Cei mai întâlniţi factori care pot declanşa mâncatul excesiv. De ce apar tulburările alimentare

Cei mai întâlniţi factori care pot declanşa mâncatul excesiv. De ce apar tulburările alimentare

Ultima actualizare:
1 mancat emotional jpg jpeg

Tulburările alimentare pot afecta activitatea zilnică a oamenilor. Adesea, persoanele care se confruntă cu aceste probleme, nu îşi pot controla cantităţile de alimente pe care le consumă şi ajung să mănânce în mod excesiv. Potrivit specialiştilor, există câţiva factori pshiologici din cauza cărora se întâmplă acest lucru.

Epidemia de obezitate tinde să scape de sub control, iar mâncarea peste limită este una dintre principalele cauze pentru care se ajunge la această problemă gravă de sănătate. Atunci când o persoană consumă o cantitate masivă într-un interval scurt de timp se consideră consum excesiv, iar acest fenomen poate să apară din mai multe motive, printre care şi factori psihologici sau ereditari. Iată care sunt cele mai întâlnite motive pentru care se întâmplă acest fenomen! 

Traume emoţionale

Emoţiile joacă un rol important asupra obiceiurilor. Unii oameni sărbătoresc cu şampanie atunci când sunt fericiţi, iar alţii aleg să consume mâncare atunci când sunt stresaţi. Persoanele anxioase tind să apeleze mai des la pizza, la chipsuri sau la alte alimente încărcate cu carbohidraţi, pentru a face faţă problemelor. Specialiştii spun că, în general, persoanele supraponderale se confruntă cu probleme emoţionale pe care le rezolvă prin consumul de mâncare.

De asemenea, persoanele care au suferit în copilărie abuzuri sunt mai predispuse să dezvolte tulburări alimentare. Abuzurile pot fi de mai multe feluri: mentale, fizice, sexuale, dar consecinţele pot fi aceleaşi asupra psihicului. Spre exemplu, deşi episodul neplăcut se poate întâmpla în urmă cu 20 de ani, acesta poate afecta psihicul şi în prezent, dacă trauma nu este tratată.

Factori ereditari

Obiceiurile alimentare greşite provin, de cele mai multe ori, din familie, arată powerofpositivity. Consumul excesiv de alimente apare, cel mai des, în copilărie sau în perioada adolescenţei, însă acesta poate să apară şi mai târziu în viaţă. Tratarea unei persoane care are deja în familie persoane, care consumă alimente în mod excesiv, este mai grea, deoarece, această persoană poate deprinde din copilărie aceste obiceiuri greşite, care se transformă pe parcursul timpului în comportamente.

Stres

Lumea reacţionează diferit la stres. În timp ce unii nu pot să consume deloc mâncare atunci când sunt stresaţi, alţii pot consuma în câteva minute o cutie întreagă de îngheţată. Stresul este unul dintre factorii cruciali pentru care apar cele mai multe tulburări alimentare. Acest obicei oferă satisfacţie, însă pe termen scurt. Oamenii apelează la mâncare pentru a scăpa de stres şi pentru a se simţi fericiţi, însă de cele mai multe ori, apare efectul invers şi sunt şi mai stresaţi după ce au mâncat.

Sursă foto: Shutterstock 



Parteneri

image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
Sistem intestinal jpg
Luna plina in Varsator jpg
close up beautiful cat with little girl jpg
glass cup delicious acai brazilian dessert jpg
portrait anxious blonde girl posing studio jpg
relaxed smiling girl playing with her fluffy cat indoor shot amazing lady holding pet jpg
portrait blissful blonde woman posing with peace sign drinking cocktail happy tanned caucasian girl bright dress having fun summer resort jpg
clickpentrufemei ro   Oferte cu stil care dispar rapid Ce merită să vânezi la reducerile Wojas (1) jpg
image
image