Cu dieta americană pierzi 3-5 kilograme în 4 zile

Ultima actualizare:

Dieta americană, sau dieta cu 1.000 de calorii, nu te infomenteaza deoarece trebuie să mănânci foarte des, la ore fixe, din două în două ore, dar foarte puțin. Așadar, mâncând foarte des, vei elimina senzația de foame.

Regimul trebuie ținut timp de cinci zile și, dacă vei consumă alimente conform planului, vei slăbi între trei și cinci kilograme.  

Dieta este identică pentru fiecare dintre cele cinci zile de regim, mesele se iau la aceleași ore și în aceeași ordine, ceea ce poate fi un aspect destul de frustant.

Deși este extrem de sărac în aportul de calorii, faptul că alimentele sunt împărțite în așa fel încât să fie consumate în opt mese pe zi face că acest regim să fie unul ușor de ținut.

Unii nutriționiști nu recomanda dietă americană pe perioade lungi de timp, adică să repeți foarte des acest regim, pentru a da jos mai mult de cinci kilograme. De ce? Pentru că acestei diete îi lipsește Omega 3, care are un rol important pentru sănătate, și de aceea trebuie consumat regulat. Acizii grași Omega 3 se găsesc în cantități mai mari în peste și mai mici în ouă, carne de pui și alune, alimente care nu se află sau se află în cantități foarte mici pe lista de meniu a dietei americane.

Nu uita de mișcare!

Dacă vrei să scapi de kilogramele în plus, este bine să faci și exerciții fizice. Când vorbim de exerciții fizice nu trebuie să ne gândim la o sală de fitness, unde să depunem efort câteva ore. Chiar dacă exercițiile fizice de intensitate mare sunt benefice pentru sănătate, în perioadele în care ținem o dietă acestea nu sunt tocmai indicate. Soluția ar fi exercițiile fizice ușoare, făcute cu regularitate acasă, câte 30 de minute în fiecare zi sau pur și simplu alergările prin parc ori mersul pe bicicletă.

Află aici meniul dietei americane pe zile!

De ce nu reușești să slăbești. 4 obiceiuri care te împiedică să dai jos kilogramele în plus

Dieta de "48 de ore". Slăbești 4 kilograme în doar două zile

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
www.antena3.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.bugetul.ro
Richard Gere și Julia Roberts în Pretty Woman, Profimedia (1) jpg
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
historia.ro
image
historia.ro
horoscop financiar 1 webp
Jumari FOTO Cristina Stancu3 jpg
zodii norocoase webp
prajitura1 jpeg
Pomana porcului FOTO Shutterstock jpg
Descopera ce distruge relatia de cuplu si ce i apropie pe parteneri webp
chef catalin scarlatescu foto antena 1
KV CSR landscape jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net