Cea mai mare pisică din lume trăieşte în Australia, cântăreşte 15 kilograme şi mănâncă numai carne de cangur

Cea mai mare pisică din lume trăieşte în Australia, cântăreşte 15 kilograme şi mănâncă numai carne de cangur

Ultima actualizare:
1 img 0493 jpg jpeg

La cei şapte ani ai său, motanul Omar din rasa Maine Coon, este deja vedetă pe Instagram. Acesta măsoară 1,20 m şi a ajuns la greutatea de 15 kg. Acest lucru îl face să fie considerat cea mai mare pisică din lume

Când stăpâna lui, Stephy Lawrence, l-a adus acasă, Omar arăta ca orice altă pisică din rasa lui, mică, pufoasă şi adorabilă. Asta se întâmpla în 2013, însă de atunci şi până astăzi, acest membru al familiei s-a transformat într-un mic... monstru. Acest lucru i-a adus, însă, celebritatea pe Instagram, având aproape 150.000 de urmăritori.

2 img 0491 jpg jpeg

Pisicile din rasa Maine Coon sunt, de altfel, mai mari decât cele obişnuite, oscilând între 5 şi 10 kilograme. Însă Omar le întrece, stabilind un record pentru rasa lui.

3 img 0492 jpg jpeg

Programul acestui animal de companie este precum cel al unui copil mic: se trezeşte la ora 5 dimineaţa, mănâncă micul dejun, ce consta în hrană uscată specială, cu multe vitamine şi minerale, apoi iese în curtea din spatele casei, unei îşi face siesta alături de cei doi companioni din rasa Shetland, Penny şi Rafiki, pe care aproape că îi ajunge ca talie. La cină serveşte numai carne crudă de cangur, singura pe care vrea să o mănânce, de altfel.

6 img 0495 jpg jpeg
8 img 0497 jpg jpeg


Parteneri

image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
portrait three young beautiful smiling hipster girls trendy summer clothes sexy carefree women posing street positive models having fun jpg
Selena Gomez  foto   Profimedia jpg
60 61 shutterstock 1228158904 jpg
very sad adult girl with empty purse looking directly camera no money left after shopping has financial problems has no cash female being bad mood jpg
Jennifer Lopez  foto   Profimedia jpg
Pachetele de vinete  Sursa foto shutterstock 2021071904 jpg
Familie cuplu tensiune jpg
John Stamos  foto   Profimedia jpg
image
image