Modă
Pagina 59

Ce trebuie să ştim înainte de montarea aparatului dentar
Una dintre cele mai frecvente proceduri realizate astăzi pe scaunul medicului ortodont este montarea aparatului dentar, tratament care a făcut posibil ca oameni din întreagă lume să obţină zâmbetul mult dorit prin simpla aliniere a dinţilor.
Modă
La ce probleme duce circulaţia deficitară a sângelui
Circulaţia deficitară a sângelui este o problemă cu care se confruntă mulţi oameni şi poate duce în timp la numeroase probleme de sănătate. De aceea, este necesar să fii atent la semnele care te avertizează că ai o astfel de problemă.
Modă
5 obiceiuri care-ţi afectează ochii
Vederea este nepreţuită şi nu ajungi să te bucuri de acest dar decât atunci când ochii îţi provoacă suferinţă. Păstrează obiceiurile bune pentru a-i proteja şi a te feri de boli oculare!
Modă
Osteoporoză: prevenţie în trei paşi
Osteoporoza afectează aproximativ 12 % din populaţia României. Se caracterizează prin reducerea masei osoase şi deterioarea structurii ţesutului osos, ceea ce duce la rezistenţă mecanică slabă şi creşterea riscului de fractură.
Modă
Care sunt semnele care arată prezenţa cancerului de sân
Multe dintre simptomele specifice cancerului mamar pot fi trecute uşor cu vederea. Îţi spunem în rândurile de mai jos care sunt cele mai frecvente semne care indică prezenţa cancerului de sân!
Modă
Semne că ai probleme cu tiroida
Responsabilă pentru reglementarea mai multor funcţii ale corpului, tiroida este o glanda mică, situată chiar sub laringe. Atunci când nu funcţionează aşa cum ar trebui, disfuncţiile ei pot fi confrundate cu alte boli. De aceea, este vital un consult de specialitate.
Modă
Anxietatea la locul de muncă: cum să supravieţuieşti
Stresul de la locul de muncă poate fi atât de mare, încât poate prejudicia psihicul persoanelor mai sensibile sau cu predispoziţie la anxietate. Află cum să treci peste problemele de zi cu zi.
Modă
Te dor articulaţiile? Mănâncă mere!
Reumatismul este una dintre afecţiunile care devin mai greu de suportat în sezonul rece. În afara remediilor naturiste sau tratamentelor medicamentoase, merele constituie un aliat în lupta cu durerile articulare.
Modă
Cum previi un atac de astm
Deoarece nu există niciun tratament pentru astm, este bine de ştiut co poţi previi apariţia crizelor astmatice. Factorii declanşatori diferă de la o persoană la alta, aşa că este important să ştii ce anume îi determină.
Modă
Efectele asupra sănătăţii ale deficienţei de vitamina D
Vitaminele sunt extrem de importante pentru buna funcţionare a organismului. În plus, deficienţa sau lipsa lor cauzează modificări ale stării de sănătate.
Modă
Alimentele care ajută la curăţarea arterelor
Roşiile, în afară că sunt bogate în vitamina C, conţin licopen, care nu permite colesterolului să se depună pe artere. Descoperă şi alte alimente bune pentru sistemul cardiovascular, care fac diferenţa între o stare de sănătate bună sau una înrăutăţită.
Modă
Soluţii eficiente contra sforăitului
Sforăitul nu este doar deranjant pentru cei din jur: este şi un indicator preţios al unor afecţiuni de care suferi fără să ştii sau al unui stil de viaţă nesănătos. Află care sunt cele mai bune metode ca să scapi de neplăcutul zgomot nocturn!
Modă
De ce e clorul periculos şi nu e bine să speli cu el pe jos
Utilizat de zeci de ani, clorul – mai precis, hipocloritul de sodiu – este de fapt extrem de periculos pentru sănătate şi pentru mediu. Peste 40 % din accidentele domestice cauzate de utilizarea produselor de curăţare sunt provocate de clor. Iată de ce e clorul periculos.
Modă
Rinoplastia, arta remodelării nasului
Un medic estetician poate transforma vizibil şi îmbunătăţi trăsăturile unei persoane folosind chirurgia estetică facială.
Modă
4 lucruri pe care trebuie să le ştii despre sfârcuri
De-a lungul vieţii, sânii şi mameloanele se modifică, iar multe dintre aceste schimbări sunt perfect normale. Există, totuşi, unele transformări care indică faptul că e timpul să mergi la medic pentru a te asigura că sânii nu dezvoltă ţesut canceros. Iată care sunt ele!
Modă
Ce probleme de sănătate poate ascunde starea de oboseală permanentă?
