Uite cum să scapi definitiv de praful din casă! 11 trucuri

Ultima actualizare:

    O cantitate foarte mare de praf în locuinţa ta poate avea efecte negative asupra sănătăţii
O cantitate foarte mare de praf în locuinţa ta poate avea efecte negative asupra sănătăţii

Aproape în fiecare zi faci curat în casă, dar tot nu reuşeşti să scapi de praf. Foloseşti pămătuful şi aspiri peste tot, însă fără nici un rezultat. Deşi ai încercat toate soluţiile de curăţare, praful se depune din nou la doar câteva ore după ce l-ai îndepărtat. Este cazul să iei măsuri drastice! Pune-te serios pe treabă pentru că ai de muncă nu glumă! Uite ce ai de făcut!

În mod normal, praful se şterge de două, trei ori pe săptămână, dar numai după ce ai aspirat înainte covorul sau mocheta. Există însă şi situaţii în care pelicula de praf acoperă obiectele din casă la doar câteva ore după ce ai făcut curat. Nu da vina pe produsele de curăţare şi nici pe aspirator pentru că problema este în altă parte. Iată ce trebuie să faci pentru a împrospăta aerul din casă.

1. Nu intra în cameră încălţat

Praful se depune pe orice obiect din cameră dar mai ales pe jos, în pluşul covoarelor sau perii mochetelor. Motivul? Fie în încăperea respectivă se intră cu picioarele încălţate, fie covorul este vechi şi foarte uzat. Pentru a evita astfel de situaţii, covorul trebuie înlocuit o dată la cinci, şapte ani şi aspirat cu un aspirator care funcţionează pe bază de apă. Mai mult, acesta se scutură cel puţin de două ori pe an sau se duce la curăţat.

2. Schimbă salteaua patului o dată la trei ani

Un pat foarte vechi, o canapea sau un recamier de pe timpul bunicii trebuie urgent înlocuite cu mobilier nou. Praful se adună în tapiţeria saltelelor şi este foarte dificil de scos. Schimbă o dată la doi, trei ani salteaua cu una nouă şi să aspiră în fiecare săptămână tapiţeria. Poţi folosi un aspirator de mici dimensiuni pentru a putea pătrunde şi în zonele dintre îmbinări.

3. Spală regulat perna de dormit

Dacă eşti alergic la praf trebuie să ştii că acesta se depune inclusiv în perna pe care o foloseşti seară de seară la dormit. Schimbă o dată la câteva zile lenjeria de pat, iar perna spal-o cu apă fierbinte măcar de două ori pe an.

4. Donează hainele vechi

Paltoane vechi, pardesie, pulovere de lână, într-un cuvânt îmbrăcăminte pe care nu o mai foloseşti, dar nici nu te înduri să scapi de ea. Nu este musai să le arunci. Le poţi dona unui cămin de bătrâni sau unui cămin de copii. Dar nu uita! Dacă nu sunt folosite, aerisite şi spălate regulat aceste haine sunt un mediu propice prafului.

5. Aspiră cărţile şi revistele

Cel puţin de două ori pe an şterge praful care s-a depus între cărţi, printre reviste şi pagini de ziare. Hârtia este un întreg depozit de praf, iar dacă acesta nu este îndepărtat, poate produce grave afecţiuni respiratorii. Şterge cu o cârpă moale coperţile şi asipră delicat şi între pagini.  

6. Repară masca ce acoperă ţevile

Praful care se găseşte în coloana blocului intră în casă prin gura de aerisire din baie. Verifică starea de curăţenie a obiectelor sanitare. Dacă există o problemă cu modalitatea de aerisire a coloanei blocului sau dacă există vreo spărtură în masca ce acoperă ţevile de apă, atunci pe fiecare obiect ţinut în baie se va depune o peliculă de praf.

7. Deschide geamurile doar seara

Dacă locuieşti la parter sau la etaje inferioare iar în faţa blocului nu există pomi, atunci este foarte posibil ca balconul tău să fie plin de praf. Asta, mai ales dacă obişnuieşti să laşi geamul deschis. Când doreşti să aeriseşti apartamentul deschide geamurile seara. În nici un caz în timpul zilei, mai ales dacă locuinţa este situată spre stradă sau bulevard.

8. Locuinţa, cât mai aerisită

Locuinţa trebuie să fie cât mai spaţioasă, iar mobila cât mai puţină. Cu cât camerele sunt mai libere, cu atât praful se va instala mai greu. Dacă, dimpotrivă, casa este încărcată cu tot soiul de dulapuri şi dulăpioare, şifoniere, servante, rafturi, bibelouri, mochete şi covoare atunci nu vei putea scăpa niciodată de praf, oricât de des ai face curat.

Aspiră ţesăturile, tapiţeriile, perdelele, jaluzelele şi draperiile. Scapă de covorul mare şi greoi pe care-l poţi înlocui cu parchet. Curăţă balconul, spală-l, aspiră-l de praf şi mizerie.  

9. Produse de curăţat

Pentru îndepărtarea rapidă a prafului, foloseşte un aspirator care funcţionează cu apă. De asemenea, poţi instala în fiecare cameră un purificator de aer. Nu uita că umiditatea din casă este duşmanul prafului. Poţi cumpăra un umidificator. Menţine o umiditare de 50% şi vei vedea că praful se va depune mult mai greu. Pentru curăţare, foloseşte spray-uri antistatice.

10. Ce conţine praful

Praful este un amestec de substanţe. Conţine fibre de ţesături, particule de piele umana descuamată, peri de animale, acarieni, bacterii, spori de mucegai, particule alimentare şi alte resturi.

11. Acarienii declanşează rinita alergică

Acarienii declanşează afecţiuni respiratorii, cutanate şi oculare.Cel mai frecvent apare rinita alergică: strănutul repetat, nasul înfundat, curgerea nasului, puruitul nazal şi al gâtului. De asemenea, poate apărea rino-conjunctivita alergică. În plus faţă de simptomele rinitei alergice, aceasta se manifestă şi prin înroşirea ochilor, lăcrimarea excesivă şi puruit.

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
www.antena3.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.bugetul.ro
Richard Gere și Julia Roberts în Pretty Woman, Profimedia (1) jpg
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
historia.ro
image
historia.ro
horoscop financiar 1 webp
Jumari FOTO Cristina Stancu3 jpg
zodii norocoase webp
prajitura1 jpeg
Pomana porcului FOTO Shutterstock jpg
Descopera ce distruge relatia de cuplu si ce i apropie pe parteneri webp
chef catalin scarlatescu foto antena 1
KV CSR landscape jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net