Pentru Femei
Pagina 242

7 aliaţi contra colesterolului „rău“
Persoanele a căror alimentaţie cuprinde mai degrabă cereale integrale, fructe şi legume nu au probleme cu colesterolul, arată studiile. Aşa că dacă te confrunţi cu un nivel crescut al colesterolului „rău“, ar trebui să incluzi aceste alimente zilnic în meniul tău.
Dezvoltare personală
Cum ne menţinem sănătatea mintală în perioada carantinei
Izolarea la domiciliu aduce după sine o schimbare radicală a stilului de viaţă. Pentru mulţi dintre noi, statul în casă poate duce la stări de anxietate, la atacuri de panică şi chiar la depresie. Stresul, frica, lipsa de mişcare şi de contact social declanşează anumite reacţii în organismul uman ce pot cauza afecţiuni atât fizice cât şi mintale.
Dezvoltare personală
„Lumina este considerată veşmântul viu al lui Dumnezeu”
Interviu cu preotul paroh, Constantin Lupu-Marinei, Biserica „Sfântul Mare Mucenic Dimitrie”, Parohia Săvineşti 1 colonie, Neamţ
Dezvoltare personală
Tradiţii de Paşte în lume
Nu toată lumea ciocneşte ouă roşii cu ocazia acestei sărbători. Prin alte colţuri ale mapamondului, oamenii se bat cu apă, sparg oale, explodează căruţe sau pedepsesc păpuşi. Unele dintre aceste tradiţii sunt vechi „de când lumea”, inspirate de obiceiuri păgâne, altele sunt mai noi, cu rădăcini în evenimente istorice, culturale sau religioase.
Dezvoltare personală
Sabion lansează colecţia Festin: verighete unice în lume cu motive tradiţionale româneşti şi elemente divine
Casa de Bijuterii Sabion lansează online o colecţie de verighete inovatoare pe piaţa mondială. Modelele noii colecţii, intitulată Festin, redau în manieră autentică elemente simbolistico-spirituale inspirate din tradiţia românească.
Dezvoltare personală
Mieii, blânzi şi zburdalnici pe păşunea Paştelui
Cu ei începe transhumanţa, ciclul vieţii pastorale caracteristice nouă, românilor, din vremuri străvechi. Ei sunt sacrificiul din „Turma Domnului”, dar şi înnoirea adusă de venirea primăverii, victoria vieţii asupra morţii. Nu în ultimul rând, mieii sunt printre cele mai drăgălaşe şi cele mai blânde animale de prezenţa cărora ne putem bucura în gospodăria noastră.
Casa și grădină
Mănăstirea „Sfinţii Voievozi” din Slobozia, de la ruină la catedrală episcopală
Cea mai veche vatră voievodală din estul Munteniei, Mănăstirea „Sfinţii Voievozi”, este închinată Sfinţilor Arhangheli Mihail şi Gavril. Adevărat centru spiritual, aşezământul monahal a fost mult timp singurul punct de cultură pentru locuitorii din zonă. În vremuri de restrişte, poziţia geografică i-a conferit mănăstirii un important rol defensiv.
Dezvoltare personală
De ce este important să ne spălăm pe mâini
De-a lungul zilei, atingem diferite suprafeţe şi obiecte pe care se găsesc microbi, iar mâinile noastre se transformă în „mesageri" ai unor infecţii care nu sunt deloc de dorit. Foarte multe dintre bolile contagioase, de la cele digestive până la cele respiratorii, cu transmitere indirectă, pot fi prevenite dacă ne spălăm corect pe mâini.
Dezvoltare personală
4 lucruri pe care trebuie să le faci primăvara pentru sănătatea câinelui tău
Pregăteşte-ţi câinele pentru noul sezon cu ajutorul acestei liste de primăvară, care conţine sfaturi de îngrijire pentru menţinerea sănătăţii amicului tău patruped.
Casa și grădină
Trucuri pentru menţinerea siluetei în perioada Paştelui
Trei zile - dacă nu mai mult - de friptură de miel, drob, ouă, cozonac, pască şi câte şi mai câte bunătăţi, toate greu de rezistat şi toate pline de calorii ce abia aşteaptă să se aşeze pe şoldurile tale. Mâncărurile tradiţionale de Paşte nu trebuie, însă, eliminate cu totul pentru a-ţi menţine silueta, şi aşa greu încercată de statul acasă. Controlul porţiilor şi mişcarea, chiar dacă este vorba doar de alergat în jurul mesei, sunt esenţiale în menţinerea greutăţii corporale optime. Dar există ş
Dezvoltare personală
Veniţi de cunoaşteţi lumina!