Oboseala este de obicei asociată cu un program de lucru încărcat, cu un număr redus de ore de odihnă sau cu nopţile pierdute în cluburi. Adevărul este că starea de epuizare permanentă poate ascunde probleme foarte serioase de sănătate.
Modă
Cancerul tiroidian la femei – posibile cauze
Tiroida este glanda în formă de fluture, care, în timp ce nu este foarte mare, poate avea un impact major asupra întregului corp. Atât femeile, cât şi bărbaţii pot suferi de cancer tiroidian, dar cel mai frecvent se dezvoltă la femei.
Modă
Semne că ai intoleranţă la gluten
Sensibilitatea la gluten este o afecţiune care determină o persoană să reacţioneze după ingerarea de gluten, o proteină care se găseşte în produse pe bază de grâu. Simptomele variază mult şi pot include probleme gastro-intestinale, alături de durere, oboseală şi depresie.
Modă
De ce trebuie să fii la zi cu analizele de sânge
Chiar dacă multe afecţiuni nu se pot diagnostica în urma unui simplu test de sânge, această analiză oferă multe detalii despre starea ta de sănătate. În plus, aceasta îţi dă posibilitatea să identifici potenţialele probleme din vreme, atunci când tratamentelele au toate şansele să dea rezultate.
Modă
Riscurile expunerii la soare
Razele soarelui ne fac să ne simţim extraordinar şi să arătăm mai atragător. Însă, razele soarelui pot fi şi nocive pentru piele, iar expunerea la soare este cauza cea mai cunoscută a cancerului de piele şi posibil cel mai puternic factor cauzator al acestei afecţiuni.
Modă
Combinaţii periculoase între medicamente şi alimente
Eficienţa unui medicament depinde, printre mulţi alţi factori, şi de momentul administrării, respectarea dozei, dar şi de efectele pe care un anumit aliment le poate avea asupra tratamentului. Pentru a nu ajunge în această situaţie, trebuie să ţinem cont de recomandările medicului.
Modă
Retenţia de apă – cele mai comune cauze
Edemul sau retenţia de apă este un simptom foarte comun întâlnit înainte sau în timpul sarcinii şi duce la umflarea picioarelor, a gleznelor şi a mâinilor.
Modă
Pericolul expunerii la soare: apariţia cancerului de piele
Mulţi dintre noi aşteaptă cu nerăbdare vara şi zilele călduroase în care să ne relaxăm pe plajă. Razele soarelui ne fac nu doar să ne simţim bine, ci chiar să şi arătăm mai atragător, pentru multe persoane pielea bronzată reprezentând un semn al frumuseţii şi sănătăţii.
Modă
Remedii naturale pentru crampele musculare
A venit sezonul în care facem mai multă mişcare: alergăm, ne dăm cu rolele sau bicicleta ca să dezamorţim muşchii, după o perioadă în care nu am fost la fel de active. Dar dintr-odată facem mişcare şi pot apărea crampele musculare.
Modă
30 de curiozităţi despre corpul uman
Oricât de bine consideri că îţi cunoşti corpul, ai mereu lucruri noi de aflat despre felul în care funcţionează sau este construit. Trupul este plin de mistere, care îi uimesc până şi pe oamenii de ştiinţă.
Modă
Scoaterea dopurilor de ceară din urechi. E crucial să nu o amâni!
Cunoscute şi sub denumirea de cerumen, depozitele (dopurile) de ceară din urechi pot duce în timp la blocarea canalului auditiv, ceea ce favorizează apariţia senzaţiei de ţiut în ureche, dar şi mâncărime persistentă. Află de la specialişti totul despre scoaterea dopurilor de ceară din urechi!
Modă
Ce este şi când apare demenţa
La nivel mondial, 47,5 milioane de oameni au fost diagnosticaţi cu o formă de demenţă şi în fiecare an apar 7,7 milioane de cazuri noi. Iată de ce este bine să ştii ce determină apariţia acestei maladii.
Modă
Cum menţinem colesterolul în limite normale de Sărbători
Ce se întâmplă după perioada postului, când revenim la mesele copioase şi consumăm din plin alimente cu un conţinut ridicat de grăsimi? Creşte nivelul de colesterol din sânge.
Modă
Amigdalita netratată şi otita pot duce şi la pierderea auzului
Cele două afecţiuni, amigdalita şi otita, sunt frecvente în rândul celor mici. Amigdalita netratată, dar şi otita, pot duce la complicaţii grave.
Modă
3 băuturi matinale care îţi prelungesc viaţa
Ceea ce torni în ceaşcă în fiecare dimineaţă are impact asupra duratei de viaţă. Şi nu, nu e vorba nici de sucuri proaspete de fructe, nici de cocteiluri magice de legume. Sunt băuturi banale, care au însă proprietăţi minunate în organism.
Modă