Testul care le arată gravidelor în cât timp vor intra în travaliu

Testul care le arată gravidelor în cât timp vor intra în travaliu

Ultima actualizare:
1 64039 original jpg jpeg

Mereu vedem în filme cum, în luna a noua, femeii însărcinate i se rupe apa, familia roieşte în jurul ei, toţi se duc în grabă la spital şi, în final, după câteva ore, un bebeluş frumos şi sănătos ţipă cu toată forţa. În realitate, travaliul poate lua prin surprindere.

Există însă un test care spune cu precizie în ce moment se va declanşa travaliul. Unele gravide intră în travaliu înainte de momentul aşteptat,iar naşterile premature pot pune în pericol atât viaţa mămicii,cât şi a nou-născutului.

Testul PartoSure determină cu exactitate cât a mai rămas până la naştere,viitoarele mămici având timp să se pregătească,iar medicii putând stabili tehnicile potrivite pentru intervenţie.

Înainte de 37 săptămâni?

Venirea pe lume a copilului înainte de cele 37 de săptămâni complete ale perioadei de sarcină se numeşte naştere prematură. Rata acestor naşteri înainte de termen este în creştere peste tot în lume,în fiecare an un copil din 13 venind pe lume prematur. Acesta poate suferi adesea de probleme medicale,uneori destul de grave,cum ar fi dificultăţile în respiraţie rezultate în urma plămânilor dezvoltaţi insuficient.

Citeşte mai multe AICI.



Parteneri

image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
shutterstock 2845691885 jpg
Fata speriata jpg
Mercur in Scorpion jpg
medium shot girl getting bullied school jpg
digital art style portrait adult woman jpg
shutterstock 17019676 femeie pat doarme somn jpeg
cute beautiful natural brunette girl cleaning face with cotton sponge smiling looking camera white background cosmetology spa jpg
wellness practices self care world health day jpg
image
image