Raluca Guslicov: «Când gătesc eu, este sărbătoare în casă»
Veselie mare în bucătăria Ralucăi Guslicov, atunci când le găteşte celor doi copii ai ei. Cum acest lucru se întâmplă rar, băieţii nu se pot abţine să nu comenteze, cu umor, fiecare mişcare a mamei lor.
Actriţa Raluca Guslicov, sau psihiatrul Teo Diliman din „Trăsniţii” (Prima TV), aşa cum o ştie toată lumea, nu a fost niciodată un mare maestru bucătar. Găteşte rar, din lipsă de timp, şi atunci mai mult de dragul copiilor. Pentru ei, când intră mama în bucătărie e o adevărată sărbătoare, dar şi un prilej de glume, bancuri, ironii şi replici acide. „De un an şi jumătate, copiii locuiesc la mama mea, care le găteşte zilnic. La mine mănâncă mai rar, însă atunci când gătesc eu, chiar dacă mă iau peste picior, se vede bucuria pe feţele lor”, spune Raluca. Într-adevăr, primul lucru pe care l-au exclamat băieţii când au văzut-o lângă aragaz a fost “uau, găteşte mama, ia să o vedem...”. Iar când li s-a pus în farfurie, chiar dacă arăta delicios şi era mâncarea lor preferată, a trebuit să strâmbe puţin din nas: “chiar trebuie să mâncăm asta?”. Mama lor nu se supără, ba chiar primeşte amuzată pleiada de replici acide. „Da, le cam place să mă ironizeze şi să se ia de mine, însă dacă altcineva ar face asta, automat sar în apărarea mea”.
Veniţi de la şcoală, înfometaţi, Marc (12 ani) şi Ralf (15 ani) nu au stat prea mult să analizeze mâncarea din farfurie, ci au „atacat-o” cu poftă. Raluca ne povesteşte, între timp, ce „ciudăţenii” le mai face băieţilor ei. „Gătesc rar, cam o dată la două săptămâni, iar atunci le fac reţete mai... altfel: cartofi la cuptor cu smântână, nugget cu miere, acum le-am făcut mazăre caramelizată. Caut să le dau mâncare sănătoasă, măcar acasă, pentru că la şcoală sau cu prietenii în oraş am impresia că mănâncă numai prostii – chips-uri la greu, fast-food-ul câştigă teren... Este vârsta la care se dau după gaşcă, nu mă ascultă pe mine. Spre exemplu, eu nu le dau niciodată mezeluri, iar când am fost cu cel mic la o petrecere şi a văzut parizer, se băteau turcii la gura lui”, spune actriţa.
Raluca este acum la dietă
Pentru că în vară a pus câteva kilograme pe ea, Raluca Guslicov a trecut acum la o dietă drastică. Mâncarea ei de bază e formată din salate şi seminţe. Partea bună este că îi plac. „Dimineaţa mănânc struguri cu nuci sau brânzeturi cu nuci/alune. La prânz o salată mare de varză sau salată verde cu doar câteva bucăţele de carne, iar seara doar nişte struguri, mere sau, dacă îmi e foame, o salată. Pun în ea tot felul de seminţe, îmi plac mult”.
Când simte nevoia de carbohidraţi, mănâncă orez sau cartofi fierţi /copţi, combinaţi doar cu salată. „Nu pot mânca nimic fără legume, ele sunt de bază în alimentaţia mea. Prefer să mănânc o roşie goală decât o felie de caşcaval goală. Iar în toate măcărurile mele nu pun sare. M-am obişnuit aşa, de la ultima sarcină, când am constatat că organismul meu reţine apă”, explică Raluca Guslicov.
A pregătit mazăre caramelizată şi friptură de pui cu miere
Reţetele acestea sunt invenţii proprii ca, de altfel, mai toate preparatele pe care le face Raluca. „Mereu inventez, nu ştiu dacă am făcut de două ori la fel o mâncare”, spune ea. Pentru friptură, a folosit piept şi pulpe de pui tăiate bucăţele, date prin miere, apoi printr-un amestec de boia, cimbru, sare şi piper. Le-a prăjit în puţin ulei, amestecând încontinuu. Mâncarea de mazăre e simplu de făcut: a pus puţin zahăr în tigaie (2 linguri de zahăr la o cantitate de 500 g mazăre), l-a caramelizat uşor, a pus apoi mazărea gata fiartă, din conservă, cu puţină apă, ulei, piper şi un strop sare. În câteva minute, totul a fost gata. Raluca le-a mai gătit băieţilor cartofi la cuptor cu caşcaval şi rondele de castravete proaspăt, pentru culoare.
Copiii locuiesc cu bunicii
Este greu să fii şi mamă şi tată pentru doi băieţi. Să te ocupi de ei, să le verifici temele, să le calci, speli, găteşti şi, în acelaşi timp, să ai şi serviciu. E lesne de înţeles de ce, o dată la două luni, Raluca Guslicov simţea nevoia de o vacanţă. În această perioadă, copiii rămâneau la bunici. „În primăvara anului trecut, după ce m-am întors de la Napoli, copiii mi-au spus că ei vor să rămână la bunici, că eu sunt «balaurul» care îi stresează cu temele... Mi-a fost greu fără ei, la început, dar, în timp, am descoperit plăcerea de a mă ocupa şi de mine. Acum am timp să mă perfecţionez, iau lecţii de canto, mă duc la sală. Bine, în continuare am grijă de copii, dar, cu ajutorul părinţilor mei, e mai relaxant”, explică actriţa din “Trăsniţii”.