Sfântul Dimitrie te întăreşte în credinţă

Sfântul Dimitrie te întăreşte în credinţă

Ultima actualizare:
1 59947 original jpg jpeg

Este unul dintre cei mai iubiţi sfinţi ai creştinătăţii, pentru că mulţi dintre cei care s-au rugat lui şi-au aflat vindecarea chiar şi de boli cărora medici nu le-au găsit leac. Mai este cunoscut şi sub denumirea de Izvorâtorul de Mir, deoarece la moartea sa din trupul lui nu a curs sânge, ci mir vindecător.

A învăţat de mic cuvântul Domnului

Sfântul Mare Mucenic Dimitrie s-a născut într-o perioadă tulbure pentru creştinătate,când slujitorii lui Hristos erau prigoniţi. Tatăl său era conducătorul cetăţii Tesalonic,un om cu frica lui Dumnezeu. Dimitrie a fost botezat pe ascuns de părinţii săi,care se temeau de furia regelui,şi,tot în taină,i-au insuflat învăţăturile creştine. A ajuns un tânăr milostiv,gata oricând să-i ajute pe cei în nevoie şi a câştigat astfel respectul oamenilor. Vorbele despre vrednicia sa au ajuns la împăratul Maximian Galeriu,care l-a numit voievod al Tesalonicului,după ce părintele său a închis pentru totdeauna ochii.

Citeşte şi:

Sfântul Dumitru,protectorul Bucureştiului

Sfântul Dumitru cel Nou alungă duhurile necurate

Nu a renunţat la credinţa creştină

S-a dovedit a fi un bun conducător,iar oamenii îl căutau pentru învăţăturile lui. Deoarece cetatea Tesalonicului a înflorit sub conducerea sa,Sfântul Dimitrie nu a mai ascuns faptul că este creştin. Auzind acestea,împăratul Maximian s-a mâniat teribil. El a cerut ca în fiecare cetate din imperiu să fie organizată o sărbătoare în cinstea zeului său conducător. Dimitrie a refuzat să celebreze un zeu păgân,aşa că împăratul l-a chemat la el şi l-a întrebat dacă este creştin. Dimitrie nu a vrut să-şi lepede credinţa,aşa că a fost întemniţat.

În vremea aceea,prigoanele împotriva creştinilor erau conduse de către Lie,gladiatorul favorit al împăratului. Nestor,un apropiat al Sfântului Dimitrie l-a vizitat pe acesta în temniţă şi i-a cerut binecuvântarea pentru a-l opri pentru totdeauna pe Lie. Dimitrie l-a sfătuit să se roage Domnului pentru ajutor şi prin puterea rugăciunilor Lie a fost învins. Supărat,Maximian a ordonat ca Nestor şi Dimitrie să fie ucişi.

Este considerat ocrotitorul Tesalonicului

Legenda spune că a iubit atât de mult vechea cetate şi pe locuitorii săi încât a apărat-o chiar şi dincolo de moarte. În anul 586,când Tesalonicul a fost asediat de avari şi slavi,locuitorii oraşului şi-au pus speranţele în Sfântul Dimitrie. Se spune că s-a pogorât din ceruri purtând o mantie albă strălucitoare şi,călare pe un cal alb,i-a speriat teribil de năvălitori,care au abandonat lupta şi au fugit în munţi. În zilele noastre spre el sunt îndreptate rugăciunile celor care simt că s-au abătut de la calea cea dreaptă şi au nevoie de un sfânt care să le întărească credinţa.



Parteneri

image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
56 57 shutterstock 2247204203 jpg
Prajitura de curmale  Sursa foto shutterstock 2246465563 jpg
Brooke Shields  foto   Profimedia, Instagram jpg
Tim Curry  foto   Profimedia jpg
implant jpeg
collage numerology concept jpg
Jennifer Garner, Ben Affleck  foto   Profimedia jpg
positive young female whispers secret with glad expression serious guy keeps fore finger lips jpg
image
image