O rețetă gustoasă pe zi: Paste cu urzici şi sos pesto

O rețetă gustoasă pe zi: Paste cu urzici şi sos pesto

Ultima actualizare:

    Paste cu urzici și sos pesto
Paste cu urzici și sos pesto

Rețeta gustoasă de azi este Paste cu urzici şi sos pesto.

Ingrediente Paste cu urzici şi sos pesto: 

Pentru paste: 500 g făină, 4 ouă, 500 g urzici, sare; Pentru sos: 100 g busuioc proaspăt, 80 g parmezan ras, 2 linguri suc de lămâie, 40 g seminţe de pin, pentru sos, sare, 4 linguri ulei de măsline, 2 căţei de usturoi, 10 g seminţe de pin, pentru décor.

Fierbi urzicile în apă cu sare până când se înmoaie, apoi le scurgi şi le pasezi. Răstorni urzicile peste făină, adaugi ouăle, sare după gust şi frămânţi până când obţii un aluat  care nu se mai prinde de mâini. Împarţi aluatul în bucăţi egale, le întinzi în foi subţiri şi le tai sub forma unor tagliatelle. Le laşi la uscat cel puţin 30 de minute. Fierbi pastele al dente în apă clocotită în care adaugi sare. Pentru sos, pui toate ingredientele în blender, mai puţin uleiul, şi le pasezi. La final, încorporezi uleiul, în fir subţire. Serveşti pastele cu sos pesto şi presărate cu seminţe de pin prăjite.



Parteneri

image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
zodii horoscop adobestock jpg
Horoscop, foto Shutterstock jpg
a8371978 a935 48e6 be05 a289b7bdc21f jfif
9175ca02 0a0d 44e0 a698 40e2625798ae png
96d71e1e f85c 4066 8fb3 adb48c2cfb4e jfif
ec7b26bf f740 47bb 890e a2e214c7f19b jfif
Horoscop
young businesswoman suffering from neckache massaging her neck while sitting her working place home office copy 2 jpg
image
image