Ce bine se ţine Emil Constantinescu la 80 de ani! A ieşit la piaţă cu SPP-iştii

Ultima actualizare:
Maria Băsescu a fost întâlnită destul  de des la cumpărături, iar la un moment  dat, soțul ei, Traian Băsescu, a însoțit-o.  Și ei au ales să iasă ”securizați”
Maria Băsescu a fost întâlnită destul de des la cumpărături, iar la un moment dat, soțul ei, Traian Băsescu, a însoțit-o. Și ei au ales să iasă ”securizați”

N-ai zice că a fost preşedinte! Îmbrăcat simplu, dar elegant, vioi, vesel şi prietenos, Emil Constantinescu, fostul preşedinte al României, a fost surprins zilele trecute la Piaţa 1 Mai din Capitală, în timp ce-şi făcea aprovizionarea alături de doi sepepişti.

Deşi e greu de crezut, iată că şi şefii de stat merg în piaţă! Nu, nu în Piaţa Universităţii, ci fix în spaţiul amenajat pentru comerţ cu produse agroalimentare. După Traian Băsescu, un alt fost lider de stat a fost surprins la târguieli asemenea unui om obişnuit. Fotoreporterii Click! au fost pe fază şi au reuşit să descopere un moment savuros, cu nimeni altul decât cel care a fost la cârma ţării în perioada 1996-2000, şi anume Emil Constantinescu.

Nina și Ion Iliescu obișnuiesc și ei să iasă flancați de gărzi de corp
Nina și Ion Iliescu obișnuiesc și ei să iasă flancați de gărzi de corp

În ultimul timp, apariţiile acestuia sunt extrem de rare, dar când îl vezi, ai impresia că parcă mai ieri şi-a terminat mandatul, şi asta pentru că la cei 80 de ani pe care îi împlineşte în acest an, Constantinescu arată ”brici”. În afară de barba mai rară şi mai albă, este acelaşi Constantinescu, la fel de elegant, ca la Cotroceni. Iată-l aici într-o haină de stofă maron închis, cu maletă elegantă, pantaloni şi ghete de drumeţie GTX la care a accesorizat o şapcă englezească din fetru, toate în aceeaşi cromatică. Pata de culoare a fost şalul albastru care a completat perfect ţinuta. Şi, cu o astfel de ţinută demnă de ”Bravo, ai stil”, fostul conducător s-a îmbarcat într-o limuzină neagră, cu şofer, şi-a luat doi sepepişti şi a pornit spre Piaţa 1 Mai. Acolo a fost uşor recunoscut de ţăranii care i s-au adresat cu ”domnul preşedinte”, însă el nu a făcut abuz de fosta funcţie, ci a plătit până la ultimul bănuţ. A studiat fiecare tarabă în parte, şi-a ales cu grijă produsele pe care apoi SPP-iştii le puneau cu grijă în pungi.

Ţăranii i s-au adresat cu «domnul preşedinte»

Şi, dacă vă întrebaţi ce mânâncă un fost conducător, iată! Pomello, mere, roşii, struguri, pâine, merdenele şi, bineînţeles, mandarine. Se pare că mandarinele sunt preferatele lui, căci nu a rezistat să ajungă până acasă, şi, de poftă, a devorat fructul portocaliu pe jumătate, asemenea unui copil. Cei doi bodyguarzi au avut grijă ca şefu’ să nu care nimic, aşa că s-au ocupat ei de sarsanale, pe care le-au depozitat cu atenţie în portbagajul limuzinei.

Unul dintre SPP-iști i-a deschis portiera mașinii
Unul dintre SPP-iști i-a deschis portiera mașinii

SPP-istul mai tinerel, cu ochelari, i-a deschis şi portiera, apoi a închis-o uşor, asigurându-se că nu-i prinde vreun picior. După ce au aşezat cumpărăturile, aceştia şi-a condus şeful, în siguranţă, până acasă. Se pare că a fost o promenadă plăcută, iar Emil Constantinescu este un ”stăpân” mişto, având în vedere că a râs şi s-a amuzat cot la cot cu băieţii lui.     

Măsuri speciale pentru foștii președinți

Bodyguarzii au așezat cu  grijă pungile cu târguieli, în portbagajul mașinii
Bodyguarzii au așezat cu grijă pungile cu târguieli, în portbagajul mașinii

Foștii președinți ai României, Ion Iliescu, Emil Constantinescu și Traian Băsescu beneficiază, conform legii, de o serie de măsuri speciale: folosința gratuită a unei locuințe de protocol, cu destinația de reședință, care cuprinde și un spațiu cu destinația de cabinet de lucru, încadrat cu un post de consilier și un post de secretar, o indemnizație lunară în cuantum egal cu 75% din indemnizația acordată Președintelui României în exercițiu, pază și protecție, precum și folosința gratuită a unui autoturism, asigurate permanent de Serviciul de Protecție și Pază, potrivit reglementărilor în vigoare.


    Nina și Ion Iliescu obișnuiesc și ei să iasă flancați de gărzi de corp
Nina și Ion Iliescu obișnuiesc și ei să iasă flancați de gărzi de corp

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
www.antena3.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.bugetul.ro
copiii frumoși ai starurilor colaj jpg
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
historia.ro
image
historia.ro
leu scapat cusca jpeg
1 casa cu numar 1068354929 jpg jpeg
avion prabusit kazahstan captura video jpg
sfantul stefan shutterstock 52549786 jpg
acc suceava jpg
ninsori bosnia captura video jpg
masini politie in mers jpg
Cernobil  jpeg
image
actualitate.net
image
actualitate.net