Pe urmele primului hibrid

Pe urmele primului hibrid

Ultima actualizare:
1 74239 original jpg jpeg

Astăzi vorbim foarte mult despre automobilele hibrid, dar puţini ştiu că ele au fost inventate acum 111 ani, de către Ferdinand Porsche.

Numele Porsche a fost asociat cu pionieratul automobilului,celebrul profesor Ferdinand Porsche fiind autorul a numeroase inovaţii în domeniul auto.

Una dintre primele sale creaţii a fost vehiculul electric Lohner-Porsche,prezentat în 1900,la Expoziţia Mondială de la Paris. La scurt timp,a urmat o altă premieră,un automobil cu câte un motor electric la fiecare roată,acesta fiind şi primul automobil cu tracţiune integrală din istorie.

Primul hibrid a fost proiectat tot de către Porsche,acesta adăugându-i vehiculului electric şi o propulsie clasică,un motor cu ardere internă. Denumit Semper Vivus,vehiculul utiliza motorul termic pe post de generator,pentru a furniza energie motoarelor electrice încastrate în butucul roţilor,acesta încărcând şi acumulatorii. Prin această soluţie tehnică,Semper Vivus era capabil să parcurgă distanţe lungi,iar în toamna anului 1900 a fost înscris în cursa automobilistică Semmering-Bergrennen,ca să-şi demonstreze calităţile. Pentru a uşura automobilul şi a face loc motorului termic,

Citeşte continuarea acestui articol pe autoexpert.ro. 



Parteneri

image
image
image
image
image
image
image
Știrea momentului în România www.stirilekanald.ro
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
shutterstock 2285563585 jpg
Femeie trecuta de 40 de ani jpg
Condimente jpg
Pisica stresata jpg
culoarea norocoasa jpg
shutterstock 2718544749 jpg
milia puncte de grasime shutterstock 299945963 jpg
femeie relaxata jpg
image
image