Surpriza pe care băiatul lui Celine Dion i-a făcut-o artistei. René-Charles: „I-am jucat-o. Mi-a plăcut să o ţin în suspans‟

Surpriza pe care băiatul lui Celine Dion i-a făcut-o artistei. René-Charles: „I-am jucat-o. Mi-a plăcut să o ţin în suspans‟

Ultima actualizare:
1 shutterstock 592359737 jpg jpeg

Celine Dion este una dintre comorile vocale ale lumii. A vândut peste 200 de milioane de albume, a câştigat multe premii Grammy, dar şi Oscar. Numele său te duce imediat cu gândul la „My Heart Will Go On‟ sau la una dintre celelalte zeci de piese de succes ale ei. Dintre toate aceste lucruri, realizările ei cele mai mari sunt, de fapt, copiii - Eddy Angélil, Nelson Angélil şi René-Charles Angélil.

Celine Dion şi-a întâlnit viitorul soţ, pe René Angélil, când era încă adolescentă. Cei doi au început o relaţie abia când Dion a împlinit 18 ani, iar totul a apărut în presă abia când aceasta avea 24 de ani. S-au căsătorit la Basilica Notre-Dame, din Montreal, în 1994, în timpul unei ceremonii emoţionante, iar primul lor fiu, René-Charles, s-a născut şapte ani mai târziu, în 2001, prin fertilizarea în vitro, când cariera lui Dion era în plină expansiune. 10 ani mai târziu, s-au născut şi gemenii Eddy Angélil şi Nelson Angélil, comorile pe care René, fostul soţ al lui Celine Dion, le-a lăsat moştenire pe acest pământ. Pentru că, Eddy şi Nelson, în vârstă de 10 ani, sunt prea tineri pentru pentru a se decide asupra carierei lor, René-Charles deja îi urmează mamei sale paşii în industria muzicală.

René-Charles a intrat în lumina reflectoarelor în adolescenţă, după ce tatăl său a murit, în anul 2016. El a rostit un discurs emoţionant la înmormântare: „M-ai lăsat acum cu suficiente amintiri frumoase despre tine pe care eu le voi povesti fraţilor mei mai mici. Pe măsură ce voi creşte, mă voi asigura că voi transmite mai departe ce am învăţat de la tine. Totul va fi bine. Tată, îţi promit vă aici toţi vom respecta standardele tale‟, a spus el atunci.

3 shutterstock 425024314 jpg jpeg

René-Charles a ştiut cum să îşi surprindă mama

În 2018, la vârsta de doar 17 ani, fiul cel mare al lui Celine, a dezvăluit că lucrează la propriile piese, cunoscute şi în mediul online. Dar, spre deosebire de baladele emoţionante ale lui Celine, René-Charles s-a lansat în muzica rap. René este cunoscut sub pseudonimul „Big Tip‟, iar piesele sale „Sidewalks‟ şi „Loft Music‟ au ajuns în topurile canadiene de muzică.

Citeşte şi: Vedete care au recunoscut că au avut probleme cu infertilitatea – Celine Dion şi Michelle Obama, printre ele

René-Charles s-a lansat singur în muzică, fără ajutorul nimănui. A fost o adevărată surpriză pentru mama sa, care nu ştia că René era atât de talentat şi că îşi doreşte să devină cunoscut: „I-am jucat-o. Mi-a plăcut să o ţin în suspans, dar i-a plăcut‟, a spus René, într-un interviu, pentru The Montreal Gazette: „A fost o conversaţie foarte ciudată. Eu i-am spus că sunt numărul 1 şi numărul 2 în topuri, iar ea nu înţelegea de ce nu i-am spus până atunci. Eu ştiu că mă susţine în această pasiune‟, a completat René.

2 134189940 151219823464753 7802145719925725113 n jpg jpeg

Sursă foto: Shutterstock, Instagram 



Parteneri

image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
Sistem intestinal jpg
Luna plina in Varsator jpg
close up beautiful cat with little girl jpg
glass cup delicious acai brazilian dessert jpg
portrait anxious blonde girl posing studio jpg
relaxed smiling girl playing with her fluffy cat indoor shot amazing lady holding pet jpg
portrait blissful blonde woman posing with peace sign drinking cocktail happy tanned caucasian girl bright dress having fun summer resort jpg
clickpentrufemei ro   Oferte cu stil care dispar rapid Ce merită să vânezi la reducerile Wojas (1) jpg
image
image