. Istoria sărbătorii

Ultima actualizare:

    Sfânta Muceniţă Filofteia, o sfântă de numai 12 ani
Sfânta Muceniţă Filofteia, o sfântă de numai 12 ani

În 7 decembrie, Biserica Ortodoxă o prăznuieşte cu mare evlavie pe Sfânta Filofteia, ocrotitoarea copiilor, a tinerelor, îndeosebi a fetelor care vor să se căsătorească. Sfânta a primit coroana muceniciei la vârsta de 12 ani. Numele Muceniţei Filofteia se traduce ca „Iubitoarea de Dumnezeu”.

De peste 600 de ani,Ţara Românească este vegheată de Sfânta Muceniță Filofteia - serbată cu mare evlavie pe 7 decembrie, a doua zi după sărbătoarea Sfântului Ierarh Nicolae, prăznuit pe 6 decembrie.

Istoricul sărbătorii

Sfânta Muceniță Filofteia s-a născut la începutul secolului al XIII-lea în apropiere de oraşul Târnovo din Bulgaria de astăzi, într-o familie de ţărani religioşi şi săraci, însă documentele vremii nu precizează dacă Sfânta provine dintr-o familie de bulgari sau de români. Mama Muceniţei s-a ocupat de educaţia unicei sale fiice, pe care a crescut-o în spiritul evlaviei şi al dreptei credinţe. Din păcate, aceasta a murit când fiica ei avea o vârstă fragedă. Copila postea şi participa la slujbele religioase în biserica din localitatea natală, iar milostenia ei era o virtute recunoscută de comunitatea religioasă pe care o frecventa. După ce a rămas văduv, tatăl Sfintei s-a hotărât să se recăsătorească.

Mama vitregă n-o iubea pe Filofteia

Mama vitregă n-o iubea pe Filofteia, era aspră cu ea, o bătea şi o certa, pârând-o tatălui ei de câte ori avea ocazia.  Cu toate acestea, Filofteia continua să-i ajute pe săraci, dăruidu-le din hainele ei şi o parte din mâncarea pe care trebuia s-o ducă  tatălui ei când acesta muncea la câmp. De aceea, tatăl fetei se plângea soţiei că porţia de mâncare pe care i-o trimite prin intermediul fiicei sale la câmp era modestă. În schimb, Filofteia se dezvinovăţea, spunându-i că-i duce tatălui multă mâncare, cât să-i ajungă toată ziua.

Filofteia împărțea săracilor din mâncarea familiei

În cele din urmă, tatăl Filofteii a aflat că fiica lui împărţea săracilor o parte din mâncarea care i se cuvenea. Într-o zi, a vrut să se convingă de acest lucru şi a urmărit-o. În clipa când s-a convins că Filofteia împărţea săracilor o parte din mâncarea care i se cuvenea, în culmea supărării, a vrut s-o bată şi s-o tragă de cosiţe, ca de obicei.

Tatăl fetei a lovit-o cu toporul și Filofteia a murit

Orbit de mânie, el a aruncat toporul pe care-l purta cu sine la câmp spre Filofteia, rănind-o grav în picior. Din această cauză, fiica lui, în vârstă de 12 ani, a murit pe loc. Documentele vremii spun că locul acela a fost învăluit de o lumină puternică.  După ce furia lui s-a mai topit, tatăl Sfintei Filofteia a vrut să-i ridice trupul, dar n-a putut să se apropie de acesta.

Ucigaşul a mărturisit ce nenorocire s-a întâmplat

Înspăimântat, ucigaşul a alergat în cetate şi le-a spus arhiepiscopului şi conducătorilor cetății ce nenorocire s-a întâmplat şi că trupul fetei este acoperit de o strălucire cerească. Aflând neaşteptata veste, ahiepiscopul, însoţit de mai-marii cetăţii şi de multă lume au pornit spre locul dramei cu multe lumânări aprinse, cu tămâie , rostind rugăciuni. Când au văzut că trupul copilei este învăluit de acea lumină dumnezeiască, s-au minunat cu toții, lăudându-l pe Dumnezeul minunilor.

Apoi, împreună cu arhiepiscopul, cei veniţi au încercat să ridice trupul sfintei şi să-l ducă în cetate. Dar n-au putut să-l urnească din loc, nici când au rostit multe rugăciuni şi s-au  înspăimântat. Trupul ei era greu ca piatra.

