Casa și grădină
Pagina 104

Ce accesorii nu trebuie să lipsească din casa ta în această toamnă
Dacă tu ţi-ai schimbat deja garderoba şi ai trecut la haine mai groase, a venit momentul să-ţi îmbraci şi căsuţa în straie de toamnă. Vezi ce accesorii nu trebuie să lipsească în această toamnă din casa ta.
Casa și grădină
Gladiolele simbolizează victoria
Sunt flori care-ţi înfrumuseţează grădina, până la începutul toamnei. Bulbii gladiolelor, pe vremuri, erau purtaţi la gât, în războaie, pe post de amulete. De aceea, florile erau considerate plantele victoriei. Se cresc uşor şi sunt disponibile într-o gamă foarte variată de culori, singura nuanţă care lipseşte fiind albastrul.
Casa și grădină
Când sarea este bună pentru sănătate
Cu mii de ani în urmă, sarea avea o valoare atât de mare încât nicio persoană nu îşi permitea să facă risipă. O persoană trebuie să consume aproximativ patru-cinci grame de sare, zilnic.
Casa și grădină
Cum îţi face viaţa mai uşoară uscătorul de rufe
Nu-ţi imaginezi viaţa fără maşina de spălat, dar este o corvoadă să întinzi şi să strângi rufele de la spălat, sau, mai rău, te împiedici de uscătorul de rufe metalic din casă? Vei uita de toate aceste neplăceri, dacă-ţi achiziţionezi un uscător de rufe.
Casa și grădină
Ciocolata şi vinul roşu ajută la încetinirea evoluţiei glaucomului
O dietă bogată în antioxidanţi, precum ciocolata, vinul roşu şi ceaiul verde, este de ajutor persoanelor care suferă de glaucom. Asta pentru cî încetinesc evoluţia bolii, cel puţin pe termen scurt, potrivit unui studiu al cercetătorilor spanioli.
Casa și grădină
Decoraţiuni cu scoici
Vrei să păstrezi un crâmpei din minunata vacanţă de vară de pe litoral? Atunci transformă scoicile pe care le-ai cules în timpul plimbărilor pe malul mării în podoabe pentru casa ta!
Casa și grădină
Cum alungi gândacii de bucătărie
Sunt mici, dar incredibil de rapizi. Nici nu aprinzi bine becul într-o încăpere, că şi-i vezi fugind, iar orice tentativă a ta de a-i extermina se soldează cu încă un eşec. Totuşi, cum alungi gândacii de bucătărie?
Casa și grădină
Ce putem învăţa de la animale
Ce este respectul, compasiunea, iubirea necondiţionată: sunt doar câteva dintre lucrurile pe care ni le arată, în fiecare zi, animalele de companie, dar şi cele sălbatice. Fie că vorbim de elefanţi, de o lebădă sau de un pisoi, cu toţii au câte o lecţie de oferit.
Casa și grădină
Florile vedetă ale toamnei
În zilele reci şi ceţoase de toamnă, când aproape toată natura îşi pierde strălucirea, crizantemele, dar şi alte flori magice înfloresc, dezvăluindu-şi frumuseţea unică. Îţi vor înveseli nu doar grădina, ci şi balconul.
Casa și grădină
Învaţă să-ţi faci singură bijuterii spectaculoase!
În septembrie, Ceainăria Tabinet şi instructorul Carmen Opriş te invită la un curs de 4 şedinţe, prin care vei învăţa să-ţi faci singură bijuterii originale, folosind tehnica „soutache”.
Casa și grădină
5 obiecte cancerigene pe care să le elimini din casa ta
Multe dintre produsele pe care le folosim zilnic în gospodărie sunt „vinovate” de producerea cancerului, pe lângă faptul că provoacă alergii, astm sau alte probleme de sănătate.Iată câteva dintre substanţele care pot cauza apariţia cancerului.
Casa și grădină
Ce să nu faci când ai un câine
Ai ales să aduci un nou membru în familie, şi anume un căţel. Ei bine, ca acesta să crească sănătos, frumos şi să nu îţi facă probleme, trebuie să ţii cont d emai multe sfaturi.
Casa și grădină
Cum să-ţi alegi o plantă pentru birou
Ţi-ai propus să-ţi „personalizezi” spaţiul de lucru şi nu ştii cu ce să începi? Plantele de interior sunt ideale datorită efectelor benefice asupra sănătăţii şi a aspectului plăcut. Iată în funcţie de ce criterii le poţi alege.
Casa și grădină
Suricatele nu se tem de scorpioni
Sunt mici şi au atât de multă energie încât nu pot sta locului o clipă. Se pierd cu uşurinţă printre ierburile uscate din deşertul Kalahari datorită blăniţei lor gri-maronii, însă este imposibil să nu le recunoşti după ochii lor migdalaţi. Ele sunt suricatele, cele mai simpatice rozătoare!
