Folosirea aspirinei pentru perioade prea mari de timp ar putea duce la orbire

Folosirea aspirinei pentru perioade prea mari de timp ar putea duce la orbire

Ultima actualizare:
1 67490 original jpg jpeg

Persoanele care suferă de afecţiuni cardiace sau care consumă aspirină în mod regulat, timp de mai mulţi ani, sunt mult mai predispuse să dezvolte o formă de orbire, potrivit unui studiu publicat de revista JAMA Internal Medicine.

Studiul,la care au participat 2.389 de persoane,a demonstrat că,prin folosirea îndelungată a aspirinei,se pot produce leziuni ale retinei,ajungându-se ca,în cele din urmă,vederea pacientului să fie obstrucţionată.

Printre factorii de risc care duc la orbirea parţială sau temporară se află vârsta,fumatul şi ereditatea.

În ceea ce priveşte aspirina,este bine ştiut că aceasta poate promova hemoragii interne şi acesta este motivul pentru care cercetătorii consideră că "ar trebui luată în calcul şi varianta că aspirina poate determina afectarea vederii".

La finalul studiului,care a durat 15 ani,cercetătorii au constatat că 9,3% dintre pacienţii care au luat aspirină cel puţin o dată pe săptămână au dezvoltat degenerare maculară (AMD),comparativ cu numai 3,7% dintre pacienţii cărora nu le-a fost administrat acest medicament.

Măsurătorile au fost făcute la intervale de cinci,10 şi 15 ani.

Află cum folosirea aspirinei pentru perioade prea mari de timp ar putea duce la orbire AICI. 



Parteneri

image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
usa dormitor istock jpg
attractive body positive woman is doing aerobic exercise modern loft she is wearing sport leggings bra sneakers woman has blond curly hair jpg
discontent blonde female holds sweet doughnut looks with temptation wants eat keeps diet dressed casual t shirt isolated pink wall people junk food concept jpg
femeie sacosa card cumparaturi shopping magazin shutterstock 28840943 jpeg
cozy composition with candles knitted element garland jpg
haine rosii istock jpg
front view female engineer sitting her working place jpg
colorful pastel minimal interior design jpg
image
image