Oţetul – medicamentul vechi de 5 secole

Considerat un medicament, era folosit cu sârg şi cu 5.000 de ani în urmă: s-au găsit dovezi arheologice ale producerii sale în Egiptul antic şi în Mesopotamia.

Un leac universal

Dintotdeauna,este considerat un medicament eficace,pentru că mediul acid produs de el nu permite dezvoltarea diverşilor germeni. În vechine,era folosit inclusiv împotriva tifosului sau pentru a curăţa rănile.

Se ştie că,dacă laşi o sticlă de vin destupată,lichidul dinăuntru se va transforma în oţet. Louis Pasteur este cel care a dezvăluit,în 1865,misterul producerii oţetului. A arătat că „responsabilul“ fermentaţiei acetice este o bacterie,Mycoderma aceti,care fixează oxigenul din aer pe moleculele de alcool,transformându-le în acid.

Dezinfectează apa

Istoria omenirii este strâns legată de utilizarea acestui „vin acru”. La romani,ca şi la greci,apa de băut,adesea infestată cu germeni,era mai întotdeauna dezinfectată cu un pic de oţet slab. Anticii mai foloseau şi oţetul aromatizat cu plante,atât în preparate cât şi pentru conservarea vânatului.

Oţet din vin şi oţet... din must

Profesia de producător de oţet şi de muştar a fost recunoscută oficial în Europa la sfârşitul secolului al XIV-lea. Existau 2 metode frabricaţie:cea tradiţională,care avea la bază oţetirea vinului,şi cea care folosea drept materie primă alcoolul,în care se adăgau bucăţele de lemn de fag şi acid acetic.

Italienii preferau oţetul balsamic,obţinut din fermentaţia acetică a aşa-numitului „must copt” (must fiert până ce îşi pierdea jumătate din volum). Un oţet de calitate era lăsat să se matureze în butoaie de stejar,cireş,castan şamd., între 12 şi 25 de ani.