S-au rostit rugăciuni pentru a ridica trupul Muceniţei Filofteia

Atunci, s-au gândit că sfânta poate vrea să se odihnească într-un anumit loc sfânt. De aceea, cei care-l ajutau pe tatăl Sfintei Filofteia să-i ridice trupul au început să numească nume de țări, de mănăstiri şi de biserici rânduite în preajma locurilor natale, apoi şi pe cele existente peste Dunăre. Abia când a fost pomenit numele Bisericii Domneaşti din Târgul Argeş- ului, trupul ei a devenit mult mai uşor şi cei prezenţi, care asistau la ineditul eveniment, au trimis o scrisoare domnitorului Radu Vodă ( cel care zidise acea biserică), vestindu-l că Sfânta vrea să se odihnească în acel sfânt lăcaş.

Moaştele Sfintei Filofteia au fost aduse cu mare alai în Ţara Românească 

Când au fost aduse în Ţara Românească, moaştele au fost însoţite de un mare alai, iar credincioşii purtau multe făclii şi racla a fost aşezată în Biserica Domnească „Sfântul Nicolae,”  pe atunci Catedrală Metropolitană, împlinindu-se astfel voinţa Sfintei Muceniţe.

În timpul primului război, racla a fost mutată la Mănăstirea Antim 

Unele documente istorice menţionează că Sfintele Moaşte ale Muceniţei Filofteia au fost aduse în Ţara Românească după anul 1393, când ţaratul bulgar de la Târnovo a fost ocupat de turci. Moaştele au rămas la Curtea de Argeş până în anul 1893. Atunci,  datorită stării de degradare a bisericii, moaştele au fost mutate, pe rând, în bisericile "Sfântul Gheorghe" şi "Adormirea Maicii Domnului" - Olari, din aceeaşi localitate. Odată cu izbucnirea primului război mondial, racla cu moaşte a fost adusă în paraclisul Mănăstirii Antim din Bucureşti. După terminarea războiului, moştele au fost mutate din nou în Biserica Mănăstirii Curtea de Argeş, lăcaşul ales de Muceniţă, iar acum se odihnesc în Paraclisul acestui venerat lăcaş de cult, înălţat de către domnitorul Neagoe Basarab şi sfinţit în anul 1886.

De-a lungul timpului, sfintele moaşte săvârşesc în continuare multe minuni, tămăduind  tot felul de boli, aducând alinare tuturor celor care se roagă cu evlavie şi credinţă.

Pelerinii din toată ţara vin să se închine la moaşte

În fiecare an, în 7 decembrie, sfintele moaşte ale Muceniţei sunt scoase din paraclis şi aşezate într-un pavilion special, amenajat în faţa bisericii Mănăstirii Curtea de Argeş, pentru ziua de prăznuire. Cu acest prilej, credincioşii veniţi în număr foarte mare din toată ţara la marele praznic, au posibilitatea să se închine la Sfintele Moaşte.

La restaurarea raclei s-a descoperit un mesaj datat din anul 1791

Racla în care se odihnesc moaştele Sfintei Filofteia a fost restaurată în anul 2004, la Monetăria Statului: atunci, s-a drapat lemnul cu catifea roşie, s-au aurit piesele din argint, s-a aurit din nou capacul, schimbându-se picioruşele de sprijin, confecţionate din aluminiu.

De asemenea, s-au înlocuit bucăţile deteriorate din lemnul de chiparos. Meşterii de la Monetăria Statului au fost şocaţi când au găsit scris, în săculeţul care învelea moaştele, un blestem prin care sunt afurisiţi (blestemaţi) cei care ar îndrăzni să înstrăineze fragmente din Sfintele Moaşte: "Cosma, Milostiv Bogin - cu mila lui Dumnezeu Arhiepiscopul Mitropoliei Ungrovlahiei, fiindcă ne înştiinţăm smerenia Noastră ca din Sfintele Moaşte ale Sfintei Muceniţe Filofteia, ce se află în Biserica Domnească din oraşul Argeş, s-ar fi risipindu în mici părticele, iată dar, poruncim cuvioşiei tale, Arhimandrite chir Partenie, igumen Argeşului, să le pecetluieşti într-un săculeţ de bogasin nou, lăsându-i afară numai mâna cea dreaptă pentru sărutarea norodului. Şi aşa pecetluite să le aşezi în sicriu. Şi să ştie fieşcare să se ferească a nu cuteza să ciupească, cât de puţin din sfintele moaşte, că am pus blestem asupra cui ar cuteza a se atinge să ia. Într-această şi chip să urmezi! Şi să fii blagoslovit! 1791, mai 10." (Mitropolitul Cosma Popescu al Ungrovlahiei 1787-1792).

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
www.antena3.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.bugetul.ro
Kate Middleton, Prințul William, Prințul George, Prințesa Charlotte și Prințul Louis  foto   Profimedia jpg
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
historia.ro
image
historia.ro
zodii norocoase jpg
placinta branza adobestock jpg
unnamed jpg
ciorba radauteana jpeg
image png
riduri jpeg
pete piele jpg
horoscop jpeg
image
actualitate.net
image
actualitate.net