Cele mai periculoase leacuri "băbeşti". Îţi pui sănătatea în pericol

Cele mai periculoase leacuri "băbeşti". Îţi pui sănătatea în pericol

Ultima actualizare:
1 83404 original jpg jpeg

Leacurile sunt extrem de populare în rândul românilor şi o metodă rapidă pentru a scăpa de anumite probleme. Suntem dispuşi să încercăm orice, doar pentru a evita o vizită la medic. Însă întotdeauna trebuie să facem o cercetare amănunţită înainte de a încerca un remediu acasă. Unele nici măcar nu funcţionează, în timp ce altele ne pun sănătatea în pericol.

Iată o listă cu cele mai populare leacuri băbeşti, la care ar trebui să ai grijă.  

1. Ulei pentru arsuri

Te-ai ars şi te grăbeşti să ulei sau unt pe rană. Mai gândeşte-te! S-ar putea ca asta să-ţi facă mai mult rău. Specialiştii susţin că o soluţie mai bună este să foloseşti apă rece. Uleiul va încetini procesul de răcire a zonei afectate.

image

2. Pastă de dinţi pentru a trata acneea

Bicarbonatul de sodiu din pasta de dinţi usucă acneea, de aceea, la prima vedere, pare o opţiune bună. Doar că celelalte ingrediente din pasta de dinţi ţi-ar putea irita pielea, în special buzele. Alcoolul, mentolul şi peroxidul de hidrogen, ingredientele ce se găsesc în toate pastele de dinţi, pot produce iritaţii destul de serioase.

image

3. Gargara

Gargara cu apă şi sare este considerată una dintre cele mai simple şi eficiente metode de combatere a virozelor specifice sezonului rece, alături de cea cu apă de gură. Însă s-ar putea să nu fie foarte eficientă. Doctorii susţin că cel mai bun remediu este să te odihneşti, iar atunci când ai gâtul inflamat, să consumi lichide călduţe.

image

4. Lumânarea pentru eliminarea dopurilor de ceară

Metoda tradiţională de a elimina dopurile de ceară din urechi cu o lumânare este mai periculoasă decât mai crede, susţin medicii. Numeroase persoane au avut nevoie de îngrijiri medicale şi s-au ales cu arsuri grave după ce au încercat această metodă acasă. O vizită la medicul orelist de scapă rapid de această problemă.

image

5. Tăierea negilor

Oamenii obişnuiesc să îşi taie negii acasă, neglijând faptul că s-ar putea alege cu o infecţie serioasă. Exostă numeroase remedii mai sigure şi mai simple pentru a-i înlătura. 

image

Sursă: brightside.me



Parteneri

image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
bride groom feet wedding marriage ceremony jpg
clickpentrufemei ro   Pantofi de damă articole de garderobă care definesc stilul jpg
sad fairskinned adult woman blonde warm sweater jeans sitting windowsill sunny day mood concept jpg
beautiful young woman wearing professional makeup jpg
shutterstock 2594978185 jpg
portrait attractive young woman sitting bed morning jpg
top view woman experiencing anxiety jpg
daria trofimova DNI1SfLw5Q0 unsplash jpg
image
image