Pisica lui Betty adoră bălăceala

Pisica lui Betty adoră bălăceala

Ultima actualizare:
1 47087 original jpg jpeg

Prieteniile adevărate nu implică întotdeauna fiinţe umane. Uneori, un animăluţ îţi poate schimba viaţa radical. Aceasta e şi povestea lui Betty, fosta membră a trupei Etnic, şi a pisicii ei, Ţiţu.

În casa cuplului Betty Stroe-Zsolt Kapros,care e şi managerul ei,am întâlnit armonie şi… o pisică cenuşie,despre care am aflat tot felul de istorioare. Betty ne-a mărturisit că a primit-o acum doi ani pe “Năsuc”,aşa cum o alintă.

Primele zile în compania corciturii de persană cu norvegiană de pădure au fost o aventură. “Era mică şi,din greşeală,o călcam mereu pe lăbuţe”,îşi aminteşte solista. Ţiţu nu se dă în lături de la dormitul în pat,dar preferă un colţişor numai al ei,adică un scaun.

Şi cum ar putea “o persoană” atât de importantă să fie lăsată deoparte când vine vorba despre călătorii?“A văzut şi munte,şi mare,şi zăpadă,şi nisip cu noi”,povesteşte bruneta.Nici la capitolul mâncare felina nu stă mai rău:“Numai somon şi iepure în sos mănâncă "doamna"”,ne-a declarat cântăreaţa.

Despre accesorii,am aflat că Betty vrea să îi cumpere mâţei o zgardă cu cristale Swarovski,ultima fiţă printre animalele “mondene”.

Dar iată că am ajuns şi la capitolul inconveniente. Ţiţu nu suportă uscătorul.

,spune vedeta.



Parteneri

image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
modern young stylish woman sitting cafe jpg
medium shot woman sleeping clouds jpg
Venus in Scorpion jpg
GettyImages 55740056 jpg
multicultural family with their little son having fun together jpg
George Clooney  foto   Profimedia jpg
CLICKPENTRUFEMEI natalia gusakova LrViSuA2M9U unsplash jpg
Salata paste cu fasole, Sursa foto shutterstock 2476041645 jpg
image
image