Istoria biscuiţilor: de ce au biscuiţii Petit Beurre 4 „urechi“, 52 de „dinţi“ şi 24 de găurele
Fie că sunt o gustare rapidă la şcoală sau pe stradă, fie că sunt savuraţi alături de un pahar cu lapte sau o ceaşcă cu ceai, fie că sunt ultima rezervă de ceva dulce uitată prin cămară, biscuiţii sunt preferaţii tuturor. Azi au nenumărate forme, arome şi umpluturi, dar istoria lor începe în Antichitate.
Biscuiţii sunt prezenţi în toate ţările din lume şi desemnează un produs alimentar crocant, pe bază de făină, grăsimi şi zahăr. Deşi sunt percepuţi ca produse dulci, există şi multe sortimente sărate. Biscuiţii pot fi simpli, cu unt, cu cacao sau ciocolată, digestivi, cu diverse arome, cu fructe uscate, cu nuci sau alune, cu cremă sau cu gem etc.
Denumirea biscuiţilor provine din cuvântul latin „bis“ (de două ori) şi din cuvântul francez „cuit“ (copt), ceea ce arată că acest produs era mai întâi copt, apoi uscat din nou în cuptor, la temperaturi mici.
Primul produs de tipul biscuiţilor, din făină, copt, rezistent o perioadă lungă de timp, este o lipie pe care o mâncau marinarii egipteni: dhourra, făcută din făină de mei. Un manuscris roman cu reţete antice descrie un alt produs asemănător: „O pastă groasă de făină de grâu, a fost fiartă şi întinsă pe o tablă. După ce s-a uscat şi s-a întărit, a fost tăiată, prăjită până a devenit crocantă, apoi servită cu miere“.
