Reţeta video: Praz cu măsline
Ceapa olteanului este prazul, iar alături de hrean este unul din cele mai folosite ingrediente din bucătărie. Mâncarea de praz cu măsline este una aromată inclusiv de mărarul de la final. Când doriţi să mai diversificaţi ceea ce gătiţi prin casă încercaţi praz cu măsline, ca în Oltenia. Merge servită alături de un pilaf sârbesc cu toate legumele şi zarzavaturile de sezon.
Ingrediente:
3 tulpini groase de praz
3 roşii (cât mai coapte sau mai moi)
100 grame măsline (negre), de preferat fără sâmburi
o ceapă
un pahar vin alb
3-4 căţei usturoi
30 ml ulei
boia, sare, piper – câte o linguriţă
o legătură de mărar
500 ml apă
Mod de preparare:
1. Tocaţi prazul cât mai mărunt, roşiile cuburi, mărunţiţi usturoiul, curăţaţi şi tocaţi mărunt ceapă.
2. Încingeţi ulei într-o tigaie şi apoi prăjiţi ceapa, după care adăugaţi roşiile, usturoiul, piperul şi sarea.
3. Adăugaţi în tigaie (de preferat un wak că e mai adânc) şi prazul şi încercaţi să-l căliţi şi pe el. Apoi puneţi apă şi lăsaţi să fiarbă circa 15 minute, până scade apa.
4. La final puneţi vinul şi măslinele şi aşteptaţi până se evaporă vinul (circa 10 minute).
5. Mai puneţi sare (dacă e nevoie) şi boiaua.