500 de euro ca să-ţi faci mai frumoasă «păsărica». Specialiştii îţi spun cum ar trebui să arate cea «ideală»

Ultima actualizare:

    Dacă sunteţi căsătoriţi, nu înseamnă că viaţa sexuală trebuie să fie plictisitoare
Dacă sunteţi căsătoriţi, nu înseamnă că viaţa sexuală trebuie să fie plictisitoare

Nu toate femeile sunt perfecte, însă, mai nou, totul se poate modifica. De la sâni, buze, fese, riduri, până la zona intimă. În ultima vreme tot mai multe doamne apelează la labioplastie, o intervenţie chirurgicală ce presupune micşorarea sau remodelarea labiilor.

„Multor femei nu le place aspectul mare, protuberant, al labiei mici. În plus, ea le poate crea disconfort în relaţia cu partenerul sau când fac sport. Labioplastia e o procedură relativ simplă care nu necesită internare, se face sub anestezie, iar timpul de vindecare este scurt, de aproximativ 5-7 zile. Repaosul sexual trebuie să fie de două săptămâni”, explică medicul chirurg estetician Florin Juravle, care menţionează că această procedură este foarte la modă printre femei.

Bine, bine, dar cum ştii că ce ai tu nu e „normal”, sau „estetic”? De ce ţi-ai face aşa ceva? Ce înseamnă de fapt dimensiuni  „ideale” ale labiilor? Potrivit specialistului, totul depinde de vârstă, înălţime, greutate. „Nu există o dimensiune standard. Ca şi regulă generală, marginea labiilor mici nu ar trebui să depăşească conturul labiilor mari. Cauzele pentru care, în unele cazuri, le depăşesc, ţin de mai mulţi factori – atât ereditari, cât şi hormonali”, mai spune specialistul.

Preţurile unei asemenea intervenţii variază între 500 şi 1.000 de euro.

Şi aspectul labiilor mari se poate corecta prin lipoaspiraţie sau pe cale chirurgicală.

Şi bărbaţii îşi pot remodela «podoaba»

Domnilor, nu râdeţi, pentru că şi bărbaţii pot apela la bisturiu pentru „înfrumuseţarea” podoabei din dotare. În cazul lor, se urmăreşte „mărirea” în dimensiuni. Intervenţia poartă numele de faloplastie şi presupune mărirea penisului în lungime şi în circumferinţă. Ca să staţi liniştiţi, trebuie să ştiţi că dimensiunile normale ale penisului la un adult, în stare de repaus, sunt de circa 10 cm lungime şi 7-9 cm în circumferinta. În erecţie, dimensiunile considerate în limite normale sunt cuprinse între 10 şi 20 cm lungime, iar grosimea poate varia între 8 şi 14 cm în circumferinţă.

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
iamsport.ro
image
www.antena3.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.bugetul.ro
Prințul George, Prințesa Charlotte și Prințul William Foto Profimedia jpg
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
historia.ro
image
historia.ro
horoscop 3 august webp
prazoki1 jpg
bob tunsoare jpg
1 piftie de curcan jpg jpeg
Tottenham Hotspur v AZ   UEFA Europa League 202425 League Phase MD3 (1) (1) jpg
horoscop decembrie logo jpg
image png
sarmale freepik jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net