Legendele castelului Banffy, considerat „Versailles“-ul Transilvaniei. Se spune că ar fi bântuit

Legendele castelului Banffy, considerat „Versailles“-ul Transilvaniei. Se spune că ar fi bântuit

Ultima actualizare:
1 shutterstock 199969628 jpg jpeg

Unul dintre cele mai vechi castele construite în Transilvania, clădirea din Bonţida a aparţinut familiei de conţi Banffy. Degradarea de acum a castelului contrastează cu opulenţa de altădată, care i-a atras numele de „Versailles“-ul Transilvaniei.

Aflat la 35 de kilometri de Cluj-Napoca, aproape de Someşul Mic, castelul a fost ridicat în secolul al XIV-lea, în comuna Bonţida, de familia nobililor maghiari Banffy. Ultimul proprietar a fost Miklos Banffy, care a fost nevoit să părăsească domeniul în 1944.

În 1944, a fost ocupat şi de germani şi de ruşi. Până la sfârşitul celui de-al Doilea Război Mondial, a fost transformat în spital militar, unde au murit mulţi soldaţi. În 1963, aici au avut loc filmările la Pădurea Spânzuraţilor, film regizat de Liviu Ciulei.

În 2000, World Monuments Watch a inclus castelul pe Lista celor 100 cele mai periclitate situri din lume. Lucrările de restaurare au început în 1999, în urma unui acord semnat între Ministerul Culturii din România şi Ministerul Patrimoniului Cultural din Ungaria.

Castelul Banffy a revenit sub lumina reflectoarelor după ce a fost ales ca loc de desfăşurare a Festivalului Electric Castle.

Loc bântuit?

Despre castelul Banffy circulă unele legende care dau fiori.

Se spune că spiritele multora dintre soldaţii care au murit aici nu au părăsit niciodată locul.

Potrivit unei legende, aici ar fi trăit o familie de viţă nobilă. Doamna, care era foarte frumoasă, a fost prinsă de un băiat care lucra la grajduri, în timp ce îşi înşela soţul. Pentru că băiatul a povestit totul stăpânului, doamna s-a răzbunat şi a aranjat ca băiatul să fie ucis. Se spune că fantoma tânărului a bântuit-o pe aceasta. De asemenea, stafia lui ar mai fi fost zărită aici şi de alte persoane.    



Parteneri

image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
medium shot girl getting bullied school jpg
digital art style portrait adult woman jpg
shutterstock 17019676 femeie pat doarme somn jpeg
cute beautiful natural brunette girl cleaning face with cotton sponge smiling looking camera white background cosmetology spa jpg
wellness practices self care world health day jpg
morning selfie young beautiful woman happy cheerful girl she wearing silk pajama has wavy blonde hair sitting window sill room with turquoise wall jpg
Cum sa slabesti doar prin mers  Sursa foto shutterstock 275733524 jpg
e3d5306c863e86589cd07302f5b1e65d jpg
image
image