Reţete de la cititori: Cozonac pufos – Cătălin Dobre

Ultima actualizare:

Pentru umplutura cu nucă: 250 g nucă măcinată, 4 linguri lapte, 5 linguri cu vârf zahăr tos, 2 esenţe de rom Dr. Qetker, 1 lingură cu vârf de cacao.Pentru umplutura cu stafide: stafide, zahăr brun.Pentru uns cozonacii: 1 gălbenuş crud, 30 ml lapte.

Mod de preparare:

Punem într-un castron nuca, pe care o măcinăm, în prealabil, adăugăm cacao, zahăr, esenţele de rom, laptele şi amestecăm, până la omogenizare.Punem şi stafidele într-un castron, adăugăm peste ele apă cât să le acopere şi le lăsăm să se înmoaie cel puţin 30 – 45 minute. După ce s-au înmuiat le punem la scurs într-un strecurător.

Într-un castron punem laptele călduţ, adăugăm zahărul, pliculeţele de zahăr vanilinat şi amestecăm totul până la dizolvarea zahărului.Maiaua o pregătim într-un castron în care punem următoarele ingrediente: o mână de făină, pliculeţele de drojdie şi lapte, câteva linguri din laptele amestecat deja cu zahărul şi vaniliile. Amestecăm ingredientele până se formează o pastă – aluat, pudrăm cu făină şi lăsăm la dospit într-un loc călduţ 15 – 20 minute.

Într-un castron punem gălbenuşurile, adăugăm un praf de sare şi amestecăm. Adăugăm peste gălbenuşuri coaja rasă de lămâie şi amestecăm din nou până la omogenizare. Într-un castron mare cernem de două ori făina pe care o lăsăm de cu seara la cald, adăugăm maiaua care între timp a crescut, adăugăm gălbenuşurile frecate cu sare şi coaja rasă de lămâie, laptele în care am dizolvat zahărul şi vaniliile şi în final adăugăm şi esenţele de rom.

Amestecăm toate ingredientele până obţinem un aluat, după care luăm în căuşul palmei câte puţin unt topit în prealabil. Atenţie, nu turnăm untul în aluat, ci puţin câte puţin luăm în palmă şi frământăm până ce îl încorporăm pe tot.

Frământăm aluatul foarte, foarte bine neapărat timp de 30 minute. După ce am frământat aluatul bine de tot, presărăm peste aluat un praf de făină, punem peste un şervet curat de pânză şi îl lăsăm la crescut 1 oră şi jumătate într-un loc călduţ.

După ce timpul de dospit expiră, aluatul a crecut foarte frumos.Pe suprafaţa de lucru întindem o peliculă subţire de ulei şi răsturnăm aluatul. Împărţim aluatul în 2 părţi egale, pentru 2 cozonaci. Luăm aluatul pentru cozonacul cu nucă şi îl împărţim în 2 părţi egale. Luăm prima parte din aluat, întindem o foaie, presărăm peste umplutura de nucă şi rulăm.

Luăm cea de a doua parte de aluat pentru cozonacul cu nucă, întindem o foaie, presărăm umplutura de nucă şi rulăm. Împletim cele două rulouri umplute cu nucă şi le punem într-o tavă pentru cozonac pe care am tapetat-o cu hârtie de copt, hârtie pe care am uns-o cu ulei.

Luăm aluatul pentru cozonacul cu stafide şi îl împărţim în 2 părţi egale.Luăm prima parte de aluat pentru cozonacul cu stafide, întindem o foaie, presărăm peste stafidele înmuiate în prealabil apoi scurse, presărăm şi puţin zahăr brun şi rulăm.

Luăm cea de a doua parte de aluat pentru cozonacul cu stafide, întindem o foaie, presărăm peste aluat stafidele înmuiate, în prealabil, apoi scurse, presărăm şi puţin zahăr brun şi rulăm.

Împletim cele două rulouri umplute cu stafide şi le punem într-o tavă pentru cozonac pe care am tapetat-o cu hârtie de copt, hârtie pe care am uns-o cu ulei. Lăsăm cozonacii la crescut pentru 40 minute, la loc călduţ, fără curent.

După ce cozonacii au crescut îi ungem cu un gălbenuş de ou amestecat cu puţin lapte, îi presărăm cu zahăr brun, mac, nucă măcinată, susan sau îi putem lăsa simpli. Coacem cozonacii în cuptorul preîncălzit timp de 40-45 minute, după care îi scoatem din cuptor şi îi acoperim cu un prosop curat.

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
www.antena3.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.bugetul.ro
Kate Letizia și Sofia colaj jpg
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
historia.ro
image
historia.ro
horoscop financiar 1 webp
Jumari FOTO Cristina Stancu3 jpg
zodii norocoase webp
prajitura1 jpeg
Pomana porcului FOTO Shutterstock jpg
Descopera ce distruge relatia de cuplu si ce i apropie pe parteneri webp
chef catalin scarlatescu foto antena 1
KV CSR landscape jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net