Indiferent că îi întrebi pe preoţi sau pe oamenii de ştiinţă, facerea lumii nu ar fi fost posibilă fără lumină. La câteva milioane de ani după Marea Explozie care a format Universul, au apărut primele forme de viaţă pe Terra, datorate luminii şi căldurii Soarelui. De la primele epoci primitive şi până acum, oamenii au văzut în lumină puterea supremă a creaţiei. De altfel, pentru creştini, Dumnezeu este Lumină.
Dezvoltare personală
Echilibrul emoţional în izolare
De mai mult de o lună de zile, trăim într-o stare de urgenţă globală, lucru care ne afectează pe mai multe planuri. În ceea ce priveşte partea practică, viaţa noastră s-a schimbat complet. Izolarea la domiciliu şi distanţa socială pe care trebuie să o păstrăm, crează o situaţie dificilă emoţional. La asta se adaugă şi îngrijorarea constantă pentru sănătatea şi siguranţa noastră dar şi a celor dragi. Lipsa contactului uman ne poate face să ne simţim singuri şi înstrăinaţi. Iar incertitudinea lega
Dezvoltare personală
Cum decurg naşterile în vremea noului coronavirus
Covid-19 ţine multe persoane cu afecţiuni medicale în casă. Speriaţi de posibilitatea de a se contamina cu noul coronavirus din spital, un număr mare de bolnavi încearcă să facă faţă problemelor medicale de acasă. Dur sunt şi cazuri când acestea nu pot aştepta. Printre ele este şi naşterea, care reprezintă, în continuare, o urgenţă medicală.
Dezvoltare personală
21: Şansa vieţii lui, un film de colecţie pentru cei pasionaţi de blackjack şi nu numai
21: Şansa vieţii lui (2008) este cel mai cunoscut film despre blackjack, unul dintre cele mai apreciate jocuri de noroc, disponibil la NetBet (prima companie de gaming licenţiată ONJN în România după reglementarea pieţei jocurilor de noroc din anul 2015) atât în versiunea clasică, cât şi în cea cu dealeri români la mese live.
Dezvoltare personală
Când pancreasului nu-i place meniul tău de Paşte
Mesele îmbelşugate, „stropite” fără zgârcenie cu băuturi alcoolice, sunt pentru multe familii un semn al bunăstării şi al sărbătorii. Totuşi, zicala „mai binele este duşmanul binelui” se aplică şi în perioada sărbătorilor pascale. Ca în fiecare an, medicii ne îndeamnă la cumpătare, la echilibru şi la grija faţă de propria noastră sănătate.
Dezvoltare personală
Cum să organizezi o seară SPA acasă în cinci paşi simpli
Chiar dacă în această perioadă nu mai putem merge la saloanele de înfrumuseţare, la SPA-uri sau la masaj, asta nu înseamnă că nu putem avea grijă de noi însene, chiar la noi acasă. În această perioadă în care autoizolarea a devenit, pentru multe dintre noi, un factor de stres, avem nevoie, aproape mai mult ca niciodată, de mici ritualuri de îngrijire care să ne ajute să ne relaxăm şi să ne simţim bine. Dacă şi tu ai nevoie de puţin răsfăţ în aceste zile, iată cum îţi poţi organiza o seară SPA, l
Dezvoltare personală
Ce secrete ascunde oul?
Ascunde oul secretele universului? Unii spun că „da” - şi nu doar oamenii antichităţii care vedeau în ou centrul creaţiei, ci şi cercetători din zilele noastre. Desigur, nimeni nu încearcă să vadă oul altceva decât este atunci când face o omletă s-au le înroşeşte pentru Paşte. Dar, dacă îi dai mai multă atenţie, înţelegi că oul reprezintă mai mult decât albuş, gălbenuş şi o coajă din carbonaţi de calciu. Este o miniatură a universului.
Dezvoltare personală
5 motive pentru care primăvara slăbeşti mai uşor
Schimbările care se produc în acest anotimp te ajută să-ţi recapeţi silueta dorită. Profită de renaşterea naturii pentru a renaşte şi tu, la propriu şi la figurat!
