Fiecare minut contează în lupta cu accidentul vascular cerebral

Fiecare minut contează în lupta cu accidentul vascular cerebral

Ultima actualizare:

Cu ocazia Zilei Mondiale a Accidentului Vascular Cerebral (AVC), 29 octombrie, Asociația ALIA, cu sprijinul Boehringer Ingelheim, a relansat campania națională de conștientizare „Timpul înseamnă viață”, o inițiativă care atrage atenția asupra unei realități medicale critice: în cazul unui AVC, fiecare minut contează, iar primele patru ore și jumătate pot face diferența între o viață recuperată și una afectată permanent.

image

AVC-ul în România: cifre îngrijorătoare

În România, între 60.000 și 70.000 de persoane suferă anual un accident vascular cerebral, dintre care aproximativ 55.000 de cazuri sunt AVC-uri ischemice – forma care apare atunci când fluxul de sânge către creier este blocat. În spatele acestor cifre se află destine personale: părinți, frați, prieteni – oameni ale căror vieți pot fi schimbate într-o clipă. Mulți dintre ei ar putea avea o recuperare completă dacă semnele ar fi recunoscute și tratate la timp.

Simptomele care pot salva o viață

Semnele principale ale unui accident vascular cerebral includ:

  • Asimetria feței – fața se lasă brusc pe o parte sau zâmbetul devine asimetric;
  • Tulburări de vorbire – persoana nu mai poate articula clar sau nu înțelege ce i se spune;
  • Slăbiciune la nivelul brațului sau piciorului – unul dintre membre devine brusc inert sau cade.
image

În fața acestor semne, apelul imediat la 112 este esențial. Fiecare minut pierdut înseamnă distrugerea ireversibilă a celulelor nervoase.

„Ne dorim ca oamenii să înțeleagă că timpul este viață. În fața unui AVC, fiecare minut pierdut înseamnă o șansă mai mică la recuperare. Apelul la 112 este primul gest care poate face diferența între o viață normală și una schimbată pentru totdeauna”, a declarat Liliana Curea, reprezentant al Asociației ALIA.

Progresul medical și importanța acțiunii rapide

„Accidentul vascular cerebral este o urgență medicală în care acțiunea rapidă poate reda pacientului șansa la o viață independentă. Rolul nostru este să fim un partener de încredere pentru sistemul medical și comunitățile de pacienți prin inovație și educație, astfel încât fiecare persoană să știe ce are de făcut în acel moment critic. Cunoașterea semnelor și apelarea imediată la 112 pot transforma o situație gravă într-o șansă reală de recuperare”, a declarat Vasiliki Tsagkaraki, General Manager Boehringer Ingelheim România.

Progresele în tratamentul AVC-ului acut sunt vizibile. Potrivit Prof. Dr. Cristina Tiu, coordonator național al Programului de tratament al AVC acut, „acțiunea prioritară pentru tratamentul AVC acut a început în 2015, cu 14 spitale capabile să efectueze tromboliză intravenoasă și 3 centre de trombectomie mecanică. În prezent, avem 49 de spitale în care se poate efectua tromboliza și 13 centre pentru trombectomie mecanică. În primele nouă luni ale acestui an au fost efectuate peste 1.200 de trombectomii și peste 3.200 de trombolize intravenoase la nivel național.”

Aceste evoluții se datorează Strategiei Naționale pentru combaterea bolilor cardio și cerebrovasculare, protocoalelor terapeutice actualizate, sistemului de pre-notificare a spitalelor și programului educațional FOCUS AVC, finanțat din fonduri europene. Obiectivele stabilite de European Stroke Organization vizează atingerea unei rate de tromboliză de 15% (față de 10% în prezent) și a unei rate de trombectomie mecanică de 5% (în prezent 2%).

„Dar totul începe cu recunoașterea semnelor unui accident vascular cerebral și apelul imediat la 112!” a subliniat Prof. Dr. Tiu.

Campania „Timpul înseamnă viață” continuă online

Ediția din acest an a campaniei „Timpul înseamnă viață” se desfășoară în mediul online, prin materiale video și mesaje educaționale dedicate publicului larg. Scopul: informarea și educarea românilor pentru recunoașterea rapidă a semnelor unui AVC.

Resurse utile, sfaturi medicale și informații detaliate despre campanie sunt disponibile pe platforma oficială www.timpulinseamnaviata.ro.



Parteneri

image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
femeie durere de cap fotolia 23471196 subscription l jpeg
preserved food arrangement jpg
front view young female red shirt suffers from physical threats violence with shut ears cream space female cloth photo jpg
young woman posing with peony flower mirror grass outdoors jpg
vertical shot positive woman enjoys beauty treatments wears green mask made natural ingredients makes anti cellulite massage with bath brush stands bare shoulders indoor body care concept jpg
plante baie istock jpg
young woman with messy bun hair style jpg
happy girl spends time home cozy interior writes draws notebook jpg
image
image