Detaliul la care nu te gândeşti când amenajezi bucătăria

Detaliul la care nu te gândeşti când amenajezi bucătăria

Ultima actualizare:
1 78721 original jpg jpeg

Indiferent de ce cameră renovezi, sunt atât de multe lucruri la care trebuie să te gândeşti, încât de unele uiţi complet. Este şi cazul bucătăriei. Dacă ai crezut că ai stabilit totul, CasoTeca îţi spune despre detaliul la care nu te gândeşti când amenajezi bucătăria.

Ai decis să schimbi mobila veche din bucătărie, înlocuieşti masa şi scaunele, schimi chiar şi gresia şi faianţa. Dar cu siguranţă că nu te-ai gândit la acest detaliu care îţi poate nu doar înfrumuseţa bucătăria, ci o poate echilibra.Este vorba de plinta care este aplicală la coprurile de bază. Aceasta vine prinsă de picioarele corpurilor inferioare, dar lasă şi un spaţiu. Acest spaţiu are un rol bine stabilit. Dacă nu ar fi lăsat acest spaţiu, în momentul în care găteşti sau speli vasele, piciaorele tale nu ar avea poziţie firească, pentru că ar trebuie să intre sub dulap. Iar dacă nu ai plinte la dulapurile de bază, iar corpurile se sprijină pe picioare, atunci nu ai această problemă.De cele mia multe ori, cei care îşi renovează bucătăriile aleg ca plinta de jos să fie în aceeaşi nuanţă cu dulapurile din bucătărie. Sau poate merg pe ceva mai practicul argintul.Totuşi, acest detaliu poate fi îmbogăţit.

Detaliul la care nu te gândeşti când amenajezi bucătăria

Uită de plinta clasică şi culorile în acelaşti ton cu dulapurile! Pentru a-ţi arăta că merită să acorzi atenţie acestui detalii, iată mai jos câteva imagini de unde de poţi inspira pentru viitoare lucrare de renovare a bucătăriei tale.

Descoperă detaliul de care se uită cel mai des când vine vorba de amenajarea bucătăriei pe casoteca.ro.



Parteneri

image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
medium shot girl getting bullied school jpg
digital art style portrait adult woman jpg
shutterstock 17019676 femeie pat doarme somn jpeg
cute beautiful natural brunette girl cleaning face with cotton sponge smiling looking camera white background cosmetology spa jpg
wellness practices self care world health day jpg
morning selfie young beautiful woman happy cheerful girl she wearing silk pajama has wavy blonde hair sitting window sill room with turquoise wall jpg
Cum sa slabesti doar prin mers  Sursa foto shutterstock 275733524 jpg
e3d5306c863e86589cd07302f5b1e65d jpg
image
image