Dezvoltare personală
În curând în meniuri: pizza cu viermi şi chifteluţe cu lăcuste
În pieţele din Thailanda sau Bolivia este normal să dai de câte o tarabă de unde îţi poţi cumpăra un cornet de insecte prăjite. Şi, chiar dacă mulţi dintre noi strâmbă din nas la asemenea „delicatese”, ele sunt pe cale să ajungă şi în Europa. Iar asta, cât se poate de legal!
Dezvoltare personală
Cum faci diferenţa între răceală şi alergie
Dacă îţi curge nasul sau îl ai înfundat, dacă strănuţi şi tuşeşti te gândeşti că, cel mai probabil, ai răcit. Mai mult ca sigur, primul gând te duce la Covid-19, acestea fiind şi simptomele infecţiei cu noul coronavirus. Pe de altă parte, poate fi vorba de o simplă răceală. Sau, în special acum,primăvara, este posibil ca aceste simptome să indice o alergie.
Modă
Calinic de la Cernica, sfântul care s-a dăruit total semenilor
Primul sfânt canonizat în Biserica Ortodoxă Română, Sfântul Calinic de la Cernica, şi-a trăit întreaga viaţă în rugăciune şi în dragoste faţă de semeni. Sărbătorit în 11 aprilie, Sfântul Calinic a fost călugăr, preot, stareţ al Mănăstirii Cernica, episcop al Râmnicului, constructor şi restaurator de biserici.
Dezvoltare personală
Consultaţii gratuite online pentru bolnavii cronici
Un nou proiect, „Nu uităm de ceilalţi”, a fost recent pus pe picioare de iniţiativa Medici pentru România. Până acum, nu mai puţin de 50 de doctori s-au alăturat proiectului, oferind săptămânal consiliere online gratuită pacienţilor cu boli cronice.
Dezvoltare personală
Arta ghicitului în talpa piciorului
Se spune că liniile din palmă îţi arată viitorul, dar te-ai gândit vreodată că şi talpa piciorului poate spune multe despre personalitatea ta? Observând forma tălpilor şi a degetelor de la picioare, poţi învăţa cum să interpretezi semnele destinului.
Pentru Femei
Secretele unui sistem imunitar puternic
Sistemul imunitar este prima linie de apărare a organismului nostru împotriva germenilor, viruşilor, infecţiilor şi a altor agenţi patogeni prezenţi în mediul înconjurător. Deşi ştie singur când să se activeze are, totuşi, nevoie de susţinerea noastră permanentă. Iar acest lucru îl facem cum nu se poate mai natural, printr-un aport de nutrienţi, vitamine şi minerale pe care le includem în alimentaţia noastră zilnică.
Dezvoltare personală
Mic, mic, mic, cât un... căţel pitic
La ce te gândeşti când auzi de King cavalier, Bichon maltese, Yorkshire, Shih Tzu sau Pechinez? La alergat prin iarbă, după beţe sau la scărpinat pe burtică, nu-i aşa, căci sunt printre cele mai simpatice rase de căţeluşi.
Casa și grădină
Cele mai fascinante curiozităţi despre corpul uman
Ştiai că organismul nostru produce 25 de milioane de celule noi în fiecare secundă, iar acestea se regenerează fără nici măcar un ajutor? Ştiai că în fiecare zi ne trec prin cap peste 60.000 de gânduri, ceea ce înseamnă peste 40 de gânduri pe minut?
Pentru Femei
Paştele, sărbătorit de acasă
Biserica Ortodoxă Română (BOR) a anunţat că, anul acesta, toate slujbele de Paşte se vor ţine cum se cuvine, dar fără participarea enoriaşilor. În timp ce clopotele vor bate, preoţii vor sluji, iar lumina de la Ierusalim va ajunge în biserici, creştinii din toată ţara vor putea ieşi în balcoane sau în curţile caselor, cu o lumânare aprinsă, pentru a se închina şi a spune un Hristos a-nviat.
Dezvoltare personală
Mărturii ale credinţei din inima Braşovului
Bună parte din faima internaţională a oraşului de la poalele Tâmpei se datorează numeroaselor aşezăminte de cult cu rezonanţă istorică, unele dintre ele fiind monumente unice în Europa.
Dezvoltare personală
Cauzele durerilor de gât
Ai gura şi gâtul uscate? Ai senzaţia că te zgârie ceva pe gât atunci când înghiţi? Ai vocea răguşită şi tuşeşti des? Suferi, înseamnă, de una dintre cele mai populare afecţiuni ale sezonului: durerea de gât. Simptomele durerii de gât sunt asemănătoare, însă cauzele variază, indicând boli diferite.
Modă