Un poliţist din India patrulează pe străzi cu o cască în formă de coronavirus
Un poliţist din oraşul Chennai, India a ales să poarte pe cap, în timpul serviciului, o cască al cărei design imită aspectul specific al noului coronavirus cu scopul de a îi face pe cetăţeni să conştientizeze gravitatea pandemiei de Covid-19.
Casca, prompt botezată „Casca Corona”, a fost realizată de un artist plastic, dintr-o fostă cască de motociclist spartă, potrivit cnn.com.
Poliţistul indian Rajesh Babu a decis să poarte această inedită cască în timpul misiunilor de patrulare prin oraş, pentru a-i convinge pe trecători sau şoferi să stea în case.
„Aplicăm toate metodele posibile pentru a-i face pe oameni să nu mai iasă pe străzi. Această cască este una dintre metodele aplicate. Încercăm o abordare diferită. Dacă port asta pe cap, trecătorii se vor gândi mai mult la coronavirus. În special copiii”, a declarat poliţistul.
Conform reprezentanţilor poliţiei, care se află zilnic, 24 de ore din 24, în misiuni pe străzi, „Casca Corona” s-a dovedit a fi utilă în a-i face pe oameni să conştientizeze pericolul încălcării regulilor de carantină impuse şi în India, potrivit digi24.ro.