Zodiile pe care nu trebuie să le deranjezi niciodată dimineața. Sunt răutăcioase, vorbesc urât și îți răspund numai cu nervi
Dimineața poate fi un moment delicat pentru oricine, însă pentru unele zodii, trezirea devreme este o adevărată tragedie. Există câteva semne zodiacale care pur și simplu urăsc să se ridice din pat la primele ore ale dimineții, iar dacă ai ghinionul să te afli prin preajma lor, riști să te confrunți cu reacțiile acide ale acestora.

Printre zodiile pretențioase, care nu suportă să fie abordate imediat după ce se trezesc, se numără Taurii, Racii și Peștii. Acești nativi au nevoie de timp pentru a-și pune gândurile în ordine și pentru a-și stabili clar direcția zilei.
Taur
Taurii se numără printre persoanele care detestă trezitul de dimineață și nu suportă să fie deranjați imediat după somn. Sunt, de regulă, irascibili și morocănoși în primele ore ale zilei, preferând să fie lăsați în pace până când își recapătă calmul.
Trebuie menționat că Taurii iubesc confortul, rutina și somnul de calitate, iar atunci când cineva le dă peste cap ritmul, nu sunt tocmai cei mai prietenoși. Așadar, dacă locuiești cu un Taur, cel mai bine este să-i respecți tabieturile și să-l lași să se trezească în ritmul său.
Rac
Echilibrul emoțional al Racilor poate fi ușor perturbat dacă sunt treziți brusc, în zgomot sau cu prea multe întrebări imediat după somn. Cel mai bine este să le oferiți câteva minute de liniște, o cafea caldă sau o îmbrățișare, doar așa se vor „aclimatiza” și își vor recăpăta calmul specific, transformându-se din morocănoși matinali în persoane calme și afectuoase.
Pești
Peștii, visători și sensibili, nu sunt deloc persoane matinale și nici foarte calme dacă sunt treziți „cu noaptea-n cap”. Fiecare dimineață este importantă pentru acești nativi, deoarece au nevoie de puțin timp de „respiro” înainte de a se conecta la realitate. Așadar, este recomandat să-i lăsați în pace și să le oferiți spațiul de care au nevoie, altfel riscați să vă confruntați cu atitudinea lor iritabilă și dificilă.


































