5 lucruri pe care nu le ştiaţi despre lumea nevăzută a microbilor

5 lucruri pe care nu le ştiaţi despre lumea nevăzută a microbilor

Ultima actualizare:
1 72134 original jpg jpeg

Particule invizibile de praf, polen, cenuşi vulcanice, spori de plante sunt adunate de corpul uman atunci când inspiram. Acestea îşi fac loc în organism şi devin chiriaşii noştri microbieni. Microbii sunt forme de viaţă cu care ne "împărţim" corpul cu sau fără voia noastră.

Mulţi dintre microbii din aer sunt indispensabili pentru supravieţuire,iar alţii sunt chiar benefici,ajutându-ne să digerăm hrana şi să dirijăm sistemul imunitar. Însă există categorii de microbi care în mod cert dăunează,fiind patogenii care cauzează boli precum tuberculoza sau gripa.

Deşi nu se cunosc foarte multe despre această comunitate de bacterii care trăiesc pe piele,gingii şi dinţi,în canalul reproductiv şi în special în intestine,ştiinţa a trasat câteva coordonate în privinţa microbilor,menite să ajute medicina să cerceteze în continuare dinamica şi efectele lor.

Iată câteva lucruri mai puţin cunoscute despre microbi:

1. Corpul uman adăposteşte de zece ori mai multe bacterii decât celule.

2. Existenţa microbilor a fost descoperită acum 350 de ani,când Antoni van Leeuwenhoek a pus la microscop mostre de apă din iazuri şi salivă. În schimb,virusurile – mult mai mici decât bacteriile,dar cu mult mai numeroase,au fost descoperite cu de-abia un secol şi ceva în urmă.

.............

Citeşte mai departe AICI



Parteneri

image
image
image
image
image
image
image
Știrea momentului în România www.stirilekanald.ro
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
shutterstock 2285563585 jpg
Femeie trecuta de 40 de ani jpg
Condimente jpg
Pisica stresata jpg
culoarea norocoasa jpg
shutterstock 2718544749 jpg
milia puncte de grasime shutterstock 299945963 jpg
femeie relaxata jpg
image
image