Moțiunea de cenzură, amânată pentru a treia oară. Ședința se va relua marți, de la ora 11.00

Ultima actualizare:

    A eșuat și a treia încercare de a citi și vota moțiunea de cenzură în Parlament
A eșuat și a treia încercare de a citi și vota moțiunea de cenzură în Parlament

Moțiunea de cenzură a USR PLUS și AUR a fost pentru a treia oară amânată, din lipsă de cvorum, de data aceasta PSD fiind partidul care a boicotat ședința. Întâlnirea a fost reprogramată marți.

Moțiunea de cenzură USR + AUR, din nou amânată

Birourile permanente reunite ale Senatului şi Camerei Deputaţilor s-au întâlnit luni, de la ora 12.00, pentru a stabili calendarul dezbaterii moţiunii de cenzură depusă USR PLUS şi AUR. Iniţial, Birourile permanente reunite au fost convocate de două ori - vineri și sâmbătă - dar fără niciun rezultat, din lipsă de cvorum.

PSD ȘI PNL au părăsit sala de ședințe

Social-democrații au decis, luni, să boicoteze ședința Birourilor Permanente Reunite ale Senatului şi Camerei Deputaţilor unde se discuta introducerea moțiunii de cenzură pe ordinea de zi de dezbatere și vot în Parlament. Liderii PSD au susținut că nu vor să “arbitreze” conflictul dintre PNL și USR PLUS în Guvern, deoarece nu fac parte din nicio tabără. În schimb, au cerut susținere pentru propria lor moțiune de demitere a lui Florin Cîțu. 

Astfel,majoritatea membrilor PSD s-au retras din ședința BPR. la fel au procedat și membrii PNL, motiv pentru care nu a fost întrunit cvorumul necesar pentru votarea ordinii de zi. 

Tabăra Cîțu trage de timp. Contestă semnăturile

Tabăra Cîțu încearcă prin orice mijloace să amâne un vot în Parlament asupra moțiunii de cenzură. Depusă vineri de senatorii și deputații USR PLUS și AUR, moțiunea nu a fost semnată cu pixul de toți parlamentarii. Unii au trimis semnăturile scanate: aproximativ 30 de semnături dintre cele 122 depuse în Parlament, scrie Digi24. 

Astfel, liderul grupului PNL din Senat, Daniel Fenechiu, a solicitat un termen de două săptămâni pentru verificarea listelor. Solicitarea are drept scop ca votul asupra moțiunii de cenzură să se desfășoare după Congresul PNL din 25 septembrie. Dar, când a venit vorba să fie votată această cerere, la vot a fost egalitate (9 pentru comisia de verificare, 7 împotrivă și 2 abțineri- Ludovic Orban și Ovidiu Ganț), astfel încât votul va fi reluat într-o ședință ulterioară.

CITEȘTE ȘI: Klaus Iohannis și Florin Cîțu, întâlnire la Cotroceni pe fondul crizei din Coaliție

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
www.antena3.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.bugetul.ro
Prințul George, Prințesa Charlotte și Prințul William Foto Profimedia jpg
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
historia.ro
image
historia.ro
calorifer shutterstock jpeg
marcel bartic colind jpg
470151278 538188272547733 6261949949018933597 n jpg
 Sambuca di Sicilia FOTO Shutterstock
corvinul jpeg
bancomat jpeg
wizz air avion jpg
marelbo png
image
actualitate.net
image
actualitate.net