Soluţii împotriva punctelor negre. De ce apar şi de ce nu e bine să folosim produse exfoliante
Oricât de neplăcute ar fi, coşurile de pe faţă măcar vin şi trec. Punctele negre, însă, foarte greu se dau duse. Ce sunt, de ce apar, cum se formează şi ce soluţii are medicina împotriva lor ne explică dermatologul Amalia Anghel.
„Punctele negre sunt depuneri de murdărie, celule moarte şi sebum la nivelul orificiilor glandelor sebacee, care se oxidează şi se înnegresc prin interacţiunea cu lumina. Apar cu precădere la persoanele cu ten acneic şi pori dilataţi, în zona T, adică pe nas, frunte şi bărbie. Cauza o reprezintă lipsa unui ritual corect de îngrijire a pielii, aplicarea de cosmetice sau soluţii comedogenice, care conţin uleiuri”, explică medicul.
Practic, vorbim despre nişte pori înfundaţi, pe fondul unui exces de sebum. Nu are legătură cu „lipsa igienei”. Dimpotrivă, spălatul pielii excesiv, cu soluţii de curăţare, poate irita şi agrava inflamaţia. În leziunile create se vor adăposti bacteriile, pielea poate produce şi mai mult sebum, ca mijloc de protecţie, intrându-se, astfel, într-un cerc vicios. Dr Amalia Anghel, medic primar dermatologie-venerologie, recomandă spălarea tenului cu un gel delicat de curăţare de maximum două ori pe zi.
„Putem folosi o dată pe săptămână un gel cu acţiune exfoliantă sau şerveţele antiseboreice, completând rutina zilnică, care are rolul de îndepărtare a stratului superficial al epidermului”, spune specialistul. Storsul coşurilor nu e o soluţie. Rişti atât suprainfectarea locului şi înmulţirea bacteriilor, cât şi cicatrici.
Ritualul de îngrijire a pielii acasă
O persoană care are puncte negre şi acnee e recomandat să respecte următorii paşi: demachiere şi spălare cu o soluţie delicată de curăţare, antiseboreică şi antiacneică. Apoi, seara, se aplică o cremă-tratament, care se lasă să acţioneze peste noapte. Dimineaţa, ne spălăm din nou pe faţă doar cu apă sau cu apă şi gel de curăţare, aplicăm o cremă de îngrijire antiseboreică, restructurantă, ca bază de machiaj, şi încă una cu factor de protecţie. Abia după aplicăm machiajul, dar atenţie! Şi fondul de ten, şi pudra trebuie să fie dermato-cosmetice, noncomedogenice, care nu încarcă pielea. „Îngrijirea incorectă a pielii cu produse cosmetice de proastă calitate sau care nu sunt potrivite cu nevoile pielii pot fi o cauză a formării coşurilor”.
Tratamente cu efect pe termen lung
Ritualul corect de îngrijire acasă este esenţial. Dacă punctele negre tot apar însă în porii deja dilataţi, trebuie apelat la soluţii mai radicale, care se fac în cabinetul medicului. Vorbim despre peelingurile care elimină un strat de piele sau de tratamente cu laser. Peelingurile au mai multe grade, de la superficial la mediu, având rolul de a îndepărta primul strat al pielii sau chiar până la derm. Timpul de recuperare este de la 3 la 14 zile, perioadă în care trebuie evitată expunerea la soare. După ce se elimină crustele, pielea e regenerată şi fină, ca de bebeluş.
„Laserele, prin lungimea de undă eficientă, reduc sinteza de sebum la nivelul glandei sebacee, cu efect de drenaj corect al acesteia. Altele lasere modifică textura pielii şi reduc porii dilataţi, având efect de rejuvenare. Acestea nu necesită timp de recuperare post-procedură, dar sunt necesare 4-6 şedinţe, la interval de 2-4 săptămâni. Toate aceste terapii pot fi însoţite de o curăţare profesională, constând în extracţia mecanică a pustulelor, într-un mediu aseptic”, mai spune medicul.
4 mituri despre acnee
Crezi că faci coşuri din cauza lipsei de sex sau că expunerea la soare ameliorează problema? Sunt doar câteva dintre cele mai populare mituri pe care medicii dermatologi încearcă să le demonteze.
- Acneea apare doar la adolescenţi. Nu e adevărat! Şi persoanele până în 40 de ani pot avea coşuri. Cazurile sunt legate de moştenirea genetică, de problemele hormonale, eventual asociate cu obezitatea, diabetul şi rezistenţa la insulină.
- E bine să-ţi cureţi bine faţa cu săpun şi produse de exfoliere. Greşit! Nu aşa destupi porii de murdărie. Tot ce faci este să stimulezi producerea de sebum în exces şi să agravezi leziunile, mai ales în cazul acneei inflamatorii, cu pustule, noduli sau chisturi.
- Coşurile apar din lipsă de sex. Mulţi au în continuare această idee, deşi niciodată nu a existat vreo dovadă a legăturii dintre cele două aspecte. Dacă eşti tânăr şi aştepţi începerea vieţii sexuale pentru a scăpa de acnee, rişti să fii dezamăgit.
- Expunerea la soare ameliorează problema. Mulţi pacienţi spun că vara, la mare, leziunile se ameliorează. E adevărat că razele soarelui sunt antiinflamatoare, deci se pot observa îmbunătăţiri. Însă realele îmbunătăţiri apar dacă expunerea e de maximum 20 de minute, la ore potrivite (dimineaţa şi seara). În caz contrar, după 10-14 zile, coşurile reapar în toată „splendoarea”.
Alimente de evitat
Nu este dovedit faptul că anumite alimente provoacă acnee, însă o pot agrava la pacienta cu predispoziţie. „Dulciurile rafinate, lactatele în exces, băuturile acidulate fast-food-ul şi mâncărurile grele încarcă limfa şi cresc producţia de sebum. Carnea de pui e şi ea plină de hormoni şi ar trebui evitată”, recomandă medicul dermatolog Amalia Anghel.
Click! spune
Acneea poată să apară la orice vârstă, de la primele 4 săptămâni de viaţă până la maturitate. Cea mai comună este acneea care debutează la pubertate şi se ameliorează spre 18-20 de ani. Tratamentul variază de la caz la caz şi vizează reducerea secreţiei de sebum, inhibarea apariţiei unor coşuri noi şi scăderea inflamaţiei şi a infecţiei. Nu există o soluţie minune sau o reţetă general valabilă.