De ce să mănânci roşii împreună cu avocado

De ce să mănânci roşii împreună cu avocado

Ultima actualizare:
1 70244 original jpg jpeg

Chiar dacă este o combinaţie mai puţin cunoscută, roşiile şi avocado aduc mari beneficii organismului, dacă sunt consumate împreună.

Pe lângă faptul că este bogat în substanţe nutritive,avocado ajută la o mai bună absorţie a licopenului,un antioxidant care se găseşte în roşii.

Mai exact,cercetătorii de la Universitatea de Stat din Ohio au descoperit că persoanele care consumau o salată preparată din roşii şi avocado,îşi creşteau de patru ori şi jumătate absorţia licopenului în organism.

Acest lucru este posibil graţie grăsimilor mononesaturate din compoziţia fructului,potrivit oamenilor de ştiinţă.

Organismul are nevoie de cât mai mult licopen,deoarece acest antioxidant previne apariţia cancerului,a bolilor inflamatorii şi a afecţiunilor asociate vârstei înainte,precum cataracta.

Pentru a beneficia de efectele pozitive ale celor două alimente,include-le în cantităţi cât mai mari în dieta de zi cu zi. Astfel,organismul tău va asimila cât mai mult licopen necesar pentru menţinerea stării generale de sănătate.



Parteneri

image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
congelator istock jpg
delicious composition with pumpkin soup beautiful ceramic dish seasonal food jpg
housewife woking home lady blue shirt woman bathroom jpg
muzica casti shutterstock
shutterstock 2505128673 jpg
business woman working jpg
e11c44ce1604c010d1663da2f796f3558d jpg
full shot woman yoga pose jpg
image
image