Suferi de acnee? Uite ce ar trebui să ştii!
Acneea este o afecţiune a pielii care se manifestă prin apariţia coşurilor, mai ales pe faţă. Acneea severă, dacă nu este tratată, poate duce la apariţia petelor şi a semnelor cu care, de multe ori, rămâi toată viaţa. În cazul în care suferi de o astfel de afecţiune dermatologică, află că aceasta are mai multe cauze pe care numai medicul le poate descoperi.
De ce apare acneea?
Acneea are mai multe cauze precum dezechilibre hormonale, excesul de sebum secretat de piele sau cauze genetice. În cazul dezechilibrelor hormonale, este recomandat să consulţi medicul, altfel nu vei reuşi să rezolvi singură problema. Acesta îţi va prescrie un tratament care îţi va regla nivelul hormonal. În cazul excesului de sebum secretat de piele există şi remedii naturiste, pe care le poţi încerca singură, la tine acasă. Ne referim la măşti faciale ce vor reduce din cantitatea de sebum. Acesta, în combinaţie cu praful, împurităţile, noxele din aer şi celulele moarte blochează porii pielii care se infectează. Măştile naturiste vor curăţa tenul în profunzime, vor elibera porii, iar, în timp, acneea se va estompa.
Cum se tratează?
Medicii recomandă, pe lângă tratamente medicamentoase, şi un stil de viaţă sănătos. Asta presupune, în primul rând, o dietă echilibrată, bazată pe multe fructe şi legume proaspete. Consumă nuci, seminţe, avocado, ulei de peşte, cereale integrale. Renunţă la fumat şi nu consuma alcool. Evită grăsimile, zahărul, prăjelile şi alimentele procesate. Specialiştii în cosmetică îţi recomandă să te demachiezi în fiecare seară, să cureţi bine tenul şi să îl exfoliezi o dată pe săptămână. Înceracă să eviţi produsele cosmetice pe bază de uleiuri minerale deoarece acestea blochează porii pielii. Nu în ultimul rând, consumă alimente care conţin vitamina A, seleniu şi zinc. Şi peştele este foarte indicat deoarece conţine acizi graşi Omega 3 şi Omega 6 care reduc roşeaţa şi iritaţiile asociate acneei.
Mască de faţă cu prune împotriva acneei
Fierbe 6 prune, iar apoi lasă-le înmuiate să se răcească. Pasează pulpa fructelor până când ajungi la consistenţa unei paste fine, iar apoi adaugă o linguriţă de ulei de migdale. Amestecul se aplică pe tenul perfect curat. Aşteaptă să-şi facă efectul 15-20 de minute, iar apoi clăteşte faţa cu apă călduţă.