Casa și grădină
Mărturii dulci de nuntă
Obiceiul de a da nuntaşilor mici obiecte care să le amintească de evenimentul fericit la care au participat este practicat din ce în ce mai des. Dacă vrei să-ţi surprinzi invitaţii, oferă-le borcănaşe cu miere.
Casa și grădină
5 idei pentru un dormitor de vis
Dormitorul este spaţiul tău intim, locul care te îndeamnă la relaxare, aşa că trebuie să fie confortabil. Vezi ce nu trebuie să lipsească din dormitor pentru a începe şi a termina ziua în cel mai plăcut mod si 5 idei pentru un dormitor de vis.
Casa și grădină
Hortensia, cameleonul din grădina ta
Este una din florile de care te poţi bucura până toamna târziu şi care înfrumuseţează balconul sau grădina. Deşi pot fi plantate şi în ghivece, acestea se simt mai bine în aer liber.
Casa și grădină
Beneficiile mersului cu picioarele goale
Te-ai întrebat vreodată de ce atât de plăcut să „zaci” pe plajă sau să stai întinsă într-o poiană, cu ochii la cer? Sau de ce ai un sentiment atât de bun când mergi desculţă? Află care sunt explicaţiile!
Casa și grădină
Cum tratezi artrita
Milioane de oameni din întreaga lume suferă de o formă de artrită. Deoarece se crede că este incurabilă, medicul prescrie medicamente pentru a reduce simptomele. Afla din acest articol cum tratezi artrita.
Casa și grădină
Cele mai mari greşeli în redecorarea casei
Fie că vrei doar să dai un nou strat de var sau îţi doreşti să schimbi complet înfăţişarea casei tale, trebuie să iei în considerare câteva aspecte înainte să te apuci de treabă. Iată cele mai mari greşeli în redecorarea casei, dar si ce greşeli este bine să eviţi pentru a avea casa visurilor tale.
Casa și grădină
Sfaturi de decorare a pereţilor albi
După ce ai terminat de amenajat mobilierul în cameră, ai observat că unul dintre pereţi nu are încă nicio întrebuinţate şi cam strică estetica din cameră. Cu puţină creativitate poţi remedia problema!
Casa și grădină
Reîmprospătează aerul din casă cu ajutorul plantelor
Ştiai că poţi scăpa de mirosurile neplăcute din casă cu ajutorul plantelor? Şi asta nu este tot. Bicarbonatul de sodiu te scapă de mirosurile cauzate de mucegai sau de fumul de ţigară.
Casa și grădină
Îngrijirea încălţămintei. Principii de bază
Ai câteva perechi de încălţări care-ţi sunt foarte dragi şi ai vrea să nu se deterioreze niciodată? Ei bine, dorinţa ta se va transforma în realitate dacă vei aplica aceste reguli de îngrijirea încălţămintei. Principii de baza!
Casa și grădină
Dă un aer nou sufrageriei tale!
Fiind atentă la anumite detalii şi fără investiţii majore, poţi schimba cu totul felul în care arată camera de zi. Iată câteva sfaturi practice.
Casa și grădină
Idei mari pentru bucătării mici
Cele mai multe bucătării de apartament sunt de dimeniuni reduse. Însă acest lucru nu ar trebui să te împiedice să o amenajezi aşa cum îţi doreşti. Iată câteva idei care să-ţi fie de ajutor!
Casa și grădină
Floarea de ceară îngrijire. Ce îi prieşte şi ce nu minunatei plante
Floarea de ceară îngrijire. Dacă-ţi doreşti o floare care să se adapteze bine mediului din interiorul casei tale, atunci floarea de ceară este alegere potrivită.
Casa și grădină
Leacuri miraculoase din adâncul mării
Pe lângă faptul că au rol detoxifiant, remediile pe bază de alge, nămol ori săruri marine sunt un bun adjuvant în multe afecţiuni precum boli respiratorii, anemie şi reumatism. Noi îţi spunem cum să le prepari rapid, fără să-şi piardă din proprietăţi!
Casa și grădină
Stimulare înflorire orhidee. Cum să o menţii înflorită
Stimulare înflorire orhidee. O floare atât de delicată pare greu de îngrijit. Şi totuşi, lucrurile nu stau aşa. Există câteva trucuri prin care o poţi face să rămână în floare mai mult timp.
Casa și grădină
Plante care te ajută să alungi ţânţarii
Sezonul de vânătoare a ţânţarilor este în toi! Insecticidele or fi ele eficiente, dar pot fi toxice. De ce nu le-ai înlocui cu plante care nu numai că te scapă de neplăcuţii invadatori, dar îţi şi umplu casa cu mireasma lor?
Casa și grădină
Când să duci animalul de companie de urgenţă la medic
Uneori animăluţul tău de companie dă semne că suferă de o boală gravă, dar îşi revine repede, alteori nu a avut niciun simptom, deşi era grav bolnav. Iată câteva semne care, atunci când se manifestă, înseamnă că trebuie să-l duci foarte repede la medic.
Casa și grădină