E de o frumuseţe incredibilă şi te atrage ca un magnet, dar te otrăveşte! Lacul din Spania, devenit celebru pe Instagram

E de o frumuseţe incredibilă şi te atrage ca un magnet, dar te otrăveşte! Lacul din Spania, devenit celebru pe Instagram

Ultima actualizare:
6 influencers get sick posing toxic blue lake spain 5d380914d7d5e 700 jpg jpeg

Este de o frumuseţe incredibilă şi atrage tot mai mulţi turişti, însă puţini ştiu că apa lui e toxică. Lacul din Galicia, Spania, îi atrage pe influenceri, şi nu numai, ca un magnet prin culoarea sa spectaculoasă.

Lacul s-a format într-o fostă carieră minieră prin care se exploata Wolfram, aceasta fiind folosită în timpul cel de-Al Doilea Război Mondial şi mai apoi abandonată. Culoarea atractivă a apei este cauzată de contaminarea cu substanţe chimice periculoase.

Apa de un albastru turcoaz devine cadrul perfect pentru cele mai reuşite fotografii de pe Instagram, astfel că mai mulţi inflenceri s-au aventurat în apele sale. Deşi pozele le-au ieşit impecabil, ei au avut de suferit.

bzidyzxfji png 700 jpg jpeg

Mai mulţi au prezentat eczeme pe piele, precum şi alte probleme la sistemul digestiv, după ce au făcut baie. 

Mina a fost abandonată în anii 1980, dar a fost folosită anterior pentru extragerea de Wolfram, component folosit în producţia de oţel şi becuri, scrie The Independent.

toxic lake 1 5d37f938b82c3 700 jpg jpeg

Sursă: boredpanda.com



Parteneri

image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
click ro   Cele mai bune botine damă – modele pentru toamnă și iarnă jpg
image png
supermarket cos unsplash jpg
zodii horoscop pixabay jpg
Horoscop 6 12 mai, foto Shutterstock jpg
horoscop financiar 1 webp
cum aleg romanii sa se relaxeze in serile reci de toamna jpg
Super Weekend la Lidl   reduceri de până la  40% la produse pentru toate gusturile png